Teatrul National Marin Sorescu

Se reiau Întâlnirile SpectActor, stagiunea 2022-2023, la Teatrul Național “Marin Sorescu”. Prima invitată în actuala stagiune este Carmen Stanciu, teatrolog și critic de teatru, care va susține conferința “Molière a murit! Trăiască Molière!”.

 

Întâlnirea este programată la sala “Ion D. Sîrbu”, sâmbătă, 29 octombrie, ora 16:30.
Este cel de-al XII-lea an în care se desfășoară aceste întâlniri devenite de prestigiu în lumea culturală românească, în cadrul cărora au fost invitate peste 50 de personalități din țară și din străinătate.

Prezintă Nicolae Coande.

Carmen STANCIU este teatrolog și critic de teatru. A absolvit în 1995 Academia de Teatru și Film din București, specializarea Teatrologie. În 2006 obține titlul de Doctor în Arte – domeniul Teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. Conferențiar universitar la Departamentul Studii Teatrale, titular al disciplinelor Teatrologie, Istoria Teatrului Românesc și Metode critice.
A publicat articole şi studii în volume, reviste academice şi periodice de specialitate; a tradus piese de teatru și studii de specialitate din limbile engleză și spaniolă. Este autor al volumului Teatru-Dans. Un spectacol total (UNATC Press, Bucureşti, 2007). Este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru AICT – RO și membru UNIMA. A fost invitată să susţină conferinţe în Elveţia, Singapore, Rusia, Portugalia, Bulgaria, Republica Cehă, Franța, Turcia, Brazilia.

În paralel cu activitatea academică, s-a implicat activ în viața teatrală românească în ipostaze dintre cele mai variate: critic de teatru și dans, secretar literar la Teatrul Mic și la Teatrul Țăndărică, traducător de teatru, producător de spectacole, membru în jurii, curator și selecționer sau director artistic al unor manifestări teatrale naţionale şi internaţionale.

Este membrul în Consiliul Artistic al Teatrului Național “I.L. Caragiale” din București și al Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Cele mai recente proiecte artistice sunt: traducerea și versiunea scenică a textului pentru spectacolele Cabaret de Joe Masteroff, regia Răzvan Mazilu (Teatrul “Odeon” București) și Familia Addams de Marshall Brickman și Rick Elice, regia Răzvan Mazilu (Teatrul “Excelsior” București). Este curator al festivalului “Buzău Iubește Teatrul” și membru în juriul de selecție al Premiilor UNITER 2023.

 

Despre conferință:

Există, în raport cu marile personalități – culturale, politice sau sociale – o sumă de paradoxuri, de opinii contradictorii dar, mai ales, o sumă de clișee. Paradoxurile sunt firești, de vreme ce statutul de celebritate e legat de schimbări de paradigmă. Contradicțiile, la fel – ce artist faimos a reușit, vreodată, să-și păstreze soclul ridicat de admiratori nepătat de detractori? Cât despre clișee… sunt inevitabile, indiferent dacă se perpetuează din necunoaștere, comoditate sau exces. De ce ar fi altfel în cazul lui Moliere?

În lumea întreagă, pe 15 ianuarie 2022, a fost celebrat debutul aniversării a 400 de ani de la data botezului lui Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de scenă Molière! (cercetătorii încă nu au descoperit de unde vine pseudonimul artistic!). Însuși “Regele Soare”, Ludovic al XIV-lea, e cel care a instaurat această tradiție, în anul inaugurării Comediei Franceze (1680) numind-o, în onoarea “Regelui Comediei” și “Casa lui Molière!” Ce glumă demnă de marele dramaturg, de vreme ce Molière! murise cu șapte ani înainte, și nu a jucat niciodată pe scena respectivă! Admirat și, deopotrivă, contestat în timpul vieții, sunt destui cei care pun constant sub semnul întrebării paternitatea dramaturgiei sale. E drept, nu s-a păstrat niciun manuscris al unei piese. Sau, poate, sunt încă rătăcite prin vreun cufăr și, la fel ca loviturile de teatru din finalurile comediilor lui, vor fi descoperite cândva – pentru a le face în ciudă detractorilor.

Cât despre clișee… se spune despre Moliere:

– că a fugit de acasă ca să se facă actor, înfruntându-și familia (nu e adevărat, tatăl său a finanțat prima lui companie de teatru, creată la 21 de ani!)

– că s-a căsătorit cu fiica sa (de fapt era fiica celei cu care a avut o relație de lungă durată, dar e adevărat că a crescut alături de el!)

– că a murit pe scenă – și așa s-a născut o marotă a actorilor faimoși, care par a fi dornici să-l egaleze (ce contează că nu și-a găsit sfârșitul pe “sfânta scândură” ci acasă, într-un fotoliu?!).

Ca despre orice om devenit legendă, despre Molière se spun și se scriu multe. Cândva, franceza – “limba lui Molière!” – era, în Europa și în lume, limba culturii clasice, a diplomației, a elocinței în exprimare și a eleganței în scris. Molière a fost cel mai faimos ambasador al francofoniei și cel mai tradus și jucat autor francez – cu mult peste poeții tragici cu care a împărțit aplauzele publicului în marele secol al clasicismului. Cea mai mare invenție a lui a fost stabilirea unei complicități cu publicul, a unei legături bazate pe inducerea unui sentiment de superioritate a spectatorului în raport cu lipsa de bun-simț a personajelor ridiculizate. Întrebarea este: ce ne mai spune el, nouă, astăzi? Cine mai consideră, azi, că râzând de impostură, avariție, mizantropie, donjuanism, înșelătorie, arivism, falsitate – poți deveni mai bun? Nu cumva preferința clamată deseori pentru comedie a ajuns, în sine, un clișeu? Nu cumva, în numele libertății de “a fi noi înșine”, am devenit atât de serioși încât vom muri de plictiseală? Pentru binele generațiilor următoare, sper că nu. Molière a murit? Trăiască Molière!