19

”Leonida şi Efimiţa, pierduţi şi izolaţi de lume, într-o realitate pe care o repetă sisific (iar regia alege să repete textul lui Caragiale, cu mişcări aproape identice), trăiesc departe de zgomotele lumii, îşi refac micile obiceiuri, ticuri şi tabieturi de o viaţă, interiorul e cald ca un cocon şi tot ceea ce pătrunde de „dincolo” este înspăimântător. Iar spaima cea mare este moartea, Apocalipsa. Pe această idee, regizoarea va dezvolta povestea celor doi, transferând toată încărcătura comico-absurdă din sfera social-politică într-o zonă a tenebrelor personale, în care frica atotbântuitoare este sfârşitul lumii, Judecata de Apoi.”
Monica Andronescu, Conu Leonida față cu… Apocalipsa, Yorick, 13 iunie 2011