Născută la Brăila (6 septembrie 1934), Georgeta Luchian (numele de familie, Loch), a absolvit Institutul de Teatru în 1963, clasa profesor Ion Șahighian, asistenți David Esrig și Călin Florian. A dorit să fie ziaristă, dar teatrul a câștigat în ea una dintre actrițele de rasă, de a cărei noblețe artistică s-au bucurat generații de spectatori craioveni și nu numai. A debutat la Naționalul craiovean în rolul Fanchette, în spectacolul „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (1963). Farmec, gingășie, generozitate, așa a fost caracterizată în anii ce au venit, când a fost distribuită în roluri feminine complexe: Maria Lothundiaz (Valetul de cupă de H. de Balzac), Cenușăreasa (Pantofiorul de aur de E. Lițu), Dona Anna (Țărăncuța din Getafe de Lope de Vega), Cellia (Volpone de Ben Johnson), Dona Angela (Doamna nevăzută de Calderon de la Barca), Păuna (O piatră de hotar de Ion D. Sîrbu), Ara (Arca Bunei Speranțe de Ion D. Sîrbu), Clarice (Slugă la doi stăpâni de Goldoni), Sanda Augustin (Amurgul acela violet de Ion D. Sîrbu), Marion (Marion Delorme de V. Hugo), Domnișoara Nastasia (Domnișoara Nastasia de G. M. Zamfirescu), Nora (Nora de H. Ibsen), Viorica (Micul infern de Mircea Ștefănescu) etc. A jucat în spectacole regizate de Georgeta Tomescu, Ion Maximilian, Valentina Balogh, Cătălina Buzoianu, Petre Sava-Băleanu, Călin Florian, Riszard Sobolewski, Cristian Hadji-Culea, Daniela Peleanu, Mircea Cornișteanu, Mihai Manolescu, Silviu Purcărete.

În spectacolul „Micul infern” a jucat alături de soțul ei, artistul Tudor Gheorghe, cu care a fost împreună timp de 56 de ani. Cândva, Tudor Gheorghe declara: „Au fost ani frumoși, petrecuți lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit și mă susține.”

În noiembrie 2013, Teatrul Național a sărbătorit-o la împlinirea a 50 de ani petrecuți pe scena pe care a iubit-o, alături de colegii săi de artă teatrală Leni Pințea-Homeag, Emil Boroghină, Valeriu Dogaru. Într-un ultim spectacol memorabil a interpretat rolul Alice Voinescu, cunoscuta intelectuală din perioada interbelică, în spectacolul „Alice nu știe să moară”, adaptare de Gheorghe Truță după jurnalul scriitoarei, în regia lui Mircea Cornișteanu. Este autoarea volumului de poezii, „Uneori femeile surâd” (Ed. Scrisul românesc, 2011). La lansarea cărții declara: „Am fost întrebată de ce uneori femeile surâd. Şi am răspuns: pentru că plâng prea mult, în fiecare zi, pentru toate durerile lumii, nu numai pentru cele ale lor. Dar, doamnelor, domnişoarelor, pentru că este ziua noastră, vă doresc să surâdeţi mai mult, chiar şi atunci când vă doare inima… Pentru că surâsul e un balsam.”

Este cetățean de onoare al Municipiului Craiova (2018).

„Am iubit aproape toate rolurile. Spun «aproape», deoarece au fost şi câteva roluri impuse, dar pe care trebuia să le facem. În rest, am avut roluri mari şi mici. Mi-au plăcut toate! Cu un rol mic, dacă îl reuşeşti, poţi avea mai mult succes decât un rol mare. Mi s-a întâmplat… Şi am avut mari satisfacţii. Roluri de vârf? Nu ştiu ce să răspund. Aşa cum am mai spus, am jucat şi «Cenuşăreasa», şi «Doamna nevăzută», şi «Domnişoara Nastasia», şi «Marion Delorme», şi «Alice» (din «Alice nu ştie să moară»), şi multe, multe altele. Fiecare rol, fiecare piesă – altă poveste, altă soartă…“.

Georgeta Luchian Tudor, „Nu, eu nu regret nimic!”, interviu realizat de Ion Jianu, „Gazeta de Sud”, 9 noiembrie, 2013

„Georgeta Luchian (Barbara) demonstrează că, dincolo de experiența care-și spune cuvântul, există pasiunea căreia i se adaugă rafinamentul jocului și farmecul personal al artistei”.

Iolanda Mănescu, „Meridian”, 1991