Istoricii culturali afirmă că întemeietorii Naționalului craiovean sunt doi actori refugiați de la București în Oltenia, urmare a complicațiilor Revoluției de la 1848: Costache Caragiali – unchiul viitorului mare dramaturg, Ion Luca Caragiale –, respectiv Costache Mihăileanu. Sprijinită financiar de boierii Filișanu și Pera Opran, trupa de actori a lui Caragiali a fuzionat cu trupa locală de diletanți condusă de Alecu Corcoveanu și a susținut o serie de spectacole în sala Oteteleșanu, primele reprezentații românești din Oltenia. Memoria teatrului craiovean reține această dată simbolică: publicația „Vestitorul românesc” anunța sub semnătura lui Gheorghe Chițu, fost ministru liberal și primar al Craiovei, că „ziua de 29 iunie 1850 se nota în analele Craiovei cu deschiderea Teatrului […] În sfârșit, veni vremea ca Craiova să treacă într-o viață mai dulce… și o dată i se anunță că Teatrul Național și-a deschis porțile sale.” Evenimentul a constat în două reprezentații, „Duelul” și „Piatra din casă”, de Costache Caragiali, respectiv Vasile Alecsandri. Teatru național la acea vreme semnifica, desigur, faptul că se jucau spectacole în limba română. Expresia nu avea conotația atribuită între timp statalității României ca atare (chiar numele România apare la 1866!), iar o administrație cu bani alocați de la bugetul țării instituția nu va avea decât în mandatul Mariei Teodorini, singura femeie care a condus vreodată teatrul craiovean!
Cu o istorie de 175 de ani, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este al doilea ca vechime dintre teatrele naționale din România, după cel de la Iași (fondat în 1840), devansând Teatrul Național din București (1852). Membru al Convenţiei Teatrale Europene (CTE) din anul 1995, Teatrul Naţional din Craiova este primul dintr-o ţară din Europa Centrală şi de Răsărit care a intrat în componenţa acestei asociaţii internaţionale de breaslă. De la înființare până în prezent, 37 de directori (inclusiv interimari, iar alții cu două sau mai multe mandate) au condus una dintre cele mai reputate instituții ale culturii românești – un Teatru care a străbătut trei secole (XIX, XX, XXI). În pleiada de directori care au condus Naționalul se distinge Theodor Teodorini, un reformator al teatrului craiovean, care a manageriat timp de 19 ani instituția. Sfârșitul l-a găsit bolnav la Viena.
Au existat mai multe etape (și sedii) în devenirea unei instituții necolită de drame la nivel administrativ. După incendiul din 1856, ridicarea Teatrului Teodorini, dat în folosință în 1857, este un exemplu de celeritate (această construcție va fi și ea mistuită de foc în 1927). După o perioadă îndelungată în care a funcționat în sala de spectacole a Colegiului „Carol I” (ulterior „Nicolae Bălcescu”), Craiova are un teatru pe măsura aspirațiilor. Anul 1973 este unul de referință prin inaugurarea unui sediu apreciat la nivel național și internațional, creație a remarcabilului arhitect Alexandru Iotzu.
*
Una dintre cele mai frumoase perioade din istoria Teatrului Naţional din Craiova s-a petrecut între 1956 şi 1959, prin venirea la Craiova a unei părţi a absolvenţilor aşa numitei Promoţii de aur: George Cozorici, Constantin Rauţchi, Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu şi mentorul lor, regizorul Vlad Mugur, care au format împreună o echipă rămasă în istoria instituției T.N.C., unde activau deja reputați actori: Remus Comăneanu, Ovidiu Rocoș, Manu Nedeianu, Madeleine Nedeianu, Margot Boteanu-Păcuraru, Ilie Cernea, Richard Rang, Constantin Sassu, Ion Marinescu, Nicolae Radu, Rodica Radu, Florica Nicolaescu, Mircea Bohoreanu, Angela Bârsan. După reîntoarcerea în capitală a membrilor promoției condusă de Vlad Mugur, intră în componența echipei artistice actori de seamă: Ion Pavlescu, Anca Ledunca, Vasile Cosma, Marina Bașta.
Nu ar fi posibil un teatru mare, în ultimele trei decenii, fără actori pe măsură – o echipă, o familie spirituală, sudată în spectacole purtate în triumf pe scenele lumii: Ştefan Iordache, Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Leni Pinţea-Homeag, Tudor Gheorghe, Valeriu Dogaru, Vladimir Juravle, Iosefina Stoia, Georgeta Luchian-Tudor, Remus Mărgineanu, Smaragda Olteanu, Valentin Mihali, Tamara Popescu, Mirela Cioabă, Ion Colan, Nataşa Raab, Angel Rababoc, Gabriela Baciu, Constantin Cicort, Nicolae Poghirc, Anca Dinu, Adriana Moca, Ozana Oancea, Adrian Andone, Geni Macsim, cărora li s-au adăugat actori invitați din București, într-o perioadă fastă a istoriei acestui teatru: Adrian Pintea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Micaela Caracaș, Mariana Buruiană, Alexandru Repan, Mihai Dinvale, Maia Morgenstern, Adrian Pintea, Mihai Constantin, Oana Pellea, Claudiu Bleonț.
Nici promoțiile tinere nu au fost mai prejos: Sorin Leoveanu, Cerasela Iosifescu, Romaniţa Ionescu, Iulia Lazăr, Raluca Păun, Iulia Colan, Marian Politic, George Albert Costea, Vlad Udrescu, Claudiu Mihail, Costinela Ungureanu, Monica Ardeleanu, Ramona Drăgulescu, Nicolae Vicol au performat în spectacole de notorietate națională și internațională. În timp, regizorul multipremiat Radu Afrim și talentatul regizor Bobi Pricop au venit să întregească o listă de personalități artistice care fac ca trupa TNC să fie una dintre cele mai redutabile din țară.
*
Naționalul craiovean a atins apogeul în perioada 1990-2000, devenind un centru de referință al teatrului românesc și european. Indubitabil, mandatul lui Emil Boroghină este cel care deschide un drum spre universal. Împreună cu regizorul Silviu Purcărete, directorul născut la Corabia (Romanați) a scris una dintre cele mai frumoase și incredibile pagini din istoria Naționalului craiovean și a teatrului românesc.
Marile spectacole ale anilor 1988-1989, adică finalul epocii comuniste, soldată cu o altă Revoluție, cea din decembrie 1989, s-au numit „Mobilă și durere” în regia lui Cristian Hadji-Culea, „Unchiul Vanea”, regia Mircea Cornișteanu, „Piticul din grădina de vară” în direcția de scenă a lui Silviu Purcărete, „Arca Bunei Speranțe”, pus în scenă de singularul Aureliu Manea. Perioada 1990-2000 a însemnat impunerea Naționalului craiovean în prim planul mișcării teatrale românești și apoi a celei europene și chiar mondiale. Cele 9 spectacole fulminante ale lui Silviu Purcărete, „Ubu Rex cu Scene din Macbeth”, „Titus Andronicus”, „Phaedra”, „Danaidele”, „Orestia”, „Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului”, „Măsură pentru măsură”, „O furtună” au însemnat tot atâtea recunoașteri internaționale, participări la cele mai importante festivaluri ale lumii. Acestora, li se adaugă puternicele spectacole „Hamlet”, regia Gábor Tompa, „Timon din Atena”, regia Mihai Măniuțiu, „Slugă la doi stăpâni” și „Așa este dacă vi se pare”, regia Vlad Mugur.
Un important moment al istoriei recente a teatrului craiovean îl reprezintă fondarea Festivalului Internațional Shakespeare, în anul 1994 (director-fondator, Emil Boroghină). O bornă în istoria festivalurilor dedicate bardului englez, cel craiovean este privit în prezent drept unul dintre marile festivaluri de gen ale lumii, unde s-au jucat excepționale spectacole marca Peter Brook, Eugenio Barba, Yukio Ninagawa, Robert Wilson, Lev Dodin, Declan Donellan, Silviu Purcărete, Eimuntas Nekrošius, Edward Hall, Richard Schechner, Elizabeth LeCompte, Luk Perceval, Thomas Ostermeier, Krzysztof Warlikowski, Oskaras Koršunovas, Yuri Butusov, Yoshihiro Kurita, Robert Lepage, Andrei Șerban, Oh Tae Suk, Saburo Teshigawara, Romeo Castellucci, Kelly Hunter ș.a. Dimensiunea științifică a Festivalului Internațional Shakespeare este consacrată prin relevanța internațională a sesiunilor de shakespearologie, seminariilor de traductologie și atelierelor de teatrologie, realizate în colaborare cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru. Prilejuită de aceste manifestări, este notabilă prezența la Craiova a unora dintre cei mai importanți shakespearologi și critici de teatru: Stanley Wells, Paul Edmonson, Michael Dobson, Andrej Zurowski, John Elsom, George Banu, Ian Herbert, Don Rubin, Maria Shevtsova, Boika Sokolova, Ludmila Patlanjoglu, Michel Vaïs, Yun-Cheol Kim, Octavian Saiu, Lawrence Guntner, Michael Hattaway, Nicoleta Cinpoeș ș.a.