Teatrul National Marin Sorescu

Cea de-a doua premieră a stagiunii 2021/2022 a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova este spectacolul Jocul de-a măcelul de Eugène Ionesco. Regia, ilustrația muzicală și mișcarea scenică sunt semnate de Beatrice Rancea, scenografia Vanessa Beca. Primele reprezentații vor avea loc pe 29, 31 octombrie și 6 noiembrie 2021, de la ora 18:00, în Sala Amza Pellea a teatrului.

Jocul de-a măcelul este primul spectacol regizat de Beatrice Rancea pe scena Naționalului craiovean. Alegerea acestei piese scrisă în urmă cu cinci decenii, dar acut actuală azi, vine într-un moment social tensionat de o pandemie care pare a nu se termina.

Textul piesei este tradus de Marcel Aderca iar din distribuție fac parte actorii Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Gabriela Baciu, Claudiu Bleonț, Ștefan Cepoi, Anca Dinu, Corina Druc, Dragoș Măceșanu, Nicolae Poghirc, Marian Politic, Nicolae Vicol, Cătălin Vieru, Ioana Andone, Andreea Boldeanu, Mihaela Dobre, Irina Danciu, Karyna Florița, Alexandru Geicu, Simona Grîcleanu, Elena Raluca Ianichi, Roxana Mutu, cu participarea extraordinară a lui Mircea Dinescu.

În toamna aceasta am bucuria să joc într-o premieră pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Tot ce se spune în Jocul de-a măcelul sunt ideile, gândurile, sentimentele lumii de azi în fața pandemiei, în fața morții. De la obsesia sănătății, la absurdul situației de a fi închis, dar în siguranță, de la durerea pierderii copilului, a iubitei sau a iubitului, la discursul care caută din disperare o soluție politică a situației, de la disperarea foamei generată de pandemie, la zădarnica siguranță dată de bogăție, de la fanatismul medical căutător de soluții în fața morții, la capitularea în fața tainei și misterului clipei. Oricât ar fi mintea umană de simplă sau complexă, a trăi este ceva ce ne scapă printre degete!

Claudiu Bleonț, actor

 

În piesa de teatru Jocul de-a măcelul a lui Eugène Ionesco moartea apasă pe accelerație într-o adevărată cursă nebună spre neant, intrând în oameni ca o bilă de popice. Jocul de-a măcelul este o piesă greu de regizat, vorbește despre fragilitatea și curgerea rapidă a vieții, și o face prin caricaturizarea personajelor, prin exasperarea spectatorilor/cititorilor, prin intoxicare cu situații de viață.

Ștefan Ciobanu, „Eugen Ionescu și Jocul de-a măcelul perpetuu”

 

Jocul de-a măcelul

de Eugène Ionesco

Traducerea: Marcel Aderca

Regia artistică, ilustrația muzicală și mișcarea scenică: Beatrice Rancea

Scenografia: Vanessa Beca

Asistenți regie: Ioana Andone, Karyna Florița, Lucian Vlăsceanu

Asistent scenografie: Adelina Galiceanu

Foto credit: Cristian Floriganță, Orlando Edward

Regia tehnică: Mihai Manea / Cristian Petec

Maestru de lumini: Dodu Ispas

Data premierei: 29 octombrie 2021

Durata spectacolului: 110 min. fără pauză

Din distribuție mai fac parte: Ioana Andone, Andreea Boldeanu, Mihaela Dobre, Karyna Florița, Alexandru Geicu, Simona Grîcleanu, Elena Raluca Ianichi, Roxana Mutu

Cu participarea extraordinară a lui Mircea Dinescu

Mulțumiri studioului Tele U Craiova pentru asistența tehnică acordată pentru filmările cu domnul  Mircea Dinescu

Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani

Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul instituției www.tncms.ro, cât și în format fizic, de la agenția teatrală.

===================================================================

Având în vedere reglementările legale în vigoare, participarea la evenimentele Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

 

Contact Agenția teatrală:
Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11, în clădirea teatrului
Telefon: 0251.413.677

 

TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA

https://nou.tncms.ro/nou

https://www.facebook.com/tncms.oficial

https://www.instagram.com/teatrul_national_craiova