Oedip Rege

Sala Amza Pellea

de Sofocle

Traducerea tragediei: Theodor Georgescu și Constantin Georgescu

Regia: Declan Donnellan

Scenografia: Nick Ormerod

Asistență de regie: Laurențiu Tudor

Asistența de scenografie: Adelina Galiceanu, Petri Ștefănescu

Muzica: Cári Tibor

Din spectacol fac parte actorii colaboratori: Ovidiu Cârstea, Bruno Noferi, Ioana Andone, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ștefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru

Din spectacol fac parte copiii Ioana Vicol și Romana Vicol

Consultant dramaturgie: Haricleea Nicolau

Premiera: 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 mai 2022

Spectacol recomandat persoanelor peste 16 ani Spectacolul conține scene de nuditate fără conotații sexuale

Spectacol itinerant în incinta teatrului / locuri exclusiv în picioare

Durata spectacolului: 80 de min. fără pauză

Sinopsis

„Tragediile nu sunt despre eroi, ci despre noi, oamenii obișnuiți. Pentru început, ele pot părea ca o pictură exotică, dar care la o examinare mai atentă, devine o oglindă. Procesul ne poate aminti că, dacă vreodată arătăm cu degetul spre oricine altcineva, vom descoperi că mai avem alte trei degete, îndreptate spre noi, chiar dacă ascunse în palma noastră. Oedip face exact asta când declară că îl va găsi, pedepsi și umili pe ucigaș. Dar criminalul este el însuși.”

(Declan Donnellan / extras din caietul program al spectacolului Oedip rege)

 

Oedip rege face parte din tragediile ciclului teban, Oidiopoidia, este o tragedie scrisă de Sofocle (cca. 496 – 406 î. Hr.), datată în jurul anilor 430-428 î.Hr. Sofocle asimilează mitul Labdacizilor și preia povestea din momentul în care acesta este deja regele Tebei iar cetatea este surprinsă într-un moment limită – epidemia de ciumă din anul 430 î.Hr., al doilea an al războiului peloponeziac. Supușii lui Oedip vin la palat, implorându-l să salveze orașul de molimă. Creon, cumnatul lui Oedip, aduce un verdict de la oracolul din Delphi: ciuma nu se va termina până când nu va fi izgonit din cetate ucigașul lui Laios, fostul rege al Tebei, ucis cu mulți ani înainte. Oedip este din nou în situația de a salva Teba –  așa cum o făcuse când a învins Sfinxul – și ultimatumul de la Delphi – rezolvă crima, sau ciuma continuă – face din Oedip propriul său detectiv și judecător. Oedip pornește o anchetă pentru aflarea adevărului despre originea sa: Oedip e fiul lui Laios, pe care l-a ucis fără să știe cine este și apoi s-a căsătorit cu mama lui, Iocasta, care i-a dăruit patru copii. După ce află adevărul, Iocasta se sinucide iar Oedip își scoate ochii.

 

Declan Donnellan s-a născut în Anglia în anul 1953, din părinți irlandezi. El a crescut în Londra.

În anul 1981, Declan și partenerul său Nick Ormerod au înființat compania Cheek by Jowl. Prima producție a companiei a fost The Country Wife și a avut premiera în anul 1981 la festivalul de la Edinburgh. De atunci, compania a călătorit în toată lumea cu diferite spectacole în engleză, franceză și rusă.
În anul 1989, acesta a devenit regizor asociat al Royal National Theatre din Londra. Printre producțiile sale la acest teatru se numără: Fuenteovejuna de Lope De Vega, Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street de Stephen Sondheim, The Mandate de Nikolai Erdman și ambele părți ale Angels in America de Tony Kushner.
Donnellan a regizat pentru Festivalul de la Avignon (Cidul); Maly Drama Theatre din St. Petersburg (The Winter’s Tale), Noel Coward Theatre (Shakespeare in Love), Piccolo Teatro Milano (The Revenger’s Tragedy) și de asemenea, Falstaff, pentru Festivalul de la Salzburg, împreună cu Claudio Abbado. El a creat și a regizat spectacolele balet Romeo și Julieta și Hamlet pentru Teatrul Balșoi din Moscova.
Donnellan a scris piesa de teatru Lady Betty și a tradus lucrări scrise de De Musset, Erdman, Sofocle și Lermontov.
El a primit numeroase premii în Londra, Moscova, Paris și New York, incluzând patru premii Olivier, Ordinul Charlemagne al Andrei, Premiul Internațional Stanislavski din Moscova și Leul de Aur din Veneția.
Primul său film, Bel Ami, co-regizat împreună cu Nick Ormerod și având o distribuție alcătuită din Uma Thurman, Kristin Scott Thomas, Christina Ricci și Robert Pattinson, a avut premiera în anul 2012.
Cartea sa, Actorul și ținta, a fost publicată în rusă în anul 1999, iar de atunci a fost tradusă în peste 15 limbi inclusiv: franceză, spaniolă, italiană, germană, română și mandarină.
Ediția a treia franceză și cea de-a patra engleză au fost publicate în anul 2018.
Cartea sa scrisă cu Arantxa Vela, Donnellan on Shakespeare, va fi publicată în română în 2022.
O continuare a acestei cărți va fi publicată mai târziu în acest an. Podcasturile sale „not true but useful” prezentate de Cheek by Jowl cu Lucie Dawkins au fost descărcate în peste 100 de țări.

 

Nick Ormerod a studiat Design Teatral la Wimbledon School of Art.
El a înființat Cheek by Jowl împreună cu Declan Donnellan în anul 1981. De atunci, compania a creat spectacole în peste 400 de orașe. De asemenea, Cheek by Jowl a primit numeroase premii în întreaga lume.
Printre proiectele create de acesta se numără: Fuenteovejuna, Peer Gynt, Sweeney Todd, The Mandate și ambele părți Angels in America  pentru Teatrul Național din Londra; The School for Scandal, King Lear și Great Expectations (pe care l-a și co-adaptat) pentru Royal Shakespeare Company; The Rise and Fall of the City of Mahagonny pentru English National Opera; Martin Guerre, Hayfever, Antigone (West End, London); Romeo și Julieta și Hamlet pentru Teatrul Balșoi; Falstaff pentru Festivalul de la Salzburg.
În anul 2012, Ormerod a co-regizat filmul Bel Ami împreună cu Declan Donnellan.

 

Despre sacrificiul lui Oedip

„În ce mod un om care trăiește azi poate să fie atras de miturile antice, de toată forța tragediei eline? Tragicul nu a dispărut nici o clipă din esența umanității, pentru că umanitatea îl conține. Și azi, și în acest timp, încă sunt eliberate în lume toate darurile negre din cutia Pandorei, iar erou tragic poate fi socotit orice om care se luptă cu himerele vieții.
Eroul tragic se află la răscruce, într-un entre-deux care îi este a priori istovitor. Fiinţând la răspântiile dintre luciditate şi iraţional, dintre sentiment şi conştiinţă, personajul tragic traversează puncte nevralgice ale existenţei sale. Călătoria lui porneşte dintr-un punct în care totul îi este prielnic, sfârşind într-un punct unde totul îi devine potrivnic şi mereu fatal. O astfel de călătorie face și Oedip, iar drumul său către adevăr este şi drumul către desfiinţarea sa ca individ. Pentru Oedip sacrificarea vederii are conotaţii expiatoare. (…) Oedip rămâne tulburătoarea imagine a celui orbit, fiu şi ucigaş al tatălui său Laios, rod şi altoi al Iocastei, (*Radu Stanca, Oedip salvat, 1968), eroul salvator al cetăţii, scăldat în strălucire şi glorie, care este smuls din această stare de grație, descoperind esenţa existenţei lui vinovate. Pentru ca prăbuşirea lui din înalt să fie cu atât mai sfâşietoare, destinul îi oferă totul: satisfacția victoriei asupra Sfinxului, încoronarea, căsătoria cu Iocasta, naşterea celor patru copii. Drapat într-un strălucitor văl, destinul sinistru al lui Oedip îi mistuie întregul neam. Căutând a-şi lumina existenţa prin aflarea originii sale, Oedip se cufundă în beznă pentru totdeauna.”
(Haricleea Nicolau / extras din caietul program al spectacolului Oedip rege)

 

„Regizorul britanic (…) e un apropiat al așezămîntului din Bănie grație Festivalului Internațional Shakespeare. L-a impus de-a lungul sezoanelor predilecția către soluții creative generatoare de imprevizibil și frumusețe. O frumusețe a simplității, a unei simplități profunde, elaborate, a unor rezolvări surprinzătoare, transpuse de echipe actoricești care se îndrăgostesc profesional de stilul său de lucru. O simplitate rafinată, care setează direcția artistică și cucerește prin naturalețea cu care se dezvoltă la rampă. (…)

Și mai e în teza regiei o intenție foarte clară: ideea de călătorie, de parcurgere împreună a unui traseu fizic spectatori-artiști, dar mai ales ficțional, unde actorii îi ghidează pe neofiți. Un traseu estetic, un traseu catarctic, laolaltă, într-un parcurs comun. (…)

În rolul titular, Claudiu Mihail domină întreaga desfășurare. Găsește resursele și dozajul potrivite pentru a traversa gama largă și variată a stărilor ce definesc personajul. Are totul sub control, îi simți respirația și concentrarea, e vulcanic, transferă energie cînd trece pe lîngă tine ori rostește replica privindu-te fix în ochi sau atingîndu-ți brațul ca‑ntr‑o autentică agora. Căci spațiul teatrului a devenit pe rînd piața publică, sălile palatului regal, casa păstorului, drumul pe care e ucis Laios.”

Oltița Cîntec, Cînd tragedia se joacă printre spectatori / Observator cultural, nr. 1110, 26 mai 2022 https://www.observatorcultural.ro/articol/cind-tragedia-se-joaca-printre-spectatori/print/

 

„Proximitatea constantă dintre public și actori face din experiența spectatorială una, așa cum își dorea regizorul, foarte intimă, dar și expune enorm actorii, aflați în imposibilitatea de a se ascunde sau de a se apăra cu ajutorul decorurilor, al partenerilor și, în ultimă instanță, al distanței față de privitori. Genul acesta de interpretare, în care trebuie să fii mereu atent chiar și la nivelul vocii, nu e ceva ușor, cu atît mai mult cu cît ideea de tragedie antică predispune la ritual și gesturi ample, nu la realismul frust al unei astfel de abordări. Și nu toată lumea iese la fel de bine din confruntarea cu o astfel de intimitate de grad zero al actoriei. (…) Ceea ce este cu adevărat spectaculos în acest Oedip e claritatea cu care Declan Donnellan extrage din textul lui Sofocle o esență profund contemporană (căci etern și universal umană): trufia încercării de a înfrînge condițiile realității prin ignorarea lor. ”

Iulia Popovici, Oedip în căutarea propriei distrugeri / Observator cultural, nr. 1110 / 26 mai 2022 (https://www.observatorcultural.ro/articol/oedip-in-cautarea-propriei-distrugeri/)

 

„Oedip este aici, energic, „nu zeu, ci om”, cetăţean al Tebei, iar Claudiu Mihail îşi asumă complet rolul, se amestecă printre spectatori, îşi spune replicile privindu-i în ochi, salută, dă mâna, compune prezentul, şi toţi suntem prezenţi pe scenă şi investiţi cu responsabilitate. (…) Dincolo de vis dramatica, de forţa dramatică a textului rostit de actori, tragedia nu se întrupează în absenţa comuniunii cu spectatorii. Şi strategia regizorului e chiar aceasta, a joncţiunii actorilor cu publicul, care este invitat într-o altă zonă a scenei şi Oedip integrează spectatorii, ce primesc un nou statut, de cetăţeni ai Tebei (…) Iocasta e personajul care temporar calmează spaimele lui Oedip. Ramona Drăgulescu joacă nuanţat incertitudinea propriei identităţi. În rochia roşie, vizibilă din orice colţ al scenei, ea este simbolul unei maturităţi seducătoare. (…)

Soluţia lui Declan Donnellan în această a doua apoteoză a lui Oedip menţine nota de specta­culos: exilarea este transpusă la nivel spaţial, izgonirea din cetate devine izgonirea din spaţiul scenic, din teatru. Tragedia lui Oedip, cum apare spectatorilor ultima dată, prin ferestrele teatrului, dezgolit şi însângerat, e expresia acelui strigăt de durere al singu­rătăţii a celui ce se desparte de lume prin gândul şi sacrificiul său.” (Daniela Firescu, Oedip, strigătul de durere al singurătăţii / revista Ramuri, nr.7 / 2022)

 

„Îmbrăcat în costum elegant, negru, ca un politician tânăr și puțin demagog, (…) în mijlocul oamenilor, în permanență, Oedip al lui Donnellan are mult din persuasiunea liderilor lumii noastre. (…) Povestea curge, apare pe scenă și-și ridică toiagul rostind adevăruri pe jumătate un Tiresias feminin interpretat de Tamara Popescu, o prezență stranie, un amestec de feminitate și masculinitate care, desigur, își propune în esență să fie un fel de explicație peste secole la revoluția sexuală pe care o trăim azi. (…) Montarea lui Declan Donnellan surprinde felul subtil cum lumea noastră a ales psihologia în detrimentul filosofiei… și felul cum tragicul a eșuat în dramă și melodramă.

Însă imaginile din final, cu un Oedip orbecăind, cu sângele șiroind, orbecăind în lumină, în spatele unor geamuri scăldate ironic în soare și natură verde și apoi întâlnirea cu fetițele (care sunt și surorile lui…) într-o sală mare, goală, imposibil de umplut, în care respiră neputința ca un strigăt de disperare, restabilesc un fel de echilibru…” (Monica Andronescu, Oedip în epoca pandemiei / în revista artitudini, 24 mai 2022)

Trailer

Documentar

Calendar

16

NOV
ORA 19:00

OEDIP REGE