Sinopsis

O meditaţie poetică despre viaţă, având ca sursă de inspiraţie poezia însăşi, dar şi natura, spectacolul IERBAR prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar şi cupluri în vârstă. Acestea se află în faze existenţiale diferite, dar fragilitatea, dorinţa de iubire şi de comuniune, precum şi conştiinţa că totul e efemer le impregnează fiecare gest şi acţiune. În freamătul nesfârşit al naturii putem distinge, la scară micro, caracterul infinit al universului macro care ne întâmpină cu răsărituri, apusuri şi stele, un univers deopotrivă familiar şi misterios-fascinant, de care suntem, în esenţă, inseparabili.

IERBAR e o experienţă teatrală multisenzorială, dar şi una interioară, o călătorie în care magicul însoţeşte concretul aşa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri şuvoaiele de aburi să ne încadreze volatil chipurile.

RADU AFRIM

Unanim considerat de către critică şi publicul larg unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru de după Revoluţie, Radu Afrim a marcat prin creaţia sa ultimele două decenii şi a prezentat publicului o operă teatrală unitară, dar variată, caracterizată prin nonconformism, fler pentru imagini vizuale care frapează, compoziţii scenice elaborate, jocuri actoriceşti intense şi un sincretism al artelor vizuale exprimat într-o manieră deopotrivă sofisticată şi accesibilă. În ultimii ani, Radu Afrim a început să semneze şi textele spectacolelor sale, fiind totodată implicat şi în realizarea universului lor sonor.

Creaţia sa a fost distinsă cu numeroase premii, printre care 3 Premii UNITER pentru Cea mai bună regie. Spectacolul IERBAR marchează întoarcerea la compania română a Teatrului Naţional Târgu-Mureş după mai bine de 20 de ani.

DOSAR DE PRESĂ:

Asumat poetic, cu o dramaturgie splendidă creată de Radu Afrim în parteneriat creativ cu Simona Popescu (Cartea plantelor și a animalelor), Ierbar investighează într-o manieră atipică o serie de teme deloc străine, de altfel, operei regizorale ale celui în discuție: timpul, uitarea (cea sălbatecă, ce te face să pierzi lucrurile pe care le-ai îndrăgit, dar și cea blândă, a „nu mă uita”-urilor dintr-un vechi ierbar), fragilitatea ființei, revizitarea afectivă a trecutului și așa mai departe. De data aceasta, însă, Afrim alege să se sprijine explicit, mai mult decât în alte rânduri, pe structuri poetice cărora le explorează până în cele mai mici detalii teatralitățile și potențialul dramatic. (…) Scenografia Irinei Moscu e un admirabil conductor de atmosferă și energii. Naturalismul stilizat pe care îl propune în organizarea scenei, cu „parcelări” luxuriante, cu o seră pe care o vedem din exterior, dar în care intuim fantastice metamorfoze, cu aleea de pietre ce străbate pământul reavăn, ne tulbură prin impresia de lume recognoscibilă și totuși parcă dispărută. Un ecran-fereastră, soluție dragă lui Afrim, deschide spațiul spre teritorii video cu filmări prealabile în natura reală, dar și cu inserturi de artă, precum lucrarea Helenei Flockhart sau alte elemente grafice. – Călin Ciobotari

Ierbar debutează încă dinainte să înceapă. Ambientul (folosesc acest cuvânt pentru că e vorba de mai mult decât o simplă scenografie, e un mediu în care suntem trași cu totul) te lovește din momentul în care intri și te așezi în sală. Vegetația și pietrișul ce alcătuiesc decorul sunt imposibil de ascuns de cortină, își scot capul pe după ea, se împrăștie și acaparează întreaga scenă. (…) Cealaltă parte a spectacolului, cea a colectivului, a dialogului personajelor și a desfășurării acțiunii, standardul unui spectacol de teatru, este fix opusul, este de un dinamism zvâcnitor, un hazard continuu, o glumă poznașă și bine gândită, un gest grotesc și dezarmant. Asemănătoare unei păduri schimonosite în plin taifun sau buruienilor smulse subit dintr-un pământ instabil. (…) Felul în care Radu Afrim reușește să alterneze aceste două bucăți antitetice ale aceluiași întreg, formând un yin-yang în perfectă armonie, este deopotrivă surprinzător și firesc. – Oana Balaci

Are Radu Afrim o cochetărie, o actualitate viscerală în felul în care traduce viața în teatru, concentrându-se în principal pe cea dintâi, și doar mai apoi pe forma ei mimetică. În fapt, poate că meritul principal al regizorului în această montare (pe lângă jonglatul milimetric între lirism și sensibilitate, și bășcălie și realitate neșlefuită, uneori dusă spre grotesc) este tocmai capacitatea de a aduce teatrul mai aproape de momentul prezent, în loc de a distorsiona și cenzura momentul prezent până se potrivește în șablonul steril al scenei. – Raluca Cârciumaru