Teatrul National Marin Sorescu

Trecem împreună peste dorul de teatru, iar luna aceasta, în fiecare sâmbăta, de la ora 22:00, avem program de vizionare chiar de acasă: spectacolele Teatrului Național „Marin Sorescu” sunt transmise la tv, pe TVR Craiova.
📍14 noiembrie –  Nunta însângerată, de Federico García Lorca, regia Andrei Măjeri
📍 21 noiembrie – Adio, Europa!, de I.D.Sîrbu, regia Bogdan-Cristian Drăgan
📍 28 noiembrie – Casa cu suricate, de David Drábek, regia Radu Afrim
——————————————
📆14 noiembrie, ora 22:00
𝙽𝚞𝚗𝚝𝚊 î𝚗𝚜â𝚗𝚐𝚎𝚛𝚊𝚝ă
de Federico García Lorca
traducerea și adaptarea: Andrei Măjeri şi Adina Lazăr
Regia şi ilustraţia muzicală: Andrei Măjeri
“Nunta însângerată”, scrisă de F. G. Lorca, este una dintre piesele cele mai cunoscute ale dramaturgiei universale. Peisajul andaluz este resemantizat în propunerea noastră scenică, adaptat și modernizat. Spațiul impozant în care se desfășoară acțiunea (un teren de tenis) abstractizează și oferă noi valențe unei lumi guvernată de pasiuni, răzbunări și spectre locale. Vom asista la un spectacol-competiție, o montare extrem-contemporană, în care neliniștile personajelor dezvoltă o mitologie proprie și unde comicul este de nelipsit.
Distribuția:
Mirela Cioabă, Raluca Păun, Alex Calangiu, Claudiu Mihail, Adrian Andone, Romanița Ionescu, Gabriela Baciu, Anca Dinu, Monica Ardeleanu, Ștefan Cepoi, Corina Druc, Costinela Ungureanu, Haricleea Nicolau, Ramona Drăgulescu, Dragoș Măceșanu, Cosmin Rădescu, Cătălin Miculeasa
Decor și costume: Irina Chirilă
Coregrafie: Flavia Giurgiu
Asistența de regie: Adina Lazăr
Orchestraţie și pregătire muzicală: Katalin Incze
——————————————
📆 21 noiembrie, ora 22:00
𝘼𝙙𝙞𝙤, 𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙖!– un spectacol tulburător în onoarea unui scriitor care ne-a „citit” pe toți
*Spectacol prezentat in anul 2019 cu ocazia sărbătoririi Centenarului Ion D. Sîrbu, unul dintre cei mai importanți scriitori români din secolul al XX-lea.
De Ion D. Sîrbu
Regia artistică, scenografia, univers sonor, filmări: Bogdan-Cristian Drăgan
Dramatizare: Nicolae Coande
Un camion negru. Un bărbat prins în farurile orbitoare ale istoriei. Candid. Olimpia – o femeie care înțelege totul și vrea să-l salveze. Dar este oare salvarea posibilă în secolul XX, cel al tuturor atrocităților posibile? Poți trăi printre bufoni și turnători? Lumea Isarlâkului… unde totul este posibil și nimic nu are consistență. Un spectacol în care „Adio” poate însemna și o promisiune: nu vei fi uitat niciodată.
Distribuția:
Angel Rababoc, Anca Dinu, Constantin Cicort, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu, Petronela Zurba.
——————————————
📆 28 noiembrie, ora 22:00
𝑪𝒂𝒔𝒂 𝒄𝒖 𝒔𝒖𝒓𝒊𝒄𝒂𝒕𝒆
de David Drabek
regia Radu Afrim
Într-o casă plină cu suricate, pe lângă păsări sabot și o cârțiță moartă, viețuiesc trei surori. Sora cea mică este bântuită de amintirea unei mame nebune și nu a mai părăsit suricatele de un an de la moartea subită a tatălui. Cea MARE s-a cuibărit în fața televizorului și a mâncat până la imobilizare. Sora mijlocie este singura care muncește pentru a întreține casa cu suricate.
Peste tot și toate guvernează spiritul unui fake Budha. Fetele sunt captive în acest univers extravagant.
Trei bărbați apar în viața lor și le zbuciumă existența.
Distribuția:
Ramona Drăgulescu, Raluca Păun, Iulia Lazăr, Alex Calangiu, Claudiu Mihail, Vlad Udrescu, Cătălin Miculeasa, Romanița Ionescu, Constantin Cicort
Traducerea: Mircea Dan Duță
Scenografia: Irina Moscu
Asistent regie: Cătălin Miculeasa
Univers sonor: Radu Afrim
Sound design: Călin Țopa
Consultanță limbaj mimico: gestual Filomela Salahoru