Caută
Close this search box.

La plecarea Domnului George Banu – Prietenul Prințului

Teatrul Național Marin Sorescu” este alături de doamna Monique Banu-Borie la plecarea domnului George Banu, ilustră personalitate a teatrului european, profesionist desăvârșit al ilustrării și apărării uneia dintre cele mai vechi arte ale umanității.

George Banu a fost ucenic, mentor și prieten al atâtor personalități ale teatrului românesc, de la Andrei Șerban, Silviu Purcărete la Radu Penciulescu, dar și mondial, de la Jerzy Grotowski, Giorgio Strehler, Ariane Mnouchkine, Peter Stein, Eugenio Barba, până la Peter Brook, în ipostaza Prietenului însoțitor al Prințului, așa cum s-a autodefinit în ultima sa carte publicată și lansată în 2022 la Naționalul craiovean – “Povestirile lui Horatio”. Giorgio Strehler i-a făcut cândva această confesiune: George, nimeni nu ascultă mai bine decât tine”. Peter Brook, cu care împărtășea împreună o căutare de durată prin teatrul lumii, a sintetizat enigma vieții umane în ultimele discuții pe care le-au purtat – “Din ce e făcută tăcerea?”. Cei doi mari prieteni vor împărtăși de azi înainte același unic răspuns, în proximitatea enigmei care se dispensează de rațiunea umană.

Credo-ul său, expus chiar în teatrul nostru cu prilejul atâtor evenimente la care a luat parte, a fost acesta: Cred că funcția unui critic, a unui eseist ca mine, este să rămână disponibil, să perceapă ceea ce un artist produce și să-i sesizeze identitatea. E o convingere, dar ea mă definește… Eu sunt un agent de legătură.”

Prietenia și fidelitatea au fost caratele majore ale unei vieți dedicate teatrului, iar atașamentul față de aceste figuri neperisabile ale artei teatrale europene, față de valorile create pe Scena unde viața trece în altă dimensiune au o semnificație unică pentru această complexă personalitate a teatrului din secolul XX, respectiv XXI. Cărțile sale rămân mărturie pentru pasiunea profundă față de teatru și artă, filtrată de un rafinament care făcea din George Banu un stilist apreciat.

Nu în ultimul rând prietenia față de teatrul nostru, constant dovedită prin proiectele majore în care era implicat cu dăruire și profesionalism, Festivalul Internațional Shakespeare și Hektomeron 2020, îl fac de neuitat pentru întreg colectivul teatral craiovean care își pleacă azi frunțile la trecerea sa în eternitate.

Dumnezeu să îl aibă în pază.

 

Alte articole