Caută
Close this search box.

Ilie Gheorghe

Societar de onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu” (2004)

Unul dintre cei mai importanți actori ai țării (n. 21 septembrie 1940, Giubega, Dolj – d. 28 aprilie 2018, Craiova), numele său se leagă de marile roluri interpretate pe scena Teatrului Național Craiova, în pofida faptului că a primit propuneri onorante de a rămâne în străinătate: „Șase luni, în Franța, am jucat Marchizul de Sade, într-un spectacol extraordinar. Mi se făceau propuneri, dar nu puteam… Nu regret că am rămas la Craiova, regretă alții că nu m-am dus la ei. “ A interpretat roluri memorabile care îl plasează în galeria marilor actori români din toate timpurile: Timon din Atena, Caliban, Ubu Rex, Aaron, Iona, Prospero, Polonius, Sir Toby Belch, Gremio, Ducele – majoritatea sub direcția de scenă a lui Silviu Purcărete, dar și a regizorilor importanți precum Tompa Gabor, Mihai Măniuțiu, Mircea Cornișteanu, Cristian Hadjiculea,  Bocsárdi Lászlo. Nu doar rolurile tragice de anvergură l-au impus pe Ilie, ci și cele de intensă comedie, unde era cu adevărat versatil, debordant: Cațavencu, Sile Gurău, Oratorul pisicilor turbate etc.

A fost premiat de UNITER, de Academia Română și de alte instituții naționale de cultură, a fost aclamat pe scenele internaționale din întreaga lume. A pășit firesc printre noi, dar pe scenă a plutit în lumina artei care nu minte. Marin Sorescu l-a onorat cu prietenia sa și l-a considerat cel mai bun Iona: „Sunt un vechi admirator al actorului Ilie Gheorghe. În Iona el a făcut un spectacol extraordinar. Cred că-i cel mai frumos spectacol cu Iona care s-a realizat până acum.” La Singapore, unde se afla în turneu cu același spectacol, la conferința de presă ulterioară acestuia, un redactor al televiziunii care l-a transmis a exclamat: „Acum după ce am văzut Iona, avem sentimentul că știm să vorbim românește.” A colindat lumea cu spectacolele lui Silviu Purcărete, iar presa engleză a fost impresionată după ce a interpretat rolul Caliban din „Furtuna”, regizată de același Silviu Purcărete: „Un alt Caliban nu mai poate fi în Anglia!”. Marele regizor american Robert Wilson s-a îndrăgostit de arta sa și, la finalul repetițiilor cu spectacolul „Rinocerii”, i-a scris: „În cei 47 de ani în care am lucrat cu actori tu ești cu siguranță în topul celor mai buni! Ceea ce faci tu este genial. Mulțumesc foarte mult.”

Iona, ultimul său spectacol (2017) pe scena sălii Amza Pellea, poate fi considerat un adevărat testament al actorului și omului Ilie Gheorghe: cel care se mântuie prin credință și prin puterea artei sale vindecătoare.

„Personificarea acestui rău, Aaron cel însetat de mârşăvii, cu chipul negru, continuă să joace, după finalul răzbunărilor şi crimelor, subliniat de acordurile mozartiene, în foaier: ciuruit de nenumărate lănci, Ilie Gheorghe se zvârcoleşte printre spectatorii care ies din sală pentru a se ghemui în sfârşit pe jos, aşteptând parcă eliberarea”.

„Nϋrnberger Nachrichten”, 21 iunie 1999

„Un actor excepțional, Ilie Gheorghe, interpreteză rolul tatălui Ubu, Nero palid și dolofan… cu capul său de Careême pe care-l învîrtelte ca pe-o ofrandă, răpus de extaz, copil bătrân fardat, batracian, eunuc, clovn alb, călău slab, Pulcinella hilară și sadică, tiran nevolnic, umflat în pene, urlând slogane într-un microfon, adulmecând carnagiul, mângâindu-și prăzile.

Le Figaro”, 25 iulie 1995

„Întâia revelaţie pe care am trăit-o în vecinătatea măreţiei actoriceşti a lui Ilie Gheorghe a fost cea a investirii sale totale în acel Hariton din spectacolul cu ‘Paznicul de la depozitul de nisip’, textul lui D.R. Popescu. Autorul însuşi al operei îmi împărtăşea, la final, sentimentul unei interpretări geniale: o risipire de forţă interpretativă pe care numai magnificele roluri de sub bagheta, nu mai puţin mirabilă, a lui Purcărete au putut-o concura. Ori neuitatele sale partituri din pantheonul uman-caricatural al lui Nenea Iancu. Şi, mai ales, acel singular şi magistral Iona, tribut sorescianiasmului său funciar condus spre omologare la măsura dramei străvechii Elade.”

                                               George Popescu, Iona și ieșirea Artei în lume, „Cuvântul libertății”, 2 mai 2018

„Pot să iau în orice situație atitudinea cea mai potrivită. Am această satisfacție, niciodată nu mă sperie nimic. Poate doar moartea, pentru că pune capăt acestui tumult… Pentru mine e o voluptate să știu să rabd. Și răbdarea nu este un supliciu. Dimpotrivă. Știu că la capătul ei am de fiecare dată bucurii.”

Ilie Gheorghe, o confesiune