Theater Networking Talents
Theater Networking Talents – istoric
Prima ediție a Festivalul Internațional dedicat Tinerilor Regizori – „Theater Networking Talents” s-a desfășurat în perioada 28 iunie-1 iulie 2017. De atunci, cu excepția anului pandemiei de covid (2020), TNT continuă să reunească cele mai bune producții ale școlilor de regie din România. Festivalul a fost creat la inițiativa managerului Alexandru Boureanu, șef al Departamentului Arte și Media din cadrul Facultății de Litere a Universității din Craiova. Proiectul își propunea să promoveze munca și talentul regizorilor de teatru absolvenți în anul universitar curent, a studenților regizori din ultimul an de studiu (anul III – Licență; anul II – Master). La prima ediție au fost prezentate zece spectacole, producții ale Universităților de Arte din Serbia, Bulgaria și România (UBB Cluj în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare; UNATC București; UAT Târgu Mureș în cadrul 9G la T.N.B. – București; Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași în colaborare cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași).
În afara competiției, a fost invitat spectacolul „Avioane de hârtie”, de Elise Wilk, regia Laurențiu Tudor – Universitatea din Craiova, Departamentul de Arte. În timpul festivalului au existat și alte activități adiacente, un vernisaj de pictură Obie Platon, precum și două zile de workshop-uri cu regizorul britanic Declan Donnellan, pornind de la spectacolele sale „Măsură pentru măsură”, „Poveste de iarnă”, „Ubu Roy”. Au fost acordate 30 de burse complete studenților de la facultățile de profil din București, Cluj, Iași, Constanța și Galați, aceștia fiind invitați pe toată perioada festivalului. Director artistic al acestei prime ediții a fost Haricleea Nicolau, lector univ. dr. la Departamentul Arte și Media al Universității din Craiova. Din juriul festivalului au făcut parte Serge Rangoni – director Teatrul din Liège, președintele juriului, Erwin Simsensohn – regizor, Dragoș Alexandru Mușoiu – regizor, Lia Dogaru – scenograf, Corina Constantinescu – teatrolog și Alina Epîngeac – critic de teatru.
Au fost acordate următoarele premii: Premiul pentru interpretare feminină – Sanja Marković pentru rolul din spectacolul „Trapul porcului”, regia Milja Mazarak (Facultatea de Artă Dramatică din Belgrad); Premiul pentru interpretare masculină – Carol Ionescu pentru rolul din spectacolul „Ei, Și?”, regia Andreea Ciocîrlan (UNATC București); Premiul special al juriului – pentru o trupă funcțională din toate punctele de vedere: echipa spectacolului „Trapul porcului”, regia Milja Mazarak (Facultatea de Artă Dramatică din Belgrad). Marele premiu pentru regie i-a revenit Andreei Ciocîrlan pentru regia spectacolului „Ei, Și?” (UNATC București). Premiul I Regie și Premiul I Scenografie nu au fost acordate. Fiind un festival dedicat tinerilor, a existat și juriul elevilor care a acordat Premiul elevilor spectacolului „Ei, Și?”, regia Andreea Ciocârlan (UNATC București). Organizatorii festivalului: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Departamentul de Arte al Universității din Craiova, Uniunea Teatrală din România (UNITER), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) și Casa Studenților Craiova. Festivalul a primit sprijinul acordat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Craiova.
*
Cea de-a doua ediție a TNT a avut loc între 27-30 iunie 2018. La această ediție, organizatori au fost Departamentul de Arte al Universității din Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu” și Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova. Selecția spectacolelor a fost realizată de directorul festivalului, Haricleea Nicolau, iar lista finală a reunit producţii ale universităţilor de profil din Bulgaria, Serbia şi România. Și la această ediție, festivalul a oferit un număr de 33 de burse complete, pentru toată perioada festivalului, pentru studenți de la specializările regie teatru, actorie, teatrologie. Regizorul Bobi Pricop împreună cu Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului Național „Marin Sorescu”, au organizat o întâlnire cu participanții festivalului, sub forma unui mic îndrumar pentru concursurile de proiecte pentru tineri regizori. Membrii juriului (Charles Chemin – regizor, Bobi Pricop – regizor, Andreea Simona Negrilă – scenograf, Alina Epîngeac – critic de teatru, Andreea Ciocîrlan – regizor laureat TNT 2017) au acordat premiul pentru regie lui Patrik Lazić pentru spectacolul „Antigona” de Sofocle. Premiul Juriului Elevilor i-a revenit regizorului Sebastian Marina pentru spectacolul „Sub apă” de Carmen Ella Freenhil, coproducţie Universitatea de Arte din Târgu-Mureş cu Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava.
*
Ediția a III-a a Festivalul Tinerilor Regizori – Theater Networking Talents, 28-30 iunie 2019 (director, Bobi Pricop) a fost redefinită sub forma unei platforme de prezentare a tinerilor regizori, un loc de întâlnire al absolvenților nu doar cu viitori colegi și colaboratori, ci și cu critici, manageri de teatre, directori artistici și producători independenți. Pe lângă spectacolele prezentate în festival (au participat școli de teatru din Polonia, Serbia, România), au avut loc dezbateri susținute de Attila Gasparik (Teatrul Național Târgu-Mureș), Cristiana Gavrilă (9G la TNB), Doru Taloș (Fresh start la Reactor Cluj). S-a discutat despre „Școala românească de regie de teatru în context european”, cu participarea lui Jean Louis Besson (prof. univ. Université Paris Nanterre), Felix Alexa (prof. univ. UNATC București), Vladimir Anton (prof. asociat drd. UNATC București), Antonella Cornici (lect. univ. dr. UAGE Iași), Radu Nica (conf. univ. UBB Cluj-Napoca), Theodor-Cristian Popescu (prof. univ. UAT Târgu-Mureș). La dezbaterea „Dramaturgul participativ. Roluri în echipa de creație” au participat Mihaela Michailov (dramaturg, lect. univ. dr., coordonator al masteratului de scriere dramatică UNATC București). Dezbaterea cu tematica „Self-management și management de proiect” i-a avut ca principali coordonatori pe Aura Corbeanu (prof. univ, specialist în management cultural), Alexandru Boureanu (prof. univ. dr. habil., manager al T.N. „Marin Sorescu”). La cea de-a treia ediție nu s-au acordat premii. Tânăra regizoare Natasza Sołtanowicz (Academia de Artă Teatrală din Cracovia, Polonia) (foto Weirdos) a fost invitată să monteze un spectacol la T.N.C., în viitorul apropiat. Regizorul Slava Sambriș a fost invitat de Teatrul Municipal „Elvira Godeanu” să monteze un spectacol la Târgu Jiu. Ediția din 2020 nu a avut loc din cauza pandemiei de coronavirus.
*
Ediția 2021 (coordonată de regizorul Bobi Pricop) s-a desfășurat în parteneriat cu Institutul Goethe prin programul „New Stages South-East”. Ediția a reunit cinci regizori absolvenți în 2020 și 2021, care au lucrat cu cinci dramaturgi tineri în perioada 19-22 octombrie, sub îndrumarea mentorilor Theodor Cristian Popescu (regizor) și Rebekka Kricheldorf (dramaturg). Atelierele s-au desfășurat integral în limba engleză, atât offline (la Portul Cultural Cetate), cât și prin sesiuni de lucru online. Cele cinci proiecte care au rezultat în urma atelierului au fost prezentate într-un showcase online, la care au participat manageri de teatre, directori de instituții culturale, selecționeri de festivaluri, critici de teatru, îndeplinind astfel misiunea TNT de a deveni o platformă de prezentare a tinerilor regizori și creatori de teatru. Fiecare proiect urma să fie adoptat de către un teatru partener (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Secția Germană, Teatrelli, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț), urmând ca în 2022 cele cinci echipe regizor-dramaturg să dezvolte piesele rezultate prin sesiuni de lucru împreună cu actorii teatrelor partenere, în vederea unei prezentări de tip spectacol-lectură/work-in-progress, iar cele mai bune lecturi performative/spectacole rezultate să fie prezentate la Berlin în etapa finală a proiectului „New Stages South-East” în 2023. „New Stages South-East” este un proiect regional al Institutului Goethe, adresat autorilor de teatru și profesioniștilor din domeniu, la care participă artiști din Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Grecia (Atena/Salonic), Croația, România / Republica Moldova, Serbia.
*
Cea de-a IV-a ediție s-a desfășurat între 5-9 iulie 2022 și a adus pe scenele teatrului paisprezece spectacole de teatru, instalații, concerte, dezbateri și proiecții de film. Montări ale regizorilor români care au absolvit facultatea în promoțiile 2020/2021/2022, din București, Cluj-Napoca sau Târgu-Mureș, dezbaterile despre lumea nouă a teatrului, coordonate de Iulia Popovici, concertele Impex și Valeria Stoica, proiecțiile de filme de scurtmetraj TNT Cinema Night – scurtmetraje ale absolvenților de Regie de Film, selecționate de Andrei Rus, urmate de discuții cu regizorii au completat tabloul evenimentelor. Coordonat în continuare de regizorul Bobi Pricop, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Departamentul Arte și Media din cadrul Facultății de Litere a Universității din Craiova, cu sprijinul partenerilor Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Consiliul Județean Dolj și UNITER, TNT a programat spectacole realizate de absolvenții și masteranzii Mara Oprea (UNATC „I. L. Caragiale“ București), Tudor Nicorici (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Irisz Kovacs (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Cosmin Panaite (Universitatea de Arte Târgu-Mureş), Petro Ionescu (Universitatea de Arte Târgu-Mureș), Monica Stoica (UNATC „I. L. Caragiale“ București), Tudor Antofie (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Vlad Isăilă (UNATC „I. L. Caragiale“ București), Irina Moscu (Universitatea de Arte Târgu-Mureș), Alin Neguțoiu (UNATC „I. L. Caragiale“ București), Mihai Păcurar (Universitatea de Arte Târgu-Mureș), Bianca Oprea (UNATC „I. L. Caragiale“ București), Răzvan Enciu (UNATC „I. L. Caragiale“ București), Máté Szilvay (Universitatea de Arte Târgu-Mureș, secția maghiară).
*
Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori Theater Networking Talents (TNT) s-a desfășurau în perioada 4-7 iulie 2023, la Craiova. Spectacolele au fost prezentate în cadrul unui showcase format din producții ale studenților facultăților de regie de teatru din România și din străinătate, absolvenți ai promoției 2023. Selecția oficială a cuprins șase spectacole de licență/master ale câtorva regizoarelor din România și Polonia: Mercury fur de Philip Ridley, regia Teodora Florea (master, UNATC București), Season in the light, dramaturgia și regia Aleksandra Bielewicz (master, Academia Națională de Arta Dramatică din Varșovia, Polonia), Little night de Alice Birch, regia Mara Bugarin (licență, UNATC București), Peștii dorm? de Jens Raschke, regia Tania Drăghici (licență, UNATC București), Cutremur în Londra de Mike Bartlett, regia Dora Dobrovszki (master, Universitatea de Arte Târgu-Mureș), Richard III după William Shakespeare, regia Denisa Hălăngău (licență, Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca).
Invitatul special al acestei ediții a fost Ivan Vîrîpaev, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi, regizori de teatru, scenarist, producător și actor de origine rusă contemporan. Stabilit în Polonia de mai bine de 10 ani, cu peste 300 de montări în teatre din întreaga lume, dramaturgul este interzis în prezent în teatrele din țara natală, din cauza poziționării sale anti-război. Printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Dansul Delhi”, „Iluzii”, „Oxygen”, sau „Neliniște”, montate și pe scene importante din România, precum cele ale teatrelor naționale din București, Craiova, Sibiu, Iași sau Timișoara. La Craiova, ajutat de traducătoarea Raluca Rădulescu, Ivan Vîrîpaev a susținut două întâlniri cu participanții, inspirate de arta storytelling-ului pe care teatrul său o explorează cu atâta poezie. Este vorba despre conferința „Ce este o piesă de teatru?“, precum și un masterclass de două zile (atelier de teatru), axat pe ideea „dezvoltării umane holistice“, pornind de la structura unei piese de teatru.
În articolul din „SpectActor” nr. 3/2023, Marius Dobrin a surprins câteva linii ale gândirii dramaturgului rus: “Dramaturgul are ani mulți de reflecție, de căutare, de întrebări. „Ce să scrii? Despre ce să montezi? Ce se întâmplă cu lumea asta? Ce se întâmplă cu noi? Ce să facem? Cine suntem noi? Cine sunt eu? De ce nu funcționăm?” A evocat vizitele la Muzeul Tretiakov, unde a fost să vadă icoana pictată de Rubliov, a amintit, sumar, revelația yoga. A vorbit despre energie, despre canalele blocate ale lui Putin, încât nu mai poate avea empatie, nu poate simți ce înseamnă să bombardezi casele unor oameni. Și a revenit la necesitatea artei și a științei, la crearea, în prezent, a unui al treilea plan, pentru comunicare și învățare. „Pentru a trăi împreună pe planetă. Pentru a exista împreună cei mai diferiți oameni: albi și negri, hetero- și homosexuali, evrei și palestinieni, ucrainieni și ruși.” Se pare că arta nu mai poate reuși. „Arta n-a schimbat pe nimeni, în niciun fel.” Vîrîpaev își pune această problemă. Ce poate face pentru a deveni lumea mai bună ?!” (Ivan Vîrîpaev: „Eu vreau să creez ceva care să-i ajute pe oameni să-și descopere propria esență”).
*
A șasea ediție a Festivalului TNT s-a desfășurat între 2-6 iulie în formula showcase incluzând șase spectacolele semnate de șase tineri regizori din promoția 2024, absolvenți ai programelor de regie licență și master. Au fost invitați manageri, directori artistici și reprezentanți ai aproape 20 de instituții teatrale din România: Teatrul Nottara, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic, Teatrul Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, Teatrul ,,Țăndărică” București, Teatrul Masca, Teatrul ,,Ion Creangă” București, Teatrul pentru tineret și copii ,,Colibri” Craiova, Teatrul Național ,,Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Municipal Bacovia Bacău, Teatrul Dramatic ,,I. D. Sîrbu” Petroșani, Teatrul Național Târgu Mureș, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul ,,Regina Maria” Oradea, Teatrul Municipal ,,Csíki Játékszín” Miercurea Ciuc, precum și teatre independente precum Reactor de Creație și Experiment sau Teatrelli.
Programul a cuprins spectacolele: ,,10”, regia Norbert Nagy, absolvent al programului de masterat Arta Regiei, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, ,Afară, în fața ușii”, regia Alexandru Ianăși, absolvent al programului de licență Regie de Teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” ,,Auch!”, regia George Zamfir, absolvent al programului de masterat Regie de Teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” ,,Lucruri mici și extraordinare”, regia Rebeca Crețu, absolventă a programului de licență Regie de Teatru, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, ,,Memoriile unui Lolo”, regia Mark-Cristopher Demeter, absolvent al programului de masterat Arta Regizorului, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, ,,Peste cadavrul meu”, regia Irina Caraulă, absolventă a programului de licență Regie de Teatru, Universitatea Babeș-Bolyai.
În deschidere a fost prezentat la Sala Atelier un preview al spectacolului ,,Reconstituirea”, în regia Catincăi Drăgănescu (concept Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru). La Sala Ion D. Sîrbu a fost prezentat spectacolul-lectură cu fragmente din piese scrise de dramaturgii canadieni Martin Bellemare, Mishka Lavigne, Olivier Sylvestre și Marie-Claude Verdier. Ediția din acest an a inclus și o secțiune destinată dramaturgilor și traducătorilor care lucrează în domeniul artelor spectacolului – fragmente din piese scrise de dramaturgi contemporani canadieni, cel după piesa „Să vezi elefanți roz” de dramaturga estoniană Piret Jaaks sau performance-ul „Combates de Dramaturgia” organizat în parteneriat cu Instituto Cervantes.
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova anunță înscrierile
pentru cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori
THEATER NETWORKING TALENTS (TNT) / Craiova / 2-5 iulie 2024
Teatrul Național „Marin Sorescu” are bucuria să anunțe că deschide înscrierile pentru ediția a VI-a a TNT, dedicată studenților facultăților de regie de teatru din România și din străinătate. Festivalul, o importantă și confirmată rampă de lansare pentru vocile noi și relevante din regia de teatru, îi așteaptă în acest an pe absolvenții promoțiilor 2024 (licență și masterat), invitați să se înscrie cu spectacolele lor de absolvire, până la data de 6 mai 2024.
Conceput ca o platformă artistică de prezentare a celor mai proaspete și puternice viziuni din teatrul noii generații, TNT a însemnat, încă de la începuturile sale, schimburi esențiale de experiență, între artiști emergenți și profesioniști ai artelor performative. Festivalul coordonat de regizorul Bobi Pricop va aduce și de această dată, la Craiova, între 2 și 6 iulie, artiști din toate domeniile artelor spectacolului, propunând direcții alternative, zone creative inedite și experimentale. În acest an, o atenție deosebită este acordată dramaturgilor și traducătorilor care lucrează în domeniul artelor spectacolului.
Festivalul, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Departamentul Arte și Media din cadrul Universității din Craiova, oferă noilor generații de regizori șansa de a-și prezenta spectacolele de absolvire într-un teatru profesionist, în cadrul unui showcase, în fața unui public format din manageri de teatre, producători independenți sau selecționeri de festivaluri. Este deschis, de asemenea actorilor, scenografilor, compozitorilor, coregrafilor, performerilor, teatrologilor sau cercetătorilor, prin programul People of TNT.
Vor avea loc și întâlniri-laborator interdisciplinare, colocvii, instalații audio și vizuale, dezbateri și ateliere. Pe pagina de YouTube a TNT se vor regăsi în perioada premergătoare ediției din acest an interviuri cu tinerii artiști prezenți la ediția din 2023.
Se deschid, de asemenea, înscrierile pentru People of TNT (artiști colaboratori ai regizorilor de teatru: teatrologi, scenografi, compozitori, coregrafi, performeri, traducători, dramaturgi, sound, light și video designeri, absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru).
Pentru înscrieri, participanții (actori, artiști colaboratori ai regizorilor de teatru sau absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru) sunt rugați completeze formularul disponibil aici: https://forms.gle/PKC2yNFFLeompGD38
Festivalul nu are nici în acest an caracter competițional, pentru noi fiind esențiale dialogul și întâlnirile dintre artiști, public și producătorii culturali. La finalul festivalului, managerii și directorii artistici prezenți sunt invitați să anunțe viitoarele colaborări cu regizorii invitați în showcase, ale căror spectacole de absolvire vor fi prezentate în TNT. Trei dintre absolvenții care și-au prezentat producțiile în showcase-ul TNT 2023 au fost invitați să monteze la teatre din întreaga țară: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Masca București, Teatrul Stela Popescu București, Teatrul Municipal Bacovia Bacău, Teatrul Metropolis din București și Teatrul German de Stat din Timișoara.
Anul acesta, 2 regizoare care și-au prezentat spectacolele de absolvire în TNT sunt nominalizate la Gala UNITER pentru cea mai bună regie cu spectacolele montate în urma selecției la TNT: Irisz Kovacs cu „TSCHICK. De ce am furat maşina”, montat la Teatrul German de Stat Timișoara și Natasza Sołtanowicz pentru Anomalia, spectacolul montat la Teatrul Naţional Craiova.
Când:
2-5 iulie 2024
Unde:
Craiova, unul dintre cele mai importante centre universitare din România, redevine scena unui teatru tânăr, curajos și surprinzător.
Spectacolele se vor juca la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova (Sala Amza Pellea, Sala Ion D. Sîrbu, Sala Atelier) și la Departamentul Arte și Media al Universității din Craiova (Sala Studio și Aula Buia).
Condiții de înscriere:
⇒ Festivalul Tinerilor Regizori
-festivalul se adresează regizorilor de teatru, din România și străinătate, absolvenți în anul universitar 2024 (Licență sau Master)
-pentru înscrieri, participanții pot trimite propuneri de spectacole până pe 6 mai 2024 pe adresa de e-mail tntcraiova@gmail.com, împreună cu următoarele date:
Numele spectacolului (*sau al piesei)
Numele regizorului, CV regizor
Link transfer cu înregistrarea spectacolului (în cazul în care spectacolul nu este finalizat la data înscrierii, se vor trimite un text scris/testimonial video în care participantul își argumentează alegerea și conceptul regizoral, precum și o înregistrare a 15-30 de minute dintr-o repetiție reprezentativă)
și fișa de participare completă (componența exactă a echipei care va face deplasarea)
– pentru spectacolele care nu sunt în limba română sau engleză, va fi necesară subtitrarea în limba engleză
⇒ People of TNT:
-pentru înscrieri, participanții (actori, artiști colaboratori ai regizorilor de teatru sau absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru) sunt rugați să trimită un CV însoțit de un portofoliu la adresa tntcraiova@gmail.com, până pe data de 6 mai 2024.
Important:
Organizatorii vor deconta cheltuielile de cazare și masă ale tuturor participanților – atât pentru echipele de spectacol, înscrise la Festivalul Tinerilor Regizori, cât și pentru cei înscriși în secțiunea People of TNT.
Selecția participanților va fi anunțată pe data de 15 mai 2024.
Pentru înscrieri, participanții (actori, artiști colaboratori ai regizorilor de teatru sau absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru) sunt rugați completeze formularul disponibil aici: https://forms.gle/
Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori Theater Networking Talents (TNT) se va desfășura în perioada 4-7 iulie 2023, la Craiova. Spectacolele vor fi prezentate în cadrul unui showcase format din producții ale studenților facultăților de regie de teatru din România și din străinătate, absolvenți ai promoției 2023.
Invitatul special al acestei ediții este IVAN VÎRÎPAEV, cel mai cunoscut și mai frecvent montat dramaturg, regizor de teatru și film, scenarist, producător și actor de origine rusă contemporan. Stabilit în Polonia de mai bine de 10 ani, cu peste 300 de montări în teatre din întreaga lume, dramaturgul este interzis în prezent în teatrele din țara natală, din cauza poziționării sale anti-război. Printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Dansul Delhi”, „Iluzii”, „Oxygen”, sau „Neliniște”, montate și pe scene importante din România, precum cele ale teatrelor naționale din București, Craiova, Sibiu, Iași sau Timișoara. Ca estetică, criticii îl plasează între regizorii Quentin Tarantino și Andrei Tarkovski, iar lucrările lui explorează ironia și spiritul ortodox cu finețe și cruzime. La Craiova, Ivan Vîrîpaev va susține 2 întâlniri cu participanții, inspirate de arta storytelling-ului pe care teatrul său o explorează cu atâta poezie. Este vorba despre conferința „Ce este o piesă de teatru?“, precum și un masterclass de două zile (atelier de teatru), axat pe ideea „dezvoltării umane holistice“, pornind de la structura unei piese de teatru.
Selecția oficială TNT de anul acesta cuprinde 6 spectacole de licență/master ale regizoarelor din România și Polonia:
- MERCURY FUR de Philip Ridley, regia Teodora Florea (master, UNATC București)
- SEASON IN THE LIGHT, dramaturgia și regia Aleksandra Bielewicz (master, Academia Națională de Arta Dramatică din Varșovia, Polonia)
- LITTLE LIGHT de Alice Birch, regia Mara Bugarin (licență, UNATC București)
- PEȘTII DORM? de Jens Raschke, regia Tania Drăghici (licență, UNATC București)
- CUTREMUR ÎN LONDRA de Mike Bartlett, regia Dora Dobrovszki (master, Universitatea de Arte Târgu-Mureș)
- RICHARD III după William Shakespeare, regia Denisa Hălăngău (licență, Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca)
Ca la fiecare ediție, TNT este organizat ca o platformă artistică de prezentare a celor mai proaspete și puternice viziuni din teatrul noii generații și propune și întâlniri-laborator interdisciplinare, dezbateri și ateliere. Festivalul își va continua și misiunea de hub artistic, care să aducă împreună tineri regizori, dramaturgi, scenografi, artiști vizuali, sau teatrologi, manageri culturali sau curatori ai festivalurilor teatrale.
De asemenea, tinerii regizori vor avea ocazia să dezvolte colaborări cu teatrele profesioniste, în anii anteriori mulți dintre participanți fiind invitați să monteze pe scene importante din întreaga țară.
Theater Networking Talents (TNT) este organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Departamentul Arte și Media din cadrul Facultății de Litere al Universității Craiova, cu sprijinul finanțatorilor: Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Consiliul Județean Dolj.
TNT on Social Media:
Instagram: @theaternetworkingtalents
Facebook: www.facebook.com/theaternetworking
OPEN CALL TNT 2023
După o perioadă în care formatul festivalului a trebuit adaptat la contextul global complicat, avem bucuria să anunțăm că ediția a V-a a TNT revine la componenta sa internațională, astfel că, în acest an, studenții facultăților de regie de teatru din România și din străinătate, mai precis absolvenții promoțiilor 2023 (licență și masterat), sunt invitați să se înscrie cu spectacolele de absolvire, până la data de 30 aprilie 2023.
Conceput ca o platformă artistică de prezentare a celor mai proaspete și puternice viziuni din teatrul noii generații, festivalul coordonat de regizorul Bobi Pricop aduce la Craiova, între 4 și 8 iulie, artiști din toate domeniile artelor spectacolului, propunând direcții alternative, zone creative inedite și experimentale, proiecte interdisciplinare și, mai ales, contribuie la crearea unei comunități artistice relevante pentru momentul & spațiul cultural internațional.
Festivalul, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Departamentul Arte și Media din cadrul Universității din Craiova, oferă noilor generații de regizori șansa de a-și prezenta spectacolele de absolvire într-un teatru profesionist, în cadrul unui showcase, în fața unui public format din manageri de teatre, producători independenți sau selecționeri de festivaluri. Este deschis, de asemenea, actorilor, scenografilor, compozitorilor, coregrafilor, performerilor, teatrologilor sau cercetătorilor, prin programul People of TNT.
Vor avea loc și întâlniri-laborator interdisciplinare, colocvii, instalații audio și vizuale, dezbateri și ateliere.
Se deschid, de asemenea, înscrierile pentru People of TNT (artiști colaboratori ai regizorilor de teatru: teatrologi, scenografi, compozitori, coregrafi, performeri, traducători, dramaturgi, sound, light și video designeri, absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru).
Festivalul nu are nici în acest an caracter competițional, pentru noi fiind esențiale dialogul și întâlnirile dintre artiști, public și producătorii culturali. La finalul festivalului, managerii și directorii artistici prezenți sunt invitați să anunțe viitoarele colaborări cu regizorii invitați în showcase, ale căror spectacole de absolvire vor fi prezentate în TNT. Șase dintre absolvenții care și-au prezentat producțiile în showcase-ul TNT 2022 au fost invitați să monteze la teatre din întreaga țară: Teatrul Național din Craiova, Teatrul Excelsior din București, Teatrul de Nord Satu-Mare, Teatrul Prichindel din Alba-Iulia, Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu și Teatrul German de Stat Timișoara.
Când:
4-7 iulie 2023
Unde:
Craiova, unul dintre cele mai importante centre universitare din România, redevine scena unui teatru tânăr, curajos și surprinzător.
Spectacolele se vor juca la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova (Sala Amza Pellea, Sala Ion D. Sîrbu, Sala Atelier) și la Departamentul Arte și Media al Universității din Craiova (Sala Studio și Aula Buia).
Condiții de înscriere:
⇒ Festivalul Tinerilor Regizori
-festivalul se adresează regizorilor de teatru, din România și străinătate, absolvenți în anul universitar 2023 (Licență sau Master)
-pentru înscrieri, participanții pot trimite propuneri de spectacole până pe 30 aprilie 2023 pe adresa de e-mail tntcraiova@gmail.com, împreună cu următoarele date:
Numele spectacolului (*sau al piesei)
Numele regizorului, CV regizor
Link transfer cu înregistrarea spectacolului (în cazul în care spectacolul nu este finalizat la data înscrierii, se vor trimite un text scris/testimonial video în care participantul își argumentează alegerea și conceptul regizoral, precum și o înregistrare a 15-30 de minute dintr-o repetiție reprezentativă)
și fișa de participare completă (componența exactă a echipei care va face deplasarea)
– pentru spectacolele care nu sunt în limba română sau engleză, va fi necesară subtitrarea în limba engleză
⇒ People of TNT:
-pentru înscrieri, participanții (actori, artiști colaboratori ai regizorilor de teatru sau absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru) sunt rugați completeze formularul disponibil aici: https://forms.gle/HfYAgWpFhb22oBnE7 sau să trimită un CV însoțit de un portofoliu la adresa tntcraiova@gmail.com, până pe data de 30 aprilie 2023.
Important:
Organizatorii vor deconta cheltuielile de cazare și masă ale tuturor participanților – atât pentru echipele de spectacol, înscrise la Festivalul Tinerilor Regizori, cât și pentru cei înscriși în secțiunea People of TNT.
MARȚI – 4 iulie
Un nou și inovator proiect de teatru digital tocmai a primit undă verde pentru a „revoluționa” modul în care teatrul și artele spectacolului sunt produse și interpretate în întreaga Europă.
Lansarea proiectului AcuTe, un proiect de teatru digital de mari dimensiuni, va avea loc joi, 8 septembrie 2022, în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de artă digitală din lume: Ars Electronica, ce se desfășoară la Linz, în Austria.
Panelul de discuție Digital Theatre – Democratization of a Medium va reuni artiști și creatori implicați în ACuTe care vor discuta despre modul în care transformarea digitală va modela teatrul în anii următori. Lansarea proiectului va avea loc pe o scenă 3D imersivă, în decorul spectacolului mixed-reality SH4D0W.
Care este elementul cu adevărat transformator în trecerea de la teatru la teatru digital? Cum se transformă mediul într-un spațiu în care linia dintre performeri și receptori se estompează?
În cadrul acestui panel de discuție se va analiza modul în care o nouă abordare a publicului va modela scena (digitală) de teatru din Europa și nu numai, în anii următori. O nouă înțelegere a conceptelor și relațiilor dintre teatru, public, performance și spațiu este ceea ce constituie transformarea digitală a teatrului ca mediu. Publicul este invitat să facă schimb de idei cu participanții despre posibilele aplicații viitoare ale conceptelor digitale în teatru și despre modul în care doresc să se implice în dezvoltarea acestuia.
Din partea Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova, participă la eveniment Alexandru Boureanu, managerul teatrului și George Albert Costea, actor al Naționalului craiovean și coordonatorul proiectului în România. Din echipa română face parte și Ciprian Făcăeru, arhitect în realitatea virtuală și mixtă, designer de experiențe digital augmentate și interactive, cercetător new media.
Proiectul ACuTe, care este co-finanțat de Uniunea Europeană, reunește 14 organizații europene de top din domeniul teatrului și al cercetării, care au drept scop să dezvolte producții de teatru experimental, folosind tehnologii de pionierat. Noile tehnologii includ roboți, inteligență artificială și „spațiu imersiv de explorare ”, fiecare urmând a fi testate de către diferite organizații pentru a încerca noi moduri de a produce spectacole, de a spune povești pe scenă și de a determina publicul să interacționeze și să relaționeze cu arta.
Experimentarea va fi ghidată de conceptul inovator „testbed”, nemaiîntâlnit până acum în artele spectacolului, și va duce la diseminarea cunoștințelor pentru a îmbunătăți abilitățile sectoarelor mai largi ale teatrului și artei spectacolului.
Urmând modelul altor sectoare, ACuTe va crea un „TESTBED pentru zona culturală”. Acest proces, o integrare interdisciplinară a tehnologiei digitale și a co-creației, va duce la testarea și prototiparea noilor tehnologii în cadrul celor trei teme cheie ale proiectului: noile dramaturgii, stage design și implicarea publicului. Acestea vor fi inovații în modul în care spunem povești pe scenă, în modul în care acestea sunt produse și în modul în care publicul interacționează cu ele.
Organizațiile partenere se vor împărți în trei grupuri, care se potrivesc celor trei elemente de testare, pentru a facilita schimbul regional de cunoștințe. Procesul de lucru va fi susținut de o serie de rezidențe ale experților, ateliere de formare și sprijin pentru dezvoltarea capacității profesionale în integrarea profundă a tehnologiei în procesul de producție teatrală pe termen lung.
Elementul cheie al proiectului va fi găsirea unor modalități de co-creație pentru a ajunge la grupurile de public defavorizate și pentru a ajuta sectorul să devină mai rezistent și mai viabil post-COVID. În mod similar, obiectivul ACuTe este de a oferi o abordare structurată a dezvoltării digitale în acest sector, care a fost sporadică până în prezent.
Cele 14 organizații implicate în proiectul ACuTe sunt teatre de top, universități și organizații de arte creative din Europa: • Universitatea de Științe Aplicate OULU (Finland) • Ars Electronica (Austria) • European Theatre Convention (Germania) • Azkuna Zentroa-Alhóndiga Bilbao (Spain) • Academia Estonă de Arte (Estonia) • Universitatea de Științe Aplicate Saxion (Olanda) • Théâtre de Liège (Belgia) • Landestheater Linz (Austria) • De Toneelmakerij (Olanda) • Teatrul Național Sloven Nova Gorica (Slovenia) • Det Norske Teatret (Norvegia) • Academy for Theatre and Digitality (Germania) • Schauspielhaus Graz (Austria) • Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova (România)
Cele 7 teatre partenere au fost selectate din rețeaua ETC – European Theatre Convention (ETC), cea mai mare rețea de teatre finanțate din fonduri publice din Europa. 5 dintre parteneri au participat, de asemenea, la un proiect anterior de teatru digital realizat de ETC, European Theatre Lab, printre care și Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, care a co-produs spectacolul Idiomatic (2018).
„Proiectul ACuTe nu a putut veni într-un moment mai crucial pentru teatre și sectorul artelor spectacolului. Există o incertitudine larg răspândită cu privire la viitorul industriei, care a fost puternic afectată de pandemia COVID și caută noi modalități de a reangaja și de a construi legături cu publicul. Tehnologiile emergente și procesul inovator de testare, elaborat din alte sectoare, sunt exact genul de instrument experimental necesar pentru acest moment – pentru a asigura rezistența, creativitatea și, de asemenea, ludicul sectorului.”
Blair Stevenson, partener principal al proiectului
“Sunt foarte bucuros că Teatrul Național Craiova transformă proiectele sale de teatru digital aproape într-o strategie a întregii organizații. După European Theatre Lab și spectacolul Idiomatic in 2018, după perioada de pandemie în care am avut super-proiectul The Hektomeron special creat pentru mediul online, la Craiova vom începe o nouă aventură legată de ACuTe. Sper că acest proiect să aducă o nouă perspectivă despre cum un spectacol fi poate fi gandit, abordat, configurat, creat. Echipele artistice și tehnice ale teatrului, împreună cu reprezentanți ai spectatorilor Naționalului craiovean, asistați de experți de top în tehnologiile media interactive, vor primi sarcina de a defini și creea spectacolul care îi reprezintă și care vorbește despre ei. Sper să le putem oferi tot suportul și sprijinul necesare pentru a face un lucru cât mai bun.
George Albert Costea, actor al Teatrului Național Craiova, coordonator al proiectului în România
Proiectul ACuTE se derulează între 2022 și 2025 și este co-finanțat de Uniunea Europeană.
Program MIERCURI – 5 iulie
12:00 – Foaier TNC – TNTalks (dezbateri moderate de Iulia Popovici)
15:00 – Sala Studio „I.D.Sîrbu”: MERCURY FUR de Philip Ridley
Traducere: Elizabeth Wiggins
Regia artistică: Teodora Florea – Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I. L. Caragiale”, Bucureşti
Distribuţia (pe roluri): Aurelian Culea – Elliot / Tiberius Zavelea – Darren / Silviu Bucătaru – Naz / Cătălina Niţu – Lola / Ciprian Loghin – Sfinx / Loredana Vlăduţ – Ducesa / Luca Rădulescu – Invitatul de Onoare / Ilinca Ionescu – Piesa Petrecerii
Decorul: Cosmin Stancu
Costumele: Ecaterina Tudosă
Muzica: Cezar Lixeanu
Durata spectacolului: 2 h, fără pauză
Data premierei: 12.04.2023
Scurtă prezentare a spectacolului
Tu cum prevezi viitorul umanității? Mercury Fur lansează unul dintre cele mai extreme scenarii posibile. Într-o atmosferă post-apocaliptică, oamenii abia fac faţă realităţii, normalizând anormalul. O gaşcă de adolescenţi, uniți de iubire și de necesitate maladive, a învăţat să supravieţuiască distribuind fluturi halucinogenici şi organizând petreceri speciale pentru oportuniști bogați, care ar plăti oricât pentru a juca rolul principal în cea mai întunecată fantezie. O după-amiază trăită contra-cronometru dinamitează, într-un stil controversat şi crud, punctat cu umor negru, subiecte considerate tabu: dependența de droguri și de oameni, degradarea memoriei și a limbajului, pedofilia, tortura ca divertisment, trauma generațională şi iubirea în relațiile LGBTQ+.
La finalul zilei, apusul se răsfrânge în ruinele unei civilizații spulberate.
Scurtă prezentare a regizoarei
Experimentez (traducere: „mă joc conștient”) cu imagini, cuvinte, sonorități, dedesubturi psihologice, ipostaze fizice în fotografie, teatru, poezie și performance. Mă hrănesc din arta clasică și dialogul neobosit despre ea, dar vreau să creez artă postmodernă dintr-o necesitate pentru storytelling ca formă de terapie colectivă. Teatrul pe care-l fac este un refugiu pentru haosul cotidian / spațiul unde imaginația este liberă să fermenteze / oglindă a ceea ce trebuie exorcizat în societate, în individ, în sensibilitatea comună, uzată de social media, știri catastrofice și de hidoșenia automatizării omului.
17:00 – Sala „Amza Pellea” – SEASON IN THE LIGHT de Aleksandra Bielewicz
Regia artistică: Aleksandra Bielewicz – Academia Națională de Arta Dramatică din Varșovia, Polonia
Distribuţia: Maria Bijak, Jan Kwapisiewicz, Tomasz Nosinski
Decorul: Łukasz Misztal
Costumele: Sandra Stępień
Coregrafie: Choreo – Maria Bijak
Muzică: Szymon Sutor
Durata spectacolului: 1h 10 min (fără pauză)
Data premierei: 6.09.2021
Scurtă prezentare a spectacolului
Spectacol inspirat din „A Season in Hell”, de Arthur Rimbaud.
Suntem în ultima fabrică funcțională din Polonia, care acum devine muzeu. În fața ochilor noștri, locul carea creat ani de-a rândul, și a permis oamenilor să construiască comunități – FIRE – se estompează. Doi idealiști nu s-au împăcat cu închiderea fabricii și încă se luptă cu orice preț să-și păstreze istoria și identitatea: Prom, un manager de fabrică supărat și colega sa Maria, concentrată pe progres și crezând în schimbare. Ținutul luminii aprinse devine obsesia lor. Într-o zi, un băiat pe nume Rimbo, un poet introvertit, aspirant, vine întâmplător la fabrică. Ordinea lumii este dată peste cap. Aduce Rimbo o șansă de eliberare? Doar apropierea de o altă persoană ne scoate lumea din lume inexistentă? Ce este important și ce merită păstrat într-o lume în schimbare dinamică?
Scurtă prezentare a regizoarei
Aleksandra Bielewicz – studentă la regie teatrală la The Aleksander Zelwerowicz National Academy of Dramatic Art din Varșovia, absolventă a University of Paris 3 Sorbonne Nouvelle și Universității din Varșovia. A terminat regie de teatru cu Romeo Castellucci la Staatsoper Under den Linden din Berlin si cu Radek Rychcik la Studio Theatre din Varșovia. A fost invitată la atelierul de teatru cu Krzysztof Warlikowski la Bienala de la Veneția. Spectacolele ei au fost prezentate, printre altele, la Festivalul FIST de la Belgrad, Proiectul Istropolitana din Bratislava, Singer’s Warsaw Festival, precum și la Festivalul Tânărului Regizor din Cracovia.
19:00 – Sala „Amza Pellea” – CINEMA NIGHT, scurtmetraje realizate de absolvenți ai UNATC București, UBB Cluj, Universitatea din Craiova și Universitatea Sapienția
- accesul la evenimentele #TNT2023 se face pe baza rezervărilor pe https://tncms.ro/
- accesul la evenimentele de networking se face pe baza badge-ului de festival
Adrese utile:
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova – Strada Alexandru Ioan Cuza 11
Grădina Alt12 – Strada Arieș 17
Sshhh! Silent Garden – Strada Olteț 1
„Aula Buia”, Facultatea de Agronomie – Strada Libertății 19
Fado Pub – Strada Traian Demetrescu 8
Program JOI – 6 iulie
11:00 – recomandare – „Aula Buia”, Facultatea de Agronomie – trupa de liceeni A.C.T. Bacău – spectacolul Slugă la doi stăpâni, după Carlo Goldoni, participant la festivalul IDEO IDEIS
Distributia pe roluri : Mihai Boca- Pantalone De’ Bisognosi / Ana Lepădatu- Brighella / Luca Ghimis- Dottore Lombardi / Alessia Popa- Beatrice Rasponi / Miruna Chelaru- Clarice De’ Bisognosi / Raluca Sandu- Silvio Lombardi / Paul Nemțanu- Florindo Aretusi / Ioana Vernam- Truffaldino / Brigitte Lădaru- Smeraldina / Teodora Balcan- Chelnerul / Ioana Ursache- primul hamal / Ariana Pavilescu- al doilea hamal
Scurta prezentare a spectacolului
Toate merg din plin pentru domnul Pantalone, până cand un oaspete presupus a fi mort, venit tocmai de la Torino, îi dă peste cap căsătoria aranjată dintre fiica sa, Clarice, și fiul doctorului Lombardi, Silvio. Acest eveniment dă startul acțiunii ce-l are drept protagonist pe Truffaldino, un servitor inteligent si iute, dar care se află mereu in căutarea satisfacerii apetitului său grozav. Acesta, deja slujitor al lui Florindo Aretusi, devine slugă al celui dintâi logodnic al Claricei, Federigo Rasponi, el fiind, de fapt, Beatrice, sora sa ce-și caută cu disperare iubitul dispărut. De-a lungul întregului fir suntem martori la dramele cuplurilor de îndrăgostiți ale poveștii, prezentate însă intr-o manieră amețitoare datorită ritmului alert, al dialogului jucăuș si a numeroaselor ipostaze comice în care se găsesc personajele. Slugă la doi stăpâni este un spectacol, cu elemente de commedia dell’arte, în care comicul se împletește cu usurință cu tragicul, în care personaje cât se poate de individualizate se regăsesc în întâmplari care mai de care mai absurde, însă întâmplări din care reies cele mai profunde aspecte ale condiției umane, precum triumful forței eterne a iubirii într-o societate meschină si mercantilă.
13:00 – Foaier TNC – TNTalks (dezbateri moderate de Iulia Popovici)
16:00 – Sala „Amza Pellea” – LITTLE LIGHT de Alice Birch
Traducere : Denisa Neațu și Mara Bugarin
Regia artistică: Mara Bugarin – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București
Distribuţia(pe roluri): ALISON: Ramona Niculae / TEDDY: Alexandru Pavel / CLARISSA: Réka Kovács / SIMON: Cătălin Vîlcu
Scenografia: Sabina Reus
Asistență regie: Denisa Neațu
Mișcarea scenică: Ruxandra Bobleagă
Sound design: Alexandru Zaharencu
Lighting design: Sabina Reus și Vlad Lăzărescu
Durata spectacolului: 1h30min, fără pauză
Data premierei: 29 mai 2023
Scurtă prezentare a spectacolului
Putem găsi o cale de a ne împăca cu întunericul sau vom căuta mereu o luminiță care să ne ghideze?
„Little Light” de Alice Birch este o piesă emoționantă și misterioasă care se construiește în jurul unei reuniuni de familie în care membrii acesteia se confruntă cu amintirea dureroasă a unei persoane dragi pierdute. Printr-o serie de fragmente ale trecutului lor, cele patru personaje își împărtășesc povești de mult nespuse, în timp ce publicul este lăsat să pună cap la cap indicii despre identitatea persoanei absente. Piesa explorează temele durerii, ale memoriei și ale luptei eliberării de trecut, în timp ce membrii familiei se luptă cu emoțiile lor și încearcă să găsească o cale de a lăsa totul în urmă și de a merge mai departe. „Little Light” face să existe frântura unei speranței și a unui fascicul de lumină chiar și în cele mai întunecate momente.
Scurtă prezentare a regizoarei
Mara Bugarin are 21 de ani și este din Timișoara. Acolo a absolvit liceul german „Nikolaus Lenau” și a avut contact cu teatrul începând cu vârsta de 10 ani – atât în calitate de colaboratoare la Teatrul German de Stat, cât și într-o trupă de teatru tânăr, NiL. Urmează studiile de licență la Regie de Teatru, în cadrul UNATC. Pe perioada facultății a lucrat la mai multe proiecte și ca actriță, printre care „Metronom” (2022), „Export Only” (2022) și „Moromeții 3”. Consideră că trebuie să rămâi detașat de tine, când lucrezi la un proiect, fiindcă își dorește să lase în lume povești, care pot modifica oricât de puțin, pe cei care se ciocnesc de ele. Crede într-un teatru cu implicații politice, sociale, care răspunde la nevoile societății, în care trăiește.
18:00 – Sala „Amza Pellea” – Artist talk: IVAN VÎRÎPAEV – WHAT IS A PLAY?
21:00 – Sala „Studio I.D.Sîrbu” – PEȘTII DORM? de Jens Raschke
Traducere: Ciprian Marinescu
Regia artistică: Tania Drăghici -Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București
Distribuţia: Ella – Bianca Marinescu
Decorul și costumele: Mădălina Mihai
Universul sonor: Andrei Lăcraru
Durata spectacolului: 80 min, fără pauză
Data premierei: 27 aprilie 2023
Scurtă prezentare a spectacolului
”Peștii dorm?” este un spectacol profund si sensibil, în care tema pierderii cuiva drag este ascunsă sub masca unui univers colorat și plin de povești, în care unii eroi, deși nu sunt nemuritori, devin prilej de aducere aminte că problemele mari și serioase își găsesc alinare.
Scurtă prezentare a regizoarei
Tania Drăghici, regizoarea spectacolului ”Peștii dorm?” de Jens Raschke, este studentă în ultimul an, la Regie Teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale”, în București. Tania este o fire sensibilă, dar puternică și reușește, fără vreo urmă de ezitare, să aducă aceste atribute și în fața spectatorilor, prin intermediul Ellei, unicul personaj al spectacolului ei.
22:30 – recomandare – un nou teatru independent deschis în Craiova – Fado Pub – spectacolul Situația, după Tudor Mușatescu, regia Darko Huruială
Regia artistică: Darko Huruială
Decorul: Adrian Mărgărit
Costumele: Corina Oprea / Gloria Mihail
Coregrafia, mișcarea scenică, muzica: Darko Huruială
Distribuţia (pe roluri): Corina Oprea – Revolverul/ Didona/ Soția;Roxana Mutu/ Gloria Mihail – Soția/ Tipesa/ Nini;Alexanru Purcaru – EL/ Amantul/ Soțul;Adrian Tudor – Amantul/ Soțul/ Tipul/ Dan; Darko Huruială – Direcția scenică 1; Simona Grîcleanu/ Cătălina Vînătoru – Direcția scenică 2/ Mihaela Runceanu
Durata spectacolului : 1 oră, fără pauză
Scurtă prezentare a spectacolului
SITUAȚIA se vrea a fi:
Un spectacol pentru fiecare-n parte,
Nu e chiar atât de greu, te ține aproape.
Baieții au balansul lor fenomenal,
Dar ca-ntotdeauna fetele au rolul principal.
Întâmplarea face că cei 4 actori principali/secundari și figuranți vor executa până la epuizare 5 situații alese cu foarte mult stil de cei doi coordonatori – Darko și Cătălina a.k.a( direcția scenică ).
Darko Huruială și Cătălina Vînătoru sunt absolventi ai facultații de teatru din Craiova (licență &master), sunt foarte pasionați de artele performative (mai mult Darko), sunt foarte pricepuți în ale organizării (mai mult Cătălina), dar cu toate astea au un lucru în comun: Le place la nebunie să-și chinuie colegii:Corina Oprea și Gloria Mihail – cele două dame de pică din spectacolul cu pricina – vor straluci in luminile de la banda Led, toaletate mai ceva ca o sâmbată seara în Disco Bar Melody.
Alexandru Purcaru și Adrian Tudor – juveții de inimă frântă – își îneacă amarul în versuri moderniste, șlagăre patriotice și bineînțeles într- o sticlă de Murfatlar – cu sifon. Mențiune specială în ceea ce privește așezământul: Tovarășul Adrian Mărgărit – pe numele de producție: Ghimpe – se găsește de vină pentru abilitarea scenografiei din locantă.
Scurtă prezentare a regizorului
DARKO HURUIALĂ este performer, actor și regizor cu sediul în Fado pub Craiova.
Cu experiența dobândită în industrie, mi-am perfecționat abilitățile și m-am dezvoltat într-un stil, despre care, îmi place să spun că este doar al meu. Sunt pasionat de crearea unor spectacole care lasă o impresie de durată scurtă (dar puternică) publicului . De cele mai multe ori, mă joc în scenă pe baza emoțiilor și întâmplarilor ordinare din viața oamenilor simpli, povești care în general sunt ignorate. Pe lângă munca mea pe scenă, îmi place să explorez noi medii și să experimentez diferite forme de expresie artistică. De la pictură la muzică și la diverse culturi mă forțez mereu să cresc și să evoluez ca artist. Dacă sunteți interesați să aflați mai multe despre mine și despre munca mea, ne vedem la Fado Garden pe 6 iulie la ora 22:00.
- accesul la evenimentele #TNT2023 se face pe baza rezervărilor pe https://tncms.ro/
- accesul la evenimentele de networking se face pe baza badge-ului de festival
Adrese utile:
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova – Strada Alexandru Ioan Cuza 11
Grădina Alt12 – Strada Arieș 17
Sshhh! Silent Garden – Strada Olteț 1
„Aula Buia”, Facultatea de Agronomie – Strada Libertății 19
Fado Pub – Strada Traian Demetrescu 8
Program VINERI – 7 iulie
11:00 – recomandare –„Aula Buia”, Facultatea de Agronomie – spectacol de licență al absolvenților programului de actorie din cadrul Departamentului Arte și Media, Craiova – profesor coordonator Haricleea Nicolau: v e r S E T 8,23 după Marius von Mayenburg
Regia & versiunea scenică: Haricleea Nicolau
Asistenți de regie: Petrișor Diamantu, Alexandru Gabriel
Scenografia & ilustrația muzicală: Alexandru Gabriel
Light design: Dodu Ispas, Ștefăniță Rezeanu
Regia tehnică: Florentin Finca
Distribuția (pe roluri):elevul BENJAMIM SÜDEL, actorul Max Reisinger – Adrian Tudor//profesoara ERIKA ROTH, actrița Klara Trend – Nadine Urs//profesorul MARKUS DÖRFLINGER, Yakub Zbarazhsk (regizorul filmului) – Darko Huruială//mama lui Benjamin, INGE SÜDEL, actrița Ethel Müller – Elena Ianichi //elevul GEORG HANSEN, actorul A.G. – Alexandru Gabriel//eleva LYDIA WEBER, actrița Ida Hess – Corina Oprea//profesorul de religie, părintele DIETER MENRATH, actorul Lars Ostendorf, operator – Lucian Vlăsceanu //directorul școlii WILLY BATZLER, actorul Nikolas Hartwig – Alexandru Geicu//o elevă, Operator Greta Riefenstahl – Karyna Florița / Simona Grîcleanu
Durata spectacol : 100 min. fără pauză
Scurta prezentare a spectacolului
v e r S E T 8,23 este spectacolul filmării producției „Martiri”, un film independent al unor tineri care aleg un subiect care intrigă și irită: fanatismul. Acțiunea gravitează în jurul elevului Benjamin care are un comportament surprinzător pentru un adolescent, vorbește în citate din Biblie, are opinii radicale asupra teoriei evoluției și homosexualității și ajunge să comită fapte extreme. Elevii, dar și profesorii lor se află în situații care trădează intoleranța și obsesia pentru imagine.
13:00 – Foaier TNC – TNTalks (dezbateri moderate de Iulia Popovici)
16:00 – Sala „Amza Pellea” – CUTREMUR ÎN LONDRA de Mike Bartlett
Traducere: Takács Réka
Regia artistică: Dobrovszki Dóra – Universitatea de Arte Târgu-Mureș
Distribuţia (pe roluri):
Freya: Gecse Ramóna / Sarah: Renczés Viktória / Jasmine: Karsai Dóri / Robert: Korpos András / Grace: Székely Krisztina / Colin: Rózsa László / Steve: Németh Kristóf / Tom: Mihály János / Peter, Emily: Göllner Boróka / Carter: Radu Enrik / Daniel, Dr. Tim: Csiky-Csongor Ábel / Roy, Simon: Antal Ádám / Casey: Elek Ágota / Narator: Hajas Krisztián / Moms: Pósa Fruzsina, Drunek Sára, Elek Ágota, Székely Krisztina
Decorul: Mihály Kata
Costumele: Mihály Kata
Coregrafia, mișcarea scenică, muzica: Pósa Fruzsina, Marton Richard-Zoltán
Durata spectacolului: 90 min (fără pauză)
Data premierei: 04.04.2022
Scurtă prezentare a spectacolului
Spectacole de striptease burlesc, coșmaruri, colaps social, explozie demografică, paranoia mondială. O succesiune rapidă de oameni, scene și decenii, o prăbușire a unui mare oraș în care trei surori încearcă să se descurce cu viețile și iubirile lor distruse, în timp ce tatăl lor ciudat, un om de știință, prezice o catastrofă globală. O teamă omniprezentă față de viitor și plăcerile vinovate față de excesele prezentului.
Scurtă prezentare a regizoarei
Dóra Dobrovszki s-a născut la Budapesta. După ce a absolvit liceul, a studiat actoria și a lucrat o vreme ca actriță la Teatrul Petőfi din Veszprém. Întotdeauna și-a dorit să devină regizoare, dar multă vreme nu s-a simțit suficient de matur pentru această activitate. Pe lângă actorie, s-a pregătit în mod conștient: încercând să acumuleze experiență, lucrând ca asistentă a mai multor regizori. Din 2017 a studiat teatrologie la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, la clasa lui Ildikó Ungvári-Zrínyi. A fost implicată în numeroase proiecte în calitate de asistentă și/sau dramaturg, iar mai târziu ca regizoare. În producția „Iarba Roșie” a Companiei Tompa Miklós din Târgu Mureș a lucrat ca asistentă a regizorului Benő Balázs Fehér. Din 2021, și-a continuat studiile la masterul în regie la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, în clasa László Bocsárdi. Spectacole: A.P. Cehov: Livada de vișini (Compania Tompa Miklós, Teatrul Național Târgu Mureș), Mike Bartlett: Cutremur în Londra (Teatrul Studio, Târgu Mureș), A.P. Cehov: Pescărușul, J. Pommerat: Reunificarea celor doua Corei (spectacol în pregătire).
19:00 – Sala Studio „I.D.Sîrbu” – RICHARD III după William Shakespeare
Regia artistică: Denisa Hălăngău – Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film
Traducere: Dan Duțescu
Decorul: Denisa Hălăngău
Costumele: Adriana Crișan, Răzvan Dîrle
Distribuţia (pe roluri): Robert Ioan – Richard Gloucester / Ama Beschieru – Regina Elizabeth/ Stanley / Adrian Stancu – Buckingham / Jennifer Salma Sidor – Lady Anne / Ducesa de York / Rivers /Valentin Nechifor – Regele Edward al IV-lea / Clarence / Tyrrel / Bogdan Ifodi – Hastings / Catesby / Carla Graur – Margaret / Andreea Radu – Grey / Ratcliff
Scurtă prezentare a spectacolului
Richard III ne propune o incitantă și curajoasă reinterpretare a capodoperei shakespeariene, tentantă prin atmosfera misterioasă și întunecată, care ne provoacă simțurile. Suntem într-o lume bolnavă, sufocată de cinism, populată de personaje care sunt în egală măsură victime și agresori, captive în lupta disperată pentru supraviețuire. Mereu ascuns în spatele unei măști și cu o poftă nesățioasă de a anihila, Richard pare să fie actorul perfect pentru acest joc între viață și moarte. Cu rânjetul pe buze, el luptă cu toți ceilalți, pentru ca, eliminându-i să-și înfrunte proprii demoni. În fundal, o oglindă în care privim și ne privim; o oglindă simbolică a timpurilor pe care le trăim, a unei lumi care se auto-distruge în fața ochilor noștri.
Scurtă prezentare a regizoarei
Denisa Hălăngău este studentă în anul al III-lea la Facultatea de Teatru și Film, UBB, specializarea Regie de teatru. În facultate, a realizat următoarele spectacole: Medeea, după Euripide (2022), Hedda Gabler de Henrik Ibsen (2022), Richard III de William Shakespeare (2023). Spectacolele sale au fost selectate la Festivalul Internațional de Teatru – Sunlight, Timișoara 2022; Festivalul Internațional al Academiilor de Teatru – Dionysus, Dakovo (Croația), 2023; Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (Secțiunea școli de teatru), 2023. De asemenea, a participat la ateliere de teatru: Anatomia costumului de teatru (Cristina Milea), Teatru documentar (Carmen Lidia Vidu), From Act to Acting (Ivana Jozic – Jan Fabre Teaching Group), Casting (Domnica Cârciumaru, Cristina Flutur, Fatma Mohamed).
Durata spectacolului: 1h 40 min (fără pauză)
Data premierei: 13.02.2023
22:00 – Foaier TNC – Disco TNC**
* accesul la evenimentele #TNT2023 se face pe baza rezervărilor pe https://tncms.ro/
** accesul la Discoteca TNC se face pe bază de bilet – https://tncms.ro/
*** accesul la evenimentele de networking se face pe baza badge-ului de festival
Adrese utile:
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova – Strada Alexandru Ioan Cuza 11
Grădina Alt12 – Strada Arieș 17
Sshhh! Silent Garden – Strada Olteț 1
„Aula Buia”, Facultatea de Agronomie – Strada Libertății 19
Fado Pub – Strada Traian Demetrescu 8
MIERCURI- 5 iulie
12:00 – Foaier TNC – TNTalks – „Teatrul 2.0. Comunitatea viitorului”
dezbatere moderată de Iulia Popovici
Argument: Trecerea de la ,,teatrul analog’’ sau 1.0 la versiunea sa digitală sau 2.0 presupune regândirea felului în care producem, creăm, prezentăm, comunicăm, respectiv ne uităm la sau participăm la un spectacol de teatru contemporan. Cum se reconfigurează rolul social al unei instituții de spectacole pornind de la aceste transformări? Ce modele noi de creație apar? Cum jucăm ca performeri în noile medii și printre noile tehnologii digitale? Cum se renegociază rolurile în echipele artistice și tehnice? Poate teatrul să fie nucleul unor comunități de la nivel local până la cel global? Dacă da, cum ne gândim să le construim, întreținem și îmbogăți?
Prezentări urmate de dezbatere și Q&A:
Marina HANGANU : Teleprezența și roboții în teatrul extins
Alex ZLĂVOG : Performativitatea pe social media: explorarea experiențelor umane și sociale prin unelte digitale
Catinca DRĂGĂNESCU și Ciprian FĂCĂERU : Reconstituirea ’68 – prezentare propunere spectacol-experimental în cadrul ACuTe
George – Albert COSTEA : ACuTe – oportunitatea de a aduce experimentul teatral de la periferia în centrul creației artistice într-un teatru de stat din România
Participanți:
Catinca DRĂGĂNESCU – regizoare de teatru și dramaturgă. Director al ONG-ului Idea77 și producător independent. Va realiza spectacolul-experimental din cadrul proiectul ACuTe
Marina HANGANU – regizoare de teatru, director artistic „Tele-Encounters: Beyond the Human”, secretar artistic al Teatrului „George Ciprian”, Buzău
Alex ZLĂVOG – creator de conținut digital, gazdă a canalului youtube @ZlavogLIVE și a canalului Twitch, twitch.tv/zlavog
Ciprian FĂCĂERU – arhitect/scenograf al spațiilor virtuale și mixte, co-fondator și lead digital explorer la augmented space agency, va realiza scenografia spectacolului-experimental din cadrul ACuTe
George-Albert COSTEA – manager de proiect ACuTe, actor
* Evenimentul face parte din proiectul ACuTe (Culture Testbeds for Performing Arts and New Technology) și este găzduit în cadrul Festivalului TNT (Theatre Networking Talents),
JOI – 6 iulie
13:00 – Foaier TNC – TNTalks – dezbatere moderată de Iulia Popovici
„The kingmakers”. Teatrul public, școală a vieții și rampă de lansare
Perspectiva managerilor, de la cei ai teatrelor de copii la cei ai teatrelor minoritare, trecând prin instituțiile bucureștene de proiecte, despre viitoarea generație de regizori și rolul scenei de stat în formarea pentru profesie.
VINERI – 7 iulie
13:00 – Foaier TNC – TNTalks – dezbatere moderată de Iulia Popovici
„Viața de după facultate”. Tinerii regizori și teatrul la care visează
Un dialog despre așteptările regizorilor tineri, opțiunile pe care le văd în fața lor, temerile și pregătirile pentru o carieră în teatru.
La finalul discuției, prin video-call de la Avignon, regizoarea Natasza Soltanowicz, laureată TNT 2019, va lansa proiectul ANOMALIA de la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova.