CEALALTĂ ȚARĂ

Sala I.D.SÎrbu

17

decembrie

adaptare de Alexandru Istudor după trei romane de Herta Muller: Călătorie într-un picior şi Omul este un mare fazan pe lume, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul.

Traducerea: Corina Bernic și Nora Iuga

Regia: Alexandru Istudor

Scenografia: Francesca Cioancă

Regia Tehnică: Cristi Petec

Sufleor: Ramona Popa

Data premierei: 17 Decembrie 2016

Durata: 110 min

Genul spectacolului:  Dramă

Sinopsis:

Spectacolul explorează o serie de aspecte asociate cu emigrarea, fenomen legat intrinsec de istoria recentă a României. Textul propune o examinare complexă a fenomenului emigrării, nuanţând atât cauzele şi resorturile deciziei personajelor de a-şi părăsi ţara, cât şi efectele şi provocările cărora acestea sunt nevoite să le facă faţă odată ajunse în noua patrie. În primul act, România, scenele au loc într-o localitate, nedenumită, aproape de graniță, din România anului 1989. Familia Windisch. (tatăl, soția și fiica lor Irina) aşteaptă să-şi primească paşapoartele de la autorităţi pentru a putea emigra în Germania. În timp ce unii din cercul lor de cunoscuţi părăsesc ţara, documentele lor întârzie să fie emise şi explicaţia care se prefigurează pare a fi legată de faptul că fiica familiei W., Irina, refuză să cedeze avansurilor unui reprezentant al puterii. În această primă parte accentul este pus mai ales pe modul în care viaţa pentru familia W. pare să se fi oprit în loc în timpul acestei aşteptări și pe felul în care Securitatea începe să-și facă simțită prezența în viața fiicei lor, Irina. Prima parte a spectacolului se încheie cu primirea paşapoartelor, dar costurile alegerilor făcute nu sunt lipsite de consecinţe pentru personajele piesei.

Al doilea act, Germany, o are drept protagonistă pe fiica familiei Windisch, Irina. Ajunsă aici, ea se simte încă urmărită de propriul trecut prin prisma a ceea ce trăise în țară, dar şi prin noua sa condiţie, aceea de imigrant, de străin într-un loc în care nu-şi are rădăcinile. Ajunsă acum în Germania, Irina trebuie să facă faţă unor noi provocări: să-şi rezolve situaţia legală, să lege noi prietenii, să păstreze legăturile cu cei rămaşi în România, să continue şi să dea un nou sens vieţii ei într-un loc de care nu o leagă încă nimic. Trecutul însă o urmăreşte şi aici. Dacă în prima parte personajul Irina se simţea ameninţată de prezenţa Securităţii şi a structurilor de putere, în Germania traumele trecutului încep să-şi facă simţită prezenţa. Îşi refulează alienarea în excese de tot felul. În acelaşi timp, se constituie o graniţă foarte subţire între percepţia personajului şi realitate, scenele din partea a două fiind foarte subiective şi văzute în principal din perspectiva protagonistei, lăsând la latitudinea spectatorului să judece cât de veridice şi justificate sunt trăirile acesteia.

 

Cronici:

„Proiectul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova dedicat tinerilor regizori şi scenografi interesaţi de noua literatură dramatică din România, proiect inaugurat în vremea directoratului lui Mircea Cornişteanu, dobândeşte cu fiecare an ce trece tot mai multă consistenţă. Indiscutabil, ne aflăm în faţa unui fapt artistic şi nu a unei acţiuni, a unei operaţiuni de imagine prin intermediul căreia să se ia ochii lumii, să se poată spună că la Craiova tinerii creatori „au căutare”. Tot la fel cum ar avea şi dramaturgii români.

un regizor tânăr şi o scenografă – Francesca Cioancă- de o vârstă asemănătoare readuc în memorie, în actualitate şi în conştiinţă realităţi şi fapte care încep să fie în chip nepermis uitate, cosmetizate, ascunse sub iresponsabila scuză astea au fost vremurile, iar unii le-au făcut faţă mai bine, mai cu curaj, alţii au supravieţuit prin tăcere, iar o a treia categorie s-a „adaptat”.
Dincolo de mesaj, de valoarea de antidot la amnezia voluntară ori ticălos indusă de maeştri ai manipulării care nu au dispărut defel după decembrie 1989, spectacolul „Cealaltă ţară” deţine o apreciabilă valoare artistică propriu-zisă. Venită în primul rând din calitatea lucrului cu actorii, fapt ce îl recomandă pe Alexandru Istudor drept un tânăr regizor de care se cuvine să se ţină seama. Iată, Gabriela Baciu şi Adrian Andone aduc în scenă doi oameni maturi, cvasi – îndobitociţi, aproape ajunşi în faza de epave şi care îşi leagă timida speranţă de salvare de şansa dobândirii unui paşaport, Corina Druc o desenează corect pe Dana, femeia a fost silită să accepte colaborarea cu sistemul mergând chiar mai departe de atât, Ralucăi Păun îi revine misiunea de a desena trei micro-portrete în aqua forte, iar actriţa îşi mai dovedeşte o dată capacitatea de a face roluri secundare, diferenţiate, de remarcabil impact artistic, Marian Politic aduce convingător pe scenă doi reprezentanţi a două sisteme diferite, Ştefan Cepoi lasă o bună impresie în ambele roluri încredinţate. Romaniţei Ionescu îi cade în sarcină portretizarea scenică, fără bris-bris-uri, fără lăcrimații, fără false patetisme a Irinei, personajul principal, un alter ego al Hertei Müller, iar misiunea este remarcabil împlinită, actriţa creând progresiv condiţiile izbucnirii nervoase din final. O menţiune aparte merită tânărul actor Vlad Udrescu, creatorul admirabil a trei bijuterii artistice în roluri secundare, perfect diferenţiate, lucrate cu umor şi stil.”

Mircea Morariu, Adevărul.ro, Premiere craiovene, 9 ianuarie 2017

 

Privind spectacolul „Cealaltă ţară” am simţit ferm, de la bun început, că asist la o transfigurare artistică a acelei epoci, am recunoscut-o. Unii ar putea spune că poate fi vorba de orice alt regim dictatorial, indiferent de ideologie şi de ţară. Că sunt similitudini între dictaturi, nicio îndoială. Dar aici este vorba de noi şi de consecinţele istorice ale unui experiment de esenţă marxistă. Povestea ilustrează doar un aspect, al absenţei libertăţii de circulaţie, resimţit o dată în plus de comunitatea şvabilor, dar lucrurile sunt mai profunde decât trauma dezrădăcinării. Acesta nu este un spectacol despre migraţie, ci unul despre o ideologie care distruge ţesutul social, declarativ, pentru a-l reface mai bine, dar în realitate cu efect dezastruos pe termen lung.

Familia Windisch ilustrează perfect drama – nu doar a unei familii de şvabi din Banat, ci a unei majorităţi din spaţiul est-european. Gabriela Baciu (Katharina) are un chip impresionant, expresia unui trecut marcat de puternice încercări. Cine a citit cât de puţin din literatura deportărilor în lagăr înţelege într-o clipă. Este o istorie despre care s-a tăcut. Fata ei, Irina, într-o impetuoasă interpretare a Romaniţei Ionescu, o judecă aspru, cum numai tinerii îi pot judeca pe cei dinaintea lor, tocmai pentru că despre preţul plătit Katharina a ales să tacă. Relaţia mamă-fiică apare din gesturi puţine, dar profund grăitoare. Gabriela Baciu capătă trăsăturile Hertei Müller, are un chip tragic, de un tragism nu în liniile antice, mai degrabă al unei dureri pe care o resimţi a fi aproape.

O femeie obosită de toate încercările vieţii, aşezată, în lumina albastră, pe geamantanul care i-a amprentat destinul.

Este apoi o scenă, parte dintr-o suită, în care Katharina priveşte pierdută, ţinând strâns geamantanul, la oamenii veniţi să ia tot ce mai era de luat din casă. Agoniseala unui om. Pământul ca simbol. Windisch, perfect jucat de Adrian Andone, este întruchiparea celui care nu precupeţeşte nimic pentru salvarea familiei sale. Munceşte enorm şi i se citeşte oboseala în ochi, strânge pământul acela şi-l drămuieşte ca preţ pentru paşaportul salvator. Este din stirpea lui Sisif, plăteşte şi iarăşi plăteşte reprezentanţii puterii şi nu-şi pierde nădejdea că aceştia vor fi oameni. Când înţelege că de fapt aceştia sunt neoameni, că nu doar vor mai mulţi bani, dar vor trupul fetei sale, este aidoma unui erou mitic ridicând pumnul către zei.

„Prefer să mor aici, cu gândul la cealaltă ţară, decât să trebuiască să trăiesc cu ruşinea asta în fiecare zi. Noi o să ştim. Eu. Tu. Ea. Crezi că o să ne mai privim la fel când ne uităm în ochii celuilalt. Noi toţi o să ştim.”

Alexandru Istudor reuşeşte o dramatizare foarte bună şi construieşte un spectacol tulburător. Este, într-un fel, primul spectacol de valoare despre drama comunismului. Vine târziu, destul de târziu, dar, cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată. Discret, regizorul pune în valoare fiecare actor, partitura fiecăruia devine o referinţă, iar împreună se armonizează şi se obţine o construcţie solidă. Un spectacol puternic care să intre în arhiva de aur a teatrului.

Marius Dobrin, „Celălalt om”, SpectActor, nr. 2/2016

 

„În decorul simplu, dar sugestiv, un cub de sticlă (plastic), învestit cu atribuții de dublu spațiu, „acasă în România”, în prima parte a spectacolului, şi „acasă în Germania”, în cea de a doua, actorii evoluează unitar, atât stilistic, cât și ca încărcătură dramatică, indiferent că personajele sunt mama, tata și fiica sau altele, precum securistul, turnătorul, cel luat în vizor etc.

În rolul mamei, restrâns ca dimensiune, Gabriela Baciu probează forţa unei tragediene autentice. Secvența când familia e deposedată de întreaga agoniseală, cu acea halucinantă punere a pământului în saci, punctată de un râs mut, un fel de urlet în tăcere, e răvășitoare. Adrian Andone, la rândul lui, construieşte în tată un ins ajuns la capătul puterilor, într-o lume-sistem, lacomă şi vorace, excelent redată de regizor prin porcul din visul unuia dintre personaje şi materializată vizual printr-o marionetă aflată în spinarea celui ce l-a visat. Imagine revendicată, parcă, dintr-o mitologie a simbolurilor, unde respectivul animal este văzut ca un hău care înghite tot. Personajul-reper însă, acela care „duce” spectacolul, aflat permanent într-o stare de auto agonie, dând senzația că e însăși vocea Hertei Müller, rămâne cu evidență Irina… Teribil personaj și dificil de interpretat. Dar nu și pentru Romanița Ionescu. Actrița reușește o creație admirabilă. Trece cu o concentrare maximă de la resemnare și spaimă la speranță și încredere, alternează momentele de combustie interioară cu cele de contorsio – nare fizică, împingându-și personajul în pragul pierderii minţilor. Totul fără excese retorice, nuanțat, cu acoperire într-un dramatism atent dozat. Desigur, aş fi nedreaptă dacă nu i-aş aminti pe ceilalţi actori, Marian Politic, Ştefan Cepoi, Corina Druc, Vlad Udrescu și Raluca Păun, a căror prestație potenţează intensitatea şi ritmul. Cealaltă ţară este spectacolul surprinzător, care impune atenției un tânăr regizor inteligent și inventiv, și încă pe scena unui teatru de primă linie, al cărui nou manager, Alexandru Boureanu, nu a şters cu buretele proiectele anterioare, aflate în derulare, când a preluat direcţiunea, cum atâția plini de ei o fac, ci mizează pe continuitate.

 „Cealaltă țară”, Dana Pocea, Luceafărul de dimineață, nr. 2/2017

Calendar

Momentan acest spectacol nu este disponibil.