Revista SpectActor

Revista SpectActor” a Teatrului Național Marin Sorescu”, una dintre puținele reviste de profil teatral din țară, și-a câștigat de-a lungul celor paisprezece ani de apariție neîntreruptă o remarcabilă notorietate în mediile profesionale, culturale, precum și în rândurile publicului iubitor de teatru și cultură. Până în prezent au fost editate 40 de numere ale revistei.

Redacția este alcătuită din Nicolae Coande, redactor-coordonator, Marius Dobrin, Cornel Mihai Ungureanu, Lia Boangiu, Mihai Ene – redactori.

Primul număr al revistei „SpectActor” a fost lansat pe 23 septembrie 2006, în deschiderea stagiunii 2006-2007 a Teatrului Național „Marin Sorescu”, în cadrul manifestării omagiale dedicate scriitorului Ion D. Sîrbu, „Ce mai taci, Gary?”.

Revista reprezintă interesul cultural și profesional al Teatrului Național „Marin Sorescu” și este structurată de un grup de scriitori și oameni de teatru craioveni, al căror aport intelectual definește profilul unei publicaţii despre care regretatul critic de teatru Magdalena Boiangiu afirma în revista Dilema veche”: „Din provincie, dar nu provincială” (2008).

De-a lungul timpului, revista „SpectActor” a fost frecvent consemnată în reviste de cultură și cotidiane din întreaga țară: Vatra, Cultura, Teatrul azi, Dilema veche, Idei în dialog, Suplimentul de cultură, Timpul, Convorbiri literare, Ramuri, Mozaicul, Scrisul Românesc, Tribuna, Ziarul de Duminică, Observator cultural, Ziua, Jurnalul naţional, Cuvântul libertăţii, Gazeta de Sud, Informaţia de Severin etc.

Dintre colaboratorii fideli încă de la înfiinţare amintim pe: Adrian Buz, Mihai Ene, Marius Dobrin, Xenia Karo, Cosmin Dragoste, Petrişor Militaru, Cornel Mihai Ungureanu, Tiberiu Neacşu, George Popescu, Horia Dulvac, Mihai Firică, Lia-Elena Boangiu, Gina Călinoiu, Mădălina Nica, Luiza Mitu, Corina Bărbuică, Geo Constantinescu, Flori Bălănescu, Silviu Marancea, Edith Noferi, Haricleea Nicolau, Toma Grigorie, Gheorghe Truță, mulți dintre ei membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai UNITER.

Revista are colaboratori externi de marcă – Adrian Mihalache, Cristina Rusiecki, Bogdan Ulmu, Ioana Ieronim, Ioana Moldovan, Daria Dimiu, Oltiţa Cântec, Mircea Morariu. Totodată, au semnat în paginile ei nume importante ale teatrologiei mondiale precum George Banu (Franța), Basarab Nicolescu (Franţa), John Elsom (Marea Britanie). Câteva personalităţi ale teatrului mondial, precum Robert Wilson, Oskaras Korshunovas, George Banu, Yiannis Paraskevopoulos, Peter Schneider au acordat interviuri redactorilor revistei.

SpectActor ianuarie - aprilie 2020
SpectActor octombrie - decembrie 2019
SpectActor 2 (39) MAI - AUGUST 2019
SpectActor 1 (38) IANUARIE - APRILIE 2019
SpectActor 3 (37) SEPTEMBRIE - DECEMBRIE 2018
SPECTACTOR 2 (36) MAI - AUGUST 2018
SpectActor 1 (35) Ianuarie - Aprilie 2018
SpectActor 2 (34) Iulie - Decembrie 2017
SPECTACTOR 1 (33) IANUARIE - IUNIE 2017
SpectActor 2 (32) Septembrie - Decembrie 2016
SpectActor 1 (31) Mai -August 2016
SpectActor 2 (30) Mai-August 2015
SpectActor 3 (29) SEPTEMBRIE - DECEMBRIE 2018
SPECTACTOR 2(28) MAI-AUGUST 2014
SpectActor 1(27) IANUARIE-APRILIE 2014
SpectActor 2(25)- mai-august 2013
SpectActor 3(26) septembrie-decembrie 2013
SpectActor ianuarie - aprilie 2013
SpectActor septembrie - decembrie 2012