Reconstituirea

”Reconstituirea” este inspirat din filmul cu același nume regizat de Lucian Pintilie și alte opere impregnate de spiritul anilor ‘68.
Tineri din colțuri diferite ale lumii chestionează propria identitate și felul în care funcționează lumea din jurul lor. Dragostea, arta și revoluția se amestecă într-un carusel de emoții și experiențe. Ar putea fi 1968, sau ar putea fi acum. Revolta e în aer, revoluția e o stare de spirit, „la vie est plus forte que l’imagination”.
Spectacolul este parte a proiectului #ACuTe, co-finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, proiect care reunește 14 organizații europene de top din domeniul teatrului și al cercetării, cu scopul de a dezvolta producții de teatru experimental, folosind tehnologii digitale inovative.
#acuteproject #performingarts #newtechnology #creative.eu #tncms

Pentru mine, Reconstituirea e un fel de ars poetica, despre cele două mari iubiri ale vieții mele: teatrul și revoluția. Cred în arta care prinde spiritul epocii și simt că pe aici pulsează omenirea azi: suntem într-un moment de cotitură, simțim cu toții nevoia de schimbare, ne frustrează autoritatea, politicul, vrem o lume nouă, dar spre deosebire de 1968 nu avem o reprezentare a sa. Și libertatea poate fi o formă de constrângere, asta e revelația secolului 21, avem toate tentațiile astea pe masă, putem să ne trăim viețile oricum, dar individul nu contează în marea ordine a lucrurilor. Lumea pare că se învârte fără noi. Ne lipsesc idealismul, viziunea, utopia. Așa că am făcut un spectacol despre toate acestea, și despre ceva ce am adorat în viziunea lui Lucian Pintilie: „forța de electroșoc moral a artei”.

Reconstituirea este un exercițiu de conștiință, despre cum se simt protestul, autoritatea, dragostea, o călătorie prin timp și spațiu care ne oferă posibilitatea de a experimenta cum se simte multi-realitatea în care trăim, un portal spre conștiința celuilalt, celorlalți, altora. „Un om e liber când hotărăște să fie liber”– cred că ar trebui să ne spunem asta în fiecare zi, suntem creatorii lumii în care trăim și de asta creația și revoluția sunt de fapt același lucru. Pentru mine, cel puțin.

M-a fascinat întotdeauna Lucian Pintilie, l-am considerat mentorul meu ales. Am scris un doctorat despre el, mi-am definit arta un „teatru al conștiinței” ca reacție la universul lui. Mă întorc în teatrul meu de debut după 12 ani și lucrez poate cel mai personal, mai sincer, mai acut spectacol al meu. E un moment special. Lucrez cu o echipă fantastică de creatori. Sunt un om – artist fericit. Reconstituirea reconstituie sufletul și conștiința mea. Îl dedic bunicilor mei, Mariana și Alexandru Petculescu – de la care am învățat că „doar visătorii pot schimba lumea, doar visătorii”. – Catinca Drăgănescu

Dezbatere – Suntem gata pentru teatrul viitorului?

Pornind de la spectacolul Reconstituirea, lansăm o dezbatere  necesară: cum rescrie tehnologia percepția artelor vii?

Sunt actorii pregătiți să-și fractureze instrumentele scenice sau rămân captivi în nostalgia carnea-oglindă? Care sunt liniile roșii pe care publicul refuză să le calce – emoția transmisă prin pixeli e o trădare sau o frontieră inevitabilă?  E o atitudine generațională sau e doar frica de o mutație obligatorie?

Instituția teatrală din România – această fortăreață birocratică – e capabilă să absoarbă șocul sau va colapsa sub greutatea propriei inerții?

Dialogul pe care îl provocăm nu promite consolări – doar adevăruri incomode și direcții posibile.

Participă: CATINCA Drăgănescu, VLAD Drăgulescu, CIPRIAN Făcăeru, GEORGE ALBERT Costea

Moderează: CORINA Șuteu

Durată discuție: 60 min., sesiune de întrebări & răspunsuri public

RECONSTITUIREA selecție de cronici 

„Sunt seducătoare scenele care „reconstituie” în prima parte imagini de la filmările de la „Reconstituirea”, cu o Raluca Păun care surprinde atât de inteligent și de acid și de acut accentele și umorul și cinismul și spiritul unui Lucian Pintilie, care pare că dirijează toată istoria care va urma. De la filmarea unor scene în care câțiva tineri trăiesc, se îndrăgostesc, merg la mare, interacționează cu străini, și în care ai senzația că anii 60 cu poveștile, farmecul, nostalgia și febra lor, curg pur și simplu prin fața ochilor tăi, amestecându-se cu imagini din celebrul film, replica „De ce-ai dat, mă, de ce-ai dat?” răsunând premonitoriu din ecranele televizoarelor vechi, totul ajunge să explodeze… Și imaginile se tulbură, pe ecrane apar „purici”, timpul se modifică, febra Revoluției se instalează încet, încet cu tot cu amestecul de frică, nebunie, curaj. Războiul și iminența lui azi se insinuează în mirosul de sânge și adrenalină pe care imaginile și energia creată pe scenă de Iulia Colan, de Romanița Ionescu, de Nicolae Vicol, de David Drugaru, Robert Ioan și Cătălin-Mihai Miculeasa te fac să-l simți în aer. Iar în spatele acestor imagini pe care Catinca Drăgănescu le creează pe scenă stau cuvintele sub care ea își așază de fapt acest spectacol, ca un motto: „Doar visătorii pot schimba lumea…”

Monica Andronescu, Unde începe și unde se termină libertatea?! „Reconstituirea” Catincăi Drăgănescu, Artitudini / 11 oct. 2024

https://artitudini.ro/unde-incepe-si-unde-se-termina-libertatea-reconstituirea-catincai-draganescu/

„Această compoziţie meta-teatrală are ca punct de pornire/ pretext Reconstituirea, filmul lui Lucian Pintilie, dar teatrul contemporan are nevoie de texte contemporane şi new dramaturgyimplică noi limbaje, Catinca Drăgănescu şi Ciprian Făcăeru construiesc un spectacol în spiritul lui Pintilie, teatrul împins dincolo de limitele sale, „teatru al conştiinţei”, dar şi teatrul ca experienţă interactivă, prin integrarea tehnologiei. (…)

În conceptul imaginat de Catinca Drăgănescu şi Ciprian Făcăeru, dialogul nu este numai între trecut şi prezent, e şi un dialog cu viitorul, sunt trei ipostaze ale conflictului, cel desfăşurat pe scenă cu Robert protagonist, al doilea care rulează la televizoare, imaginea lui George Mihăiţă, şi ultimul, personajul virtual, ca dintr-un joc video, însă indiferent de felul şi frame-ul în care este spusă povestea, mesajul este neschimbat, o pledoarie pentru umanitate, pentru ,,forţa de electroşoc moral al artei”. De o sensibilitate aparte este episodul final, protagonistă Iulia, studentă la regie, ea declanşează involuntar o revoltă a colindătorilor, care anticipează episoadele violente ale revoluţiei din ’89, cu strategiile de infiltrare şi intimidare ale Securităţii.”

Daniela Firescu, Proiectul Reconstituirea: teatru, casete video şi realitate virtuală, revista Ramuri, nr. 11/2024 http://www.revistaramuri.ro/index.php?id=6209&editie=224

„Într-un cadru care presupune un continuu reenactment– actorii se reprezintă pe ei înșiși într-o repetiție – se înșiruie scene ficționale cu fundal real: anul 1968 în România, Franța, Cehoslovacia, decembrie 1989 în România. Sînt ani în care generațiile tinere au ieșit în stradă pentru ceea ce fiecare a crezut a fi propria libertate. În august 1968, rușii au ocupat Cehoslovacia, punînd capăt Primăverii de la Praga, reforma democrată inițiată de Alexander Dubcek cu cîteva luni înainte. Revoltele studențești de la Paris din mai 1968 porneau de la ideile socialiste privind echitatea socială și drepturile muncitorilor. În spectacol (concept: Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru) sînt imaginate povești personale ficționale în cadre revoluționare reale din 1968, conectate printr-un reenactment la filmul lui Lucian Pintilie, Reconstituirea, produs în același an. (…) Spectacolul face un salt temporal și integrează și o poveste despre revoluția din 1989 din România, deschizînd ușa discuției, fără să treacă însă pragul, despre revoltele sociale postcomuniste.”

Oana Stoica, Revoluții și crime, Dilema / 18 dec. 2024

https://www.dilema.ro/arte-performative/revolutii-si-crime