Cel mai longeviv filosof român, Mihai Șora, va fi prezent, în spirit, la Teatrul Național “Marin Sorescu”, grație volumului publicat recent de Leonid Dragomir (redactor șef al revistei Argeș).
“Mihai Șora. Omul dialogal” este un volum apărut la Ed. Cartex, 2023 (red. șef, Lucian Pricop) și va fi lansat miercuri 21 iunie, de la ora 17,00, în prezența autorului, a editorului și a lui Marius Ghica, unul dintre “tinerii amici” ai unui filosof și spirit umanist care a cultivat intens virtuțile dialogului în cetate.
Prezintă Nicolae Coande.
Intrarea publicului în foaier este liberă.
Leonid Dragomir s‑a născut în 1967 la Pitești. După absolvirea Liceului Agroindustrial din Curtea de Argeș (1985), unde l‑a avut profesor de limba și literatura română pe Al. Th. Ionescu, urmează Facultatea de Medicină Veterinară la Iași (1986–1991) și Facultatea de Filosofie din București (1993–1997). Obține doctoratul în filosofie cu o teză despre Nietzsche și Freud sub coordonarea profesorului Ion Ianoși. Între anii 2000–2008 a ținut cursuri și seminarii la Facultatea de Filosofie din Pitești. A publicat numeroase articole preponderent pe teme de filosofie în reviste precum: Argeș, Calende, Viața românească, Vatra, Psihanaliza, Electr@, Cultura ș.a. Debutează editorial în anul 2001 cu un volum de aforisme, Fragmente de adolescent întârziat (Editura Punct, București). (Cartea a fost reeditată în 2010 la Editura Cartex, București și în 2023 la Editura Limes, Cluj.) Grație acestei cărți are șansa de a‑l cunoaște pe filosoful Mihai Șora. Împreună au realizat o carte de convorbiri, Despre toate și ceva în plus, publicată la Editura Paralela 45 din Pitești în două ediții, prima în 2005, a doua, substanțial adăugită, în 2006. În 2023 a publicat la Editura Cartex volumul de eseuri Mihai Șora. Omul dialogal.
Alte lucrări publicate:
Nietzsche și Freud. Un eseu asupra ideii de inconștient (ediția I, Editura Trei, București, 2007, ediția a II-a, Editura Cartex, București, 2010, cu un Cuvânt-înainte de Ion Ianoși, ediția a III-a, Editura Cartex, București, 2023).
Îndreptar filosofic de uz personal. Recenzii, cronici, eseuri (Editura Paralela 45, Pitești, 2007).
Mihai Șora. O filosofie a bucuriei și a speranței (Editura Cartea Românească, București, 2009).
Paradoxuri existențiale (antologie) (Editura Cartex, București, 2010).
Bucuria de a fi răsăritean. Convorbiri cu Dan Ciachir (ediția I, Editura Timpul, Iași, 2011, ediția a II-a, Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2014).
De la filosofie la psihanaliză și retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir (Editura Trei, București, 2014).
Al. Th. Ionescu – Un om care te obliga să gândești (Editura Cartea Românească Educațional, Pitești, 2017).
Filosofia pentru adolescenți. Lecturi liber alese (Editura Pamfilius, Iași, 2023).
În prezent este medic veterinar și redactor-șef al revistei Argeș din Pitești.
*
“Cu propriile mele cuvinte, iată cum aș putea rezuma totul: Mihai Șora a trăit dialogic. De la dialogul interior la dialogul generalizat, din sine, prin cei apropiați și prin polis, în univers, acest om deopotrivă senin și zbuciumat, calm și (ocazional) tonans, împăcat cu Istoria și angajat în schimbarea ei (de la masa de scris și cercul intim în instituții și în piața publică), candid și mistagog, direct/translucid și multiplu detașat/codificat, s-a imaginat, construit și consumat, adesea fără urme vizibile sau durabile, nu rareori cu efecte adverse neintenționate, în spațiul tensional și întemeietor dintre eu și tu.” –Sorin Antohi, Observator cultural, 8 martie 2023