Teatrul National Marin Sorescu

Se împlinesc azi 170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale, un dramaturg pentru toate anotimpurile, epocile și moravurile. Legătura marelui dramaturg cu Naționalul craiovean a fost una strânsă, chiar prietenească, prețuirea sa pentru actorul Ion Anestin, în special, fiind de notorietate în epocă.

Ion Luca Caragiale a venit pentru prima oară la Craiova în 1879, detașat de la Timpul, pentru a pune bazele unui oficios local, Doljul. În 1883 a revenit pentru o misiune publicistică similară. De altfel, Doljul, organ conservator-democrat, avându-l prim redactor pe Gh. Constantinescu-Jiu şi colaboratori pe N.T. Popp, N. Titulescu, Gr. Romano, se va înscrie ulterior în compania de apărare a lui Caragiale de acuzaţia de plagiat, printr-un articol semnat de Ilarie Chendi împotriva calomniatorului Caion.

“O scrisoare pierdută” s-a jucat la Craiova la doi ani după premiera bucureșteană, în stagiunea 1886/1887, în vreme ce “O noapte furtunoasă” a fost jucată în aceeași stagiune, însă la șapte ani după premiera bucureșteană. Cu ocazia repetițiilor de la Craiova, Caragiale a venit în oraș. “O scrisoare pierdută” a fost pusă în scenă de șapte ori până la finele veacului XIX. „Noaptea furtunoasă” a fost montată de patru ori.

În 1896, Caragiale a venit la Craiova unde a susținut conferința “Păreri literare”. Tot atunci, se ridica o statuie a lui Al. Lahovary, fost prim-ministru al României, tatăl Marthei Bibescu.

Emil Gârleanu, director al TNC, și Liviu Rebreanu, secretar literar la acea vreme, au inițiat în 1912 “Săptămâna Caragiale”. Gârleanu i-a scris lui Caragiale, aflat deja la Berlin (scrisoarea din 1 septembrie 1911) și i-a cerut dreptul de reprezentare a pieselor sale. Caragiale, care nu admitea ca piesele sale să fie jucate în București, și-a dat acceptul și a cerut 2000 de lei pentru jucarea integralei pieselor. Gârleanu l-a invitat cu această ocazie să vină la Craiova. N-a venit, deși îi dăduse oarecari speranțe directorului. „Săptămâna Caragiale” s-a ținut în perioada 27 aprilie-1 martie 1912.

Sărbătorirea celor şase decenii de viaţă a scriitorului a fost marcată de ziarul „Olteanul”, prin publicarea prozei „În Nirvana”, dedicată lui Eminescu, şi în articolul omagial, „Sărbătorirea marelui scriitor”, în iunie 1912 (conf. articolului “Caragiale și oltenii”, autor Tudor Nedelcea).

La moartea lui Caragiale, ziarul „Timpul”, apărut sub direcţia Clubului Conservator din Craiova, a publicat, în numărul din 24 iunie 1912, un simțit necrolog: „După 20 de ani de

la moartea marelui Eminescu, am avut durerea să pierdem de curând încă unul care s-a dus să sporească într-o altă lume numărul iluştrilor nemuritori. Acesta e I .L. Caragiale, prozatorul iscusit, genialul pătrunzător al sufletului românesc în diferitele lui evoluţiuni, artistul dramatic neîntrecut. Ce a fost poetul Satirilor şi al Luceafărului pentru poezia românească a fost Caragiale pentru proza şi teatrul românesc. Lor le revine meritul că au făcut ca tânăra noastră literatură să ajungă în decursul de numai câţiva ani, de la nişte dibuiri nesigure la opere de necontestată valoare. Fără de ei poate că nici peste o sută de ani literele româneşti nu ar fi ajuns la înflorirea şi dezvoltarea de astăzi. S-a făcut în adevăr un salt considerabil, dar graţie numai celor doi titani, celor două genii, Caragiale şi Eminescu. Nu ştiu cum dar mi-e cu neputinţă să vorbesc de cel dintâi, fără să nu pomenesc cu acest prilej şi de cel de-al doilea. Pe lângă prietenia lor atât de strânsă, pe lângă geniul care i-a înrudit atât de mult, a mai fost şi felul de viaţă care i-a consacrat pe aceşti oameni să fie alături. Parcele i-a ursit în acelaşi chip pe amândoi. Caragiale nu a fost mai fericit decât Eminescu. Până mai acum câţiva ani, aceeaşi soartă a avut şi el. Aduceţi-vă aminte la început, sufleor de teatru şi corector la gazetă; apoi director de teatru şi de gazetă; mai apoi berar, pe urmă a plecat la Berlin…

Astăzi, când se împlinesc 170 de ani la moartea subită survenită la Berlin (avea doar 60 de ani). Ne rămân de la el comediile și satirele unui spirit care a cunoscut ca nimeni altul natura intim-cancanieră a românismului de paradă.

La mulți ani, nene Iancule!

Nicolae Coande