TREPTELE UNIRII

Sala „I.D Sîrbu”

01

noiembrie

„Treptele Unirii” face parte, alături de recitalul „Sunt suflet în sufletul neamului meu – Limba română este patria mea” al aceluiaşi actor, , dintr-un Proiect realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi Teatrul Nottara din Bucureşti, dedicat sărbătoririi Centenarului făuririi Marii Uniri şi desăvârşirii Statului Naţional Unitar Român.

De menţionat că „Treptele Unirii”, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu a avut premiera în anul 2017 la cel de al XXI-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia și a fost prezentat la Teatrul Nottara din Bucureşti și la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova în cadrul celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu”.

Recitalul „Treptele Unirii” a fost  prezentat și la Paris, Bruxelles, Haga și Viena, la invitaţia Institutelor Culturale Româneşti din Paris, Bruxelles şi Viena şi Ambasadelor României în Franţa, Belgia, Olanda şi Austria.

Referindu-se la scenariul recitalului „Treptele Unirii” Academicianul Răzvan Theodorescu spunea: „De la etnogeneza românească până astăzi, trecând prin epopeea luptei pentru independenţă şi pentru unire, versurile poeţilor români aleşi de Emil Boroghină reprezintă o cunună pe creştetul Românei eterne”, iar cunoscutul critic de teatru Doina Papp scria imediat după reprezentaţia de la Bucureşti: „Recitalul Treptele Unirii vine în întâmpinarea Centenarului din 2018. Peste 30 de poeţi şi-au amestecat glasurile în acest imn când liturgic, când triumfal, când melancolic, când zglobiu şi pur precum acela din poezia populară, pentru a întări constanţa unei conştiinţe de neam pe care uneori ne facem că am pierdut-o pentru că ne e greu să o suportăm. Aş fi vrut să desprind un fir roşu din mesajul îngândurat al recitalului pe care actorul Emil Boroghină ni-l dăruieşte odată cu mărturia de suflet al bunului român care este. L-am ales pe acesta. Aveţi dreptul să-l căutaţi pe acela al Ariadnei ascultându-l pe actor”.

Calendar

02

DEC
ORA 17:00

TREPTELE UNIRII