Ospiciul local

Flavius Lucăcel, regia Mircea Cornişteanu
Durata: -


DESPRE:

 În seria spectacolelor lectură Autorii sunt în sală inițiate în anul 2013, Naționalul craiovean propune o nouă premieră. De data aceasta, regizorul Mircea Cornișteanu s-a oprit asupra piesei Ospiciul local, aparținând dramaturgului Flavius Lucăcel.
Spectacolul va avea loc vineri, 24 aprilie, de la ora 17, la sala “Ion D. Sîrbu”.
Intrarea este liberă.
 
Distribuția: Raluca Păun (Lola), Anca Dinu (Greta), Angel Rababoc (Roli), Valentin Mihali (Lulu), Adrian Andone (Tinoleti), Mircea Cornișteanu (Vocea de la difuzor).
 
Autorul:
Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniş, jud. Sălaj) este unul dintre dramaturgii români remarcați în ultimii ani. A debutat cu poezie în revista „Tribuna”, Cluj, în 1992, iar cu teatru în revista „Thalia”, Cluj, 1993.
 A publicat volumele de teatru: Trilogia Spațiului Închis (Editura Eikon, 2006), Marțianul Telemah – piesa anului la Clubul Dramaturgilor București (Editura Eikon, 2008), Ceai de Fluturi/Butterfly Tea (Editura Limes, 2009) Tutungeria/Tobacconist’s (Editura Limes, 2010), Trecatoarea Pisicii/The Cat’s Gore (Editura Limes, 2011) Vecinii, Memoria Holocaustului (Editura EDU, 2012), Ospiciul Local (Editura Caiete Silvane, 2013).
 
Premii:
Piesa anului la Clubul Dramaturgilor, Bucureşti 2008, Cartea Anului Teatru/teatrologie, USR Filiala Cluj, secțiunea teatru, Premiul Radu Stanca, 2009,
Anul Editorial 2011, Cluj, Premiul pentru belestristică-dramaturgie, 2012, Premiul II, Concursul Național de Teatru Mihail Sorbul, Botoșani, piesa Nu te  pune cu îngerii 2014.
 
Spectacole de teatru jucate:
  „Fisura”, regia Victor Olăhuț, Euphoria Music Hall Cluj Napoca 2012, „ Scoici pe nisipul fierbinte‚ regia Sorin Misireanțu, sub denumirea Hell’s Cabaret ,Teatrul Național Cluj  2012, ,,Fisura”, regia Victor Olăhuț, Godot Café Teatru 2014.


Noutați

  • Ziua Culturii Naționale- Eminescu 170 ...
    Teatrul Național Craiova sărbătorește și în acest an Ziua Culturii Naționale omagiindu-l pe Mihai Eminescu, poet din mantaua căruia se trage o întreagă cohortă de poeți care au făcut proba marii poezii românești. Vorba lui Nichita Stănescu: “Cel mai mare poet sunt vreo optsprezece, printre care mă număr şi eu. Mari poeți sunt vreo patru (respectiv Lucian Blaga, Tudor Ar ...
  • Marius Oprea vine la „Întâlniril ...
     Marius Oprea, expert arheolog și întemeietor al arheologiei victimelor comunismului în România, va conferenția la Craiova, în cadrul proiectului „Întâlnirile SpectActor 2019”. Marius Oprea va susține pe 27 octombrie, ora 11.00, conferința „În căutarea poporului pierdut. Arheologia victimelor comunismului în România” – la sala Ion D. Sîrbu a Teatrului Național Cra ...
  • Selecție 11plus1 independent/ contemporan ...
    Spectacolele selectate în cadrul celei de-a treia ediții a programului 11plus1 independent / contemporan, care vor fi prezentate la Teatrul Național "Marin Sorescu", în sezonul 19/20, sunt următoarele: DANS CONTEMPORAN 🔵CAPTAIN RECLUSE, concept Gabriela și Cristian Fierbințeanu, co-producție Asociația PETEC, București 🔵OST(Organic Sound Twist), concept și coregrafi ...
  • Adio, Europa! ...
    TRAILER   Adio, Europa! – un spectacol tulburător în onoarea unui scriitor care ne-a „citit” pe toți Teatrul Național „Marin Sorescu” sărbătorește în 2019 Centenarul Ion D. Sîrbu, în onoarea unuia dintre cei mai importanți scriitori români din secolul al XX-lea. Instituția noastră îl omagiază pe intelectualul și scriitorul unic Ion D. Sîrbu, punând în sce ...
  • CONCURSUL de PROIECTE pentru TINERI REGIZORI și ...
    CONCURSUL de PROIECTE pentru TINERI REGIZORI și SCENOGRAFI ROMÂNI ediția a X-a - Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova   Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova lansează concursul de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români, ajuns la cea de-a X-a ediție, 2019. Proiectul constă în prezentarea scrisă a unei concepții regizoral-scenografice în v ...
  • OPEN CALL 11plus1 independent/contemporan ...
    Avem plăcerea să anunțăm deschiderea celei de-a treia sesiuni de înscrieri în programul 11plus1 independent/contemporan. Cele 6 spectacole de teatru și cele 6 de dans contemporan selectate vor fi prezentate în stagiunea 19/20 la Teatrul Național “Marin Sorescu”, sala Ion D. Sîrbu. CALENDAR OPEN CALL start înscrieri-- 24 mai 2019 deadline înscrieri-- 25 iunie 2019, ora 23: ...
  • THEATER NETWORKING TALENTS ...
    THEATER NETWORKING TALENTS INTERNATIONAL YOUNG THEATRE DIRECTOR SHOWCASE Festival Internațional dedicat Tinerilor Regizori ediția a III-a (Craiova, 28-30 iun. 2019)     Dăm startul înscrierilor pentru ediția a III-a a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori THEATER NETWORKING TALENTS / Craiova / 28-30 iunie 2019.   Teatrul Național „Marin Sorescu” di ...
  • rezultatul Concursului de proiecte pentru tineri r ...
    Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova anunță rezultatul Concursului de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români, ediția a IX-a, din 2018. La această ediție au participat nouă proiecte eligibile, iar proiectul câștigător a fost desemnat „PLAYGROUND” de Raul Coldea, regia Raul Coldea, scenografia Alexandra Budianu. Spectacol va fi montat la sala studio „Ion D ...
  • Concursul de proiecte pentru tineri regizori și s ...
    Teatrul Național „Marin Sorescu” lansează concursul de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români,ediția a 9-a. Proiectul constă în prezentarea scrisă a unei concepții regizoral-scenografice în vederea montării unui spectacol la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, la sala studio „Ion D. Sîrbu”, în stagiunea 2019-2020.   Condiţii de participare: ...
  • AVERTISMENT ...
    Stimați spectatori,   Vă informăm că anumite spectacole din repertoriul curent al teatrului conțin limbaj licențios, violență, nuditate, fumat, zgomote puternice si flash-uri de lumină, fum sau scene care pot afecta emoțional.   Totodată, următoarele spectacole au indicații în ceea ce privește prezența în sală a minorilor:   -„Dacă am gândi cu voce tare ...
  • NEWSLETTER ...
    Am creat secțiunea NEWSLETTER! Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți despre evenimentele și spectacolele Teatrului Național din Craiova abonați-vă la newsletter-ul nostru și veți primi direct în e-mail tot ce aveți nevoie să știți despre cele mai importante evenimente de pe scena culturală a Craiovei.   Ce trebuie să faceți: 1. Scroll down pe pagina principal ...