Caută
Close this search box.

HOT L Baltimore

După: Lanford Wilson

Regia: Peter Schneider

Regia artistică: Peter Schneider

Asistent regie: Gina Călinoiu

Costume: Mircea Filimon

Asistent decor: Adriana Dinulescu

Durata: 150

Genul spectacolului: dramă

Traducerea: Mircea Filimon

Costume: Mircea Filimon

Asistent Regie: Gina Călinoiu

Regia Tehnica: Mircea Vărzaru

Sufleor: Bogdana Dumitriu

(în ordinea apariţiei)

Doamna Oxenham – Corina DRUC

Bill Lewis – Dragoş MĂCEŞANU

Paul Granger al III-lea – Ştefan CEPOI

Fata – Iulia COLAN

Millie – Mirela CIOABĂ

Doamna Belloti – Anca DINU

April Green – Raluca PĂUN

Domnul Morse – Valeriu DOGARU

Domnul Katz – Valentin MIHALI

Jackie – Gina CĂLINOIU

Jamie – Cătălin VIERU

Suzy – Romaniţa IONESCU, Ramona DRĂGULESCU

Clientul lui Suzy – Cosmin RĂDESCU

Băiatul cu pizza – Tudorel PETRESCU

Şoferul de taxi – Mircea TUDOSĂ

 

Ileana Lucaciu – Un regizor american și un spectacol coerent
http://ileanalucaciu.blogspot.ro/2014/02/hot-l-baltimore-teatrul-national-marin.html

Cronica Ileana Lucaciu , 5 februarie 2014
Piesa aleasă din bogata sa dramaturgie se petrece într-un vechi hotel din Baltimore din zilele noastre, aflat în pragul demolării. Cum în America, hotelul devine și locuință, loc de refugiu pentru mulți oameni, Lanford Wilson surprinde scurte radiografii din destinele a zece persoane din categorii sociale diferite. Scoate în prim plan câteva povestiri, lasă în plan secund altele, scopul tematic fiind condiția umană, înfrângerea individului de către condițiile sociale. Piesa este epică, structura unui conflict central absentează, personajele sunt descrise prin replică și monolog, nu prin provocarea reacției la situații conflictuale majore.

Regizorul Peter Schneider aplică acestui text simplu prin construct, metoda “clasică” a teatrului realist desprinsă din conceptul lui Stanislavski. În America și pe Broadway la spectacolele cu vedete consacrate, chiar și în musicale, întâlnești aplicată aceiași metodă pornită de la Stanlislavski, și nu trebuie omis că acolo, studiile de artă au la bază teoria respectivă, tălmăcită și răstălmăcită. Peter Schneider dovedește profesionalism prin modul minuțios în care se concentrează asupra fiecărui compartiment teatral – scenografie, îndrumarea actorilor -, ce contribuie la realizarea unui spectacol pe linia ilustrării realiste, obișnuite, fără intervenția unor efecte regizorale pentru a sublinia și atenționa asupra esenței tematice a piesei.

Pe merit stârnește aplauze la monologul dinspre final, Romanița Ionescu în Suzy, una din cele trei prostituate locuitoare ale hotelului, roluri centrale ale acțiunii cu particularități diverse. Caracterizarea expresivă a tipologiei personajului este credibilă. Iulia Colan în tânăra fată de moravuri ușoare, mereu curioasă de ce se întâmplă în preajmă, desăvârșit creionează personajul, sporind tensiunea poveștilor expuse prin gând interior pentru fiecare sens al replicii. Rostul celor trei prostituate se amplifică prin interpretarea admirabilă a grăsuței Asprin Green de către Raluca Păun. Actrița se ferește de vulgaritate și cu firesc personajul său comentează situațiile celor din preajmă. Roluri aparent secundare, lipsite de amploarea sensurilor replicii, le rezolvă ireproșabil Cătălin Vieru în Jamie, fratele timid care o însoțește pe Jackie, sora sa în dorința căutării unei soluții pentru viață și Gina Călinoiu în Jackie dovedește nerv în manifestări, fiind și asistent de regie al reprezentației, iar Mirela Cioabă în Millie susține sensibil un monolog explicativ al prezenței personajului în hotel. Nu poate fi trecut cu vederea desenul precis al personajelor secundare făptuit ireproșabil de Valentin Mihali în Katz, unul din funcționarii de la recepția hotelului, Valeriu Dogaru în domnul Morse, Anca Dinu în doamna Belloti, Corina Druc în doamna Oxenham, Dragoș Măceșanu în Bill, Ștefan Cepoi în Paul, cărora li se alătură prin apariții scurte Cosmin Rădescu (clientul lui Suzy), Tudorel Petrescu (băiatul cu pizza) și Mircea Tudosă (taximetristul).

“HOT L Baltimore” este un joc de cuvinte, mai pe înțelesul tuturor de la noi se putea numi “Hotel Baltimore” – lipsește “e” din titlul ales nu prin traducerea cuvântului „hot”, ci bănuim în intenția de a arăta degradarea locuitorilor săi -, rămâne un spectacol coerent, corect realist.

Grid Modorcea – Nava cu proşti sau Lecţia americanilor în Capitala teatrului românesc, 2 februarie 2014

Nava cu proşti sau Lecţia americanilor în Capitala teatrului românesc

În piesă este vorba, cum scrie chiar Schneider, despre o lume marginală: “Trei prostituate. Doi funcţionari de birou obosiţi şi şeful lor dispeptic. Nişte locatari în vârstă, unul capricios, alta resemnată. Un tânăr plictisitor în căutarea unui bunic dispărut. Şi o lesbiană intrigantă şi nefericitul ei frate”. O lume din tot felul de marginalizaţi ai soartei, în care prostituatele sunt cele mai pline de visuri şi sfaturi. Limbajul este pitoresc, un limbaj al străzii şi al emigranţilor, al celor care vin şi pleacă, fiindcă aşa e America, aşa e lumea, ca un aeroport, ca un hotel. Avem ecouri din filmele cu mafia, cu pionierii Lumii Noi, dar şi din piesele lui Williams, ca Un tramvai numit dorinţă. Decorul prezintă holul unui hotel, iar prin intrarea pe uşa rabatabilă păşesc şi spectatorii, care îşi ocupă locurile în acest hol, pe gradenele laterale.

Schneider mărturiseşte că prin piesa lui Lanford Wilson a vrut să aducă “această navă de proşti la malurile României”. De ce? Fiindcă el a văzut în capodopera lui Wilson, autor din familia lui Tennessee Williams şi Arthur Miller, o imagine a României, a malurilor ei, unde nu întâmplător se află şi un scut antirachetă american. Hotelul în care are loc acţiunea, “odinioară măreţ, în curând sortit demolării”, conservă o lume debusolată, ratată, dar a dracului, chiar aşa cum spune Lanford Wilson, “o piesă despre rataţi care refuză să piardă”. România e plină de rataţi care refuză să piardă. Dar Lanford continuă: „Sunt oameni curajoşi. Sunt supravieţuitori”. Iar Schneider, care a lucrat cu Lanford în anii ’70, adugă: “Eu cred că a fi om însemană să pierzi”. Asta ar fi după el condiţia universală a naturii umane. Problema este cum reacţionează omul la pierdere. “Ce faci atunci când centrul nu mai ţine? Când valorile tradiţionale ale trecutului se ciocnesc cu incertitudinile schimbării?”

 

Punând în scenă „Hot L Baltimore“ de Lanford Wilson la Naționalul craiovean, care începe un an ambițios, ce va aduce un spectacol regizat de Robert Wilson și o ediție a Festivalului Shakespeare ce vrea să rămână la înălțimea celorlalte, cunoscutul om de teatru american Peter Schneider își asumă un risc. Așa cum îi stă bine artistului, să-și asume riscuri. Cum ar fi să monteze realist o piesă realistă americană într-o Românie plictisită. Ei bine, aflat acum la prima colaborare cu un teatru românesc, Peter Schneider a adus pe scena sălii mari de la Craiova visele și visurile spulberate ale unor americani construiți de dramaturg după chipul și asemănarea americanilor reali, personaje ofertante, în care răsună ecouri din textele lui Arthur Miller, Tennessee Williams sau Edward Albee. Și a mizat pe universalitatea din aceste personaje frământate, agitate, neașezate la locul lor, aflate într-o perpetuă trecere.

Haină care ține de cald când e frig și ești în pericol, visul, fie el și spulberat, palpită în „Hot L Baltimore“ într-o poveste melodramatică despre decădere și neputință exact ca străvechiul pharmakon: e și leac, și otravă. Peter Schneider îl suprinde simplu, franc, fără artificii sau farafastâcuri, într-un spectacol făcut după o rețetă simplă, lipsită de elemente criptice. Prezența lui în teatrul craiovean, fără îndoială o reușită a echipei manageriale, este semn bun pentru începutul unui an, cum spuneam promițător, plin de vise.

Dana Ionescu – YORIK, Revistă săptămânală de teatru. Numărul 202, 4-10 februarie 2014
http://yorick.ro/eu-am-vise-fir-ar-al-dracului-el-ce-are/

Trailer