Autorul

Sinopsis:

Spectacolul regizat de Bobi Pricop spune povestea unui alt spectacol de teatru: o piesă violentă, șocantă și abuzivă scrisă de un scenarist numit Tim Crouch şi contorizează efectul pe care l-a avut spectacolul asupra celor doi actori care au jucat în el, asupra scenaristului care a scris piesa și asupra unui spectator care a privit-o. Totodată face conexiuni cu lumea largă în care o astfel de piesă ar putea fi scrisă și prezentată unei audiențe saturată cu imagini violente și guvernată de nevoia de impact de orice fel. De asemenea, examinează consecințele acestei nevoi de mediatizare atât în artă, cât și în viața de zi cu zi. „Autorul” este un spectacol despre ce înseamnă să fii spectator și despre responsabilitățile noastre ca oameni liberi, dincolo și dincoace de orice implicare. Nu poți pur și simplu rămâne neutru sau indiferent.

Cronici:

„În spectacolul realizat la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova, Bobi Pricop mută reflectoarele pe public, refuzând convențiile teatrale și propunând o formulă neobișnuită de spectacol. Autorul de Tim Crouch demantelează arta teatrală canonică încă din scriitură, mizând pe participativitatea publicului în procesul de creație. (…) Retorica scenică a lui Crouch livrează publicului nu un spectacol preconstruit, ci unul care se desăvârșește prin implicarea privitorului. Autorul e, în fond, despre spectator, despre felul în care acesta poate potența, prin inter­venție directă, intensitatea dramaturgică. (…) Resorturile fanteziei publicului sunt stimulate de noul context scenic, într-un storytelling pulverizat, monologat, care șterge in­teracțiunea dintre personaje, anulează relațiile scenice. Interpreții rostesc replicile așezați printre privitori, se află acolo doar ca să spună prin ce experiențe traumatizante au trecut când au lucrat împreună la un spectacol. (…) Sunt patru narațiuni care se intersectează și țes, de la cap la coadă, generând povestea unui spectacol cumplit prin atroci­tățile pe care le re-prezintă. E o narațiune retrospectivă construi­tă din secvențe cu mare putere de vizualitate, din care spectatorul compune ceea ce în termeni clasici înseamnă spectacolul. Diverși timpi și locuri teatrale se întretaie, într-o succesiune mozaicată de perspective, iar asamblarea se face-n mintea celui ce privește și ascultă.”

Oltița Cîntec – Gradul zero al teatralității / Suplimentul de cultură / nr. 623 / 12 nov. 2018

https://suplimentuldecultura.ro/25308/datul-in-spectacol-48/?fbclid=IwAR3msP-rI7DgTBjIfhcrKQn2ligAhK6QMnA5wBWI915Zm9ycTSnuK-dF6nw)

„Dramaturg controversat, britanicul Tim Crouch este cunoscut pentru faptul că aruncă în aer convenţiile artei dramatice. (…) Ce face Crouch este să lege foarte strâns textul de spectacol, nelăsând regizorului prea mult spațiu de creaţie. Miza pieselor sale nu ţine de validarea puterii, ci de configurarea unei noi reţele de relaţii între autor, actori, regizor, public, care scoate pe toată lumea din starea de confort. (…) Autorul funcţionează pe două direcţii: una este legată de anularea convenţiilor teatrale, a doua este legată de violenţa care ne înconjoară zilnic. Ambele direcţii țin de responsabilitatea – a artei şi a media – faţă de public şi de expunerea constantă la violenţă. (…)

Decizia lui Bobi Pricop de a păstra numele actorilor britanici pe post de personaje este corectă: se instituie o convenţie acceptată de toată lumea. (…)

Şi o ultimă problemă: ce rol are regizorul aici, dacă indicaţiile autorului sunt precise, iar spectacolul nu se poate face altfel? Un posibil răspuns: să se asigure că întreaga arhitectură teatrală, nespectaculoasă după normă, dar spectaculoasă în afara normei (convenţia neconvenţională), este cu precizie instaurată. Şi Bobi Pricop exact asta face.

Oana Stoica – Teatrul ca stare de disconfort / Scena 9 / 14 nov. 2018

https://www.scena9.ro/article/teatrul-ca-stare-de-disconfort?fbclid=IwAR0h6_j91j_GP8d7PZGhePqjiN_UgshIyst7BMKWo-DiI-5nj6gr5oh3qLI )

„Tim Crouch lasă un amplu spațiu de manifestare spectatorului. Care este rugat, invitat, mai exact spus, provocat/somat să intervină în spectacol, nu în calitate de factor perturbator, ci chiar în aceea de realizator cu drepturi pe alocuri comparabile cu acelea ale autorului ori ale actorilor. El, spectatorul, dispune de un mandatar în persoana celui care, în cazul spectacolului Naționalului craiovean, se cheamă Vlad. După numele actorului care îl interpretează și o face cu un farmec inegalabil. E vorba despre tânărul actor Vlad Udrescu. Însă el, spectatorul, are și dreptul de a interveni aievea, nemijlocit în reprezentația care îi arată cum se face. (…) Năucitor? Probabil. Însă din năuceala aceasta se naște iluzia. Iluzia superioară. Artistică. Adică teatrul!”

Mircea Morariu, Cum se face – Yorick, nr. 428, 13.11.2018, https://yorick.ro/cum-se-face/

„Autorul este despre noi, despre ce vedem și despre ce alegem să vedem..este o experiență teatrală năucitoare, ce nu cruță pe nimeni, deschizându-ne ochii asupra a ceea ce ar trebui să fie orbitor de evident: fiecare dintre noi poate alege.”  — Lyn Gardner, The Guardian

„Autorul este pe rând amuzantă, trăsnită, palpitantă, greoaie ori te lasă fără vlagă și nu cred că o voi uita vreodată.” — Dominic Maxwell, The Times

Este despre abuzul săvârşit în numele spectatorului. Este o poveste despre speranță, violență și exploatare. Râzi cu actorii, dă din picior pe ritmul muzicii și întoarce-ți privirea spre persoana de pe scaunul de alături.

„Autorul” folosește doar cuvinte pentru a ne arăta lucruri, iar uneori lucrurile înfățișate de acele cuvinte sunt tulburătoare.

Spectacolul spune povestea unui alt spectacol de teatru: o piesă violentă, șocantă și abuzivă scrisă de un scenarist numit Tim Crouch şi contorizeaza efectul pe care l-a avut spectacolul asupra celor doi actori care au jucat în el, asupra scenaristului care a scris piesa și asupra unui spectator care a privit-o. Totodată face conexiuni cu lumea largă în care o astfel de piesă ar putea fi scrisă și prezentată unei audiențe saturată cu imagini violente și guvernată de nevoia de impact de orice fel. De asemenea, examinează consecințele acestei nevoi de mediatizare atât în artă, cât și în viața de zi cu zi. „Autorul” este o piesă despre ce înseamnă să fii spectator și despre responsabilitățile noastre ca spectatori. Explorează conexiunea dintre ce vedem și cum alegem să ne comportăm.

„Cred cu tărie că ne-am pierdut simţul responsabilității în legătură cu lucrurile la care alegem să ne uităm.” spune Tim Crouch.

Ca spectator, îmi place teribil de mult sentimentul pe care îl am când nu e nevoie să particip la ceva; să fiu doar atentă atunci când se desfăşoară o performanţă. Însă Tim Crouch, în renumitul său spirit experimental, vrea să fii privit, mișcat, self-aware; să ţi se fure comoditatea de spectator. Începi să-ţi dai seama de asta când intri în sală: nu e nicio scenă, ci doar două blocuri de scaune puse faţă în faţă, aproape ca pe stadion. Până începe piesa, n-ai decât să înfrunţi privile celorlalţi oameni din audienţă și să te întrebi unde or să stea actorii: în marginea sălii, unde nici măcar nu e lumină? Or să se plimbe printre scaune? Până când, după ce toate astea se sting în liniște (și liniștea durează ceva, te jenează), te trezești că actorii încep să vorbească de lângă tine. Cei patru (Claudiu Bleonţ, Ioana Florentina Manciu, Vlad Drăgulescu și Vlad Udrescu) sunt împrăștiaţi prin public, iar începutul reprezentaţiei vine atât de natural încât te întrebi dacă face sau nu parte din piesă. În asta se ascunde și pericolul, probabil, pentru că atunci când povestea intră în sală, tu nici nu te aștepţi, și e mult prea târziu ca să îţi ridici garda. (..)

https://www.dissolvedmagazine.com/teatru/autorul-tim-crouch/

Spectacolul la care asistăm povestește, de fapt, un alt spectacol din multiple perspective: a autorului (Claudiu Bleonț), a celor doi actori (Vlad Drăgulescu și Ioana Manciu) și a spectatorului (Vlad Udrescu). Împachetat în imagini violente și abominabile, în traume și abuzuri, spectacolul creează și un al doilea plan – cel în care îi arată publicului procesul prin care artiștii creează un rol, iar mai apoi reprezentația de pe scenă și pune o problemă sensibilă: cum se modifică actorul după ce lucrează la un personaj? Însă momentele puternice, șocante rămân cele în care Ioana Manciu joacă o adolescentă care a fost abuzată sexual de tatăl și prietenii lui când avea doar 12 ani și ultima secvență pe care nu poți să o împiedici să nu-ți apară în fața ochilor: asocierea imaginilor pornografice cu prezența unui bebeluș. Universul dezgustător al lui Tim Crouch este foarte greu de imaginat, darămite de privit pe scenă.

Oana Bogzaru, revista Yorick

„Într-o lume în care eşti înconjurat de gesturi şi fapte de agresiune, violență, abuz, întâmplări abominabile, macabre, sângeroase, dezgustătoare, regizorul Bobi Pricop provoacă la reflecţie, prin intermediul textului dur semnat de Tim Crouch (traducere Andrei Marinescu): unde suntem, unde ne poziţionăm, mai ştim să reacţionăm, facem alegerile potrivite sau ne lăsăm duşi de val, mai avem discernământ?

Regizorul nu ne deschide calea înspre răspunsuri. El doar ne arată, ne pune pe tapet situaţii din viaţă, le amestecă, bune cu rele şi creşte intensitatea ororilor până la un punct culminant în care simţi cum dezgustul şi repulsia te anesteziază.

Răspunsurile sunt întotdeauna la noi. În alegerile noastre.”

Corina Dima, Ziarul Metropolis, 6 Noiembrie 2017

„Practic, scena suntem noi, cei care ne uităm unii la alții.
– dornic să nu mă afirm, prin urmare n-am avut nicio replică, deși puteam să am – excelența textului rezidă, printre altele, tocmai în faptul că orice ai zice și ai face ca spectator de-a lungul celor două ore intense în care actorii și publicul schimbă replici, pare deopotrivă potrivit și deja scris. „Autorul”, cum numai un demiurg teatral poate face, a prevăzut totul.
– cu conștiința faptului că asist la o demonstrație practică a hashtag-ului #metoo (știți, mărturiile unor femei agresate, decise să-și facă publice traumele în rețelele de socializare), cu notabila diferență că în „Autorul” asistăm și la un autodenunț al autorului agresiunii.
– întorcând capul după colegii mei de scenă. Și după cei conjuncturali, adică spectatorii care au avut intervenții la cerere ori voluntare, și după Claudiu Bleonţ (Tim), Ioana Florentina Manciu (Esther), Vlad Drăgulescu (Vic), Vlad Udrescu (Vlad). Actorii reali din „Autorul” compun o distribuție care, grație regizorului Bobi Pricop, e un „perfect match” ca atunci când ai noroc să nimerești ce cauți din prima, după ce ai dat „swipe right” pe Tinder.”

https://horiaghibutiu.ro