Iubitul meu dușman

„Temele pe care le-am explorat în Iubitul meu dușman sunt recurente în spectacolele la care am lucrat în ultimii zece ani: invadarea spațiului public de către discursuri care dezbină, neîncrederea tot mai mare, chiar ruptura dintre diferite clase sociale, nevoia de a cerceta și de a înțelege în prezent consecințele unor evenimente din trecutul recent românesc și european, rolul artei în acest context tot mai complicat politic, dificultatea de a imagina împreună, ca societate, un viitor. Ce este nou este plasarea disputelor într-un „tablou de familie”, care adună perspective diverse, fiecare dintre ele reclamând propriul adevăr, cu diferite argumente ce țin de experiența personală, de rolul „primit” în societate după 1989, dar și de capacitatea de a căuta și de a filtra informațiile contradictorii generate în online în ultimii ani.

De multe ori, pentru spectacolele la care lucrez fac documentare prin interviuri sau cercetare în arhive, colaborez cu sociologi, istorici și antropologi, mă inspir din investigații jurnalistice. Într-un moment în care mulți dintre noi vor să audă povești simple, în care să creadă fără a dedica prea mult timp cercetării, a chestiona realitatea și felul în care ea este falsificată a devenit un act de eroism. Iar în contextul în care opiniile cele mai vocale se doresc a fi și cele mai corecte, deținătoare ale adevărurilor absolute, devine din ce în ce mai dificil să percepem cine sunt impostorii și care sunt agendele lor. Peste tot în lume, jurnaliștii care încearcă să își facă meseria și să informeze corect sunt, tot mai des, ținta atacurilor, a intimidărilor, a cenzurii. Situația lor reflectă, de fapt, situația de asediu în care se află democrația. Mi-am dorit să cercetez o parte din mecanismele prin care s-a creat și se creează această nouă lume.

Scenariul exista în bună parte înainte de începerea repetițiilor, l-am montat într-o primă versiune la Teatrul Național din Slovacia, în 2025, după o documentare de aproape un an în cele două țări. Ajunsă la Craiova, împreună cu echipa artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu”, am continuat reflecția asupra realităților care se desfășoară sub ochii noștri, nu doar în România, ci peste tot în lume. Am încercat să prelucrăm experiența noastră comună într-un spectacol care să lanseze întrebări publicului contemporan, în speranța că un dialog între noi, toți cei care împărțim scena socială, este încă posibil. De altfel, spațiul scenic imaginat de scenograful Adrian Ganea este, în același timp, o piață publică, o sufragerie a unei familii și, uneori, chiar o sală de teatru.

Sunt foarte recunoscătoare Teatrului Național din Craiova că mi-a oferit oportunitatea de a crea acest spectacol în România, pentru spectatorii săi, într-un moment în care, pentru mine ca artistă, a gândi, a râde, a ne emoționa, a pune întrebări împreună sunt gesturi simple, însă cu o imensă valoare regeneratoare.”

Gianina Cărbunariu

Sinopsis

În Iubitul meu dușman, Gianina Cărbunariu plasează acțiunea într-o reuniune de familie din ajunul Crăciunului, într-o casă de vacanță din România. Membrii unei familii și câțiva prieteni apropiați se întâlnesc pentru a petrece sărbătorile și a pregăti botezul unui copil. Discuțiile aparent obișnuite despre viața de zi cu zi alunecă treptat în dispute despre Revoluția din 1989, comunism, conspirații politice și identitate națională. Pe măsură ce tensiunile cresc, realitatea cotidiană este invadată de fantomele trecutului, apar în scenă Elena Ceaușescu, Anna Bathory, Jean Pârvulesco. Personajele se confruntă cu propriile prejudecăți, nostalgii și teorii contradictorii despre istorie și prezent. Piesa explorează modul în care trecutul continuă să bântuie prezentul și felul în care conflictele ideologice se mută, subtil, în intimitatea sufrageriilor, în conversațiile dintre cei apropiați.

Pornind de la cercetări realizate în România și Slovacia, spectacolul Iubitul meu dușman își propune să investigheze mecanismele dezinformării și ale polarizării sociale, lansând întrebarea dacă, într-o lume marcată de conflicte și propagandă, mai este posibil să găsim o poveste comună care să ne apropie, nu să ne dezbine.

Cronici

„Spectacolul integrează toate temele sensibile ale momentului, fiecare temă este documentată, dramatizată într-un exerciţiu de teatru politic, o investigare cu mijloace performative a cauzelor care au dus la fragmentare socială.

Imaginarul schimbării care promitea o nouă lume, tipic propagandei comuniste, este reconfigurat de propaganda suveranistă, propovăduind o întoarcere la vechea lume, dar există un punct comun, nevoia de recuperare a unui statut social şi economic, şi Doru este receptiv la retorica lui Victor şi a Sabinei: istorie, tradiţii, discurs rasist, anti-globalizare, reîntoarcerea la universul patriarhal. (…) Personaj secundar, fantoma capricioasă traversează epoci, reglează istorii/ istoria, Romaniţa Ionescu fiind imbatabilă în rolul fantomei Elenei Ceauşescu, o mise en abyme în care o cameră de filmat încearcă să ţină pasul cu improvizaţiile şi spontaneitatea acestui personaj (nemulţumit de aspectul şi profunzimea sa).

(…)

În galeria de personaje secundare remarcabile, Doru, pentru care acasă este o noţiune complicată – la noi în Italia ori la noi în România –, e convins că am ratat o şansă unică, un moment istoric, prin anularea alegerilor prezidenţiale. Mitul omului providenţial este activat şi consolidat prin fiecare intervenţie a lui Victor. Şi aici este miza spectacolului, provocarea pe care o lansează Geanina Cărbunariu cu acest personaj pitoresc, cetăţeanul obişnuit, uşor turmentat, dar care ştie sigur cu cine să voteze şi care vrea să ştie „De ce să-ţi fie teamă de omul ăsta?”.

(…)

„Cum să faci artă în bezna asta?!”, exclamă revoltată fantoma ce bântuie spectacolul realizat de Gianina Cărbunariu. Cum să faci artă în vremea asta, vremea impostorilor? Şi răspunsul e în acest spectacol, care nu îşi propune să spună o poveste frumoasă, ci una adevărată.”

Daniela Firescu, Vremea impostorilor, „Ramuri”, nr. 5 / 2026 https://www.revistaramuri.ro/articol/6767

„În cea mai recentă premieră a ei (din martie), la Craiova, Gianina Cărbunariu folosește convenția mesei printre rude pentru a lucra nu cu elementul cel mai comun al acestei convenții (dezvăluirea unor secrete de familie – dar avem și aici, în final, un secret), ci cu imaginea microgranulată a conflictelor din interiorul societății românești. A polarizării politice, mai exact – în contextul anulării alegerilor prezidențiale în 2024. (…) Scenografia de la Craiova e una aproape realistă, aflată între sufragerie și piață publică, scurtcircuitată de proiecțiile și aparițiile în decor ale diverselor fantome (a Elenei Ceaușescu, a Annei Báthory, a Saftei florăreasa și a domnului Pîrvulescu) – și de meta/auto/referințele teatrale atît de specifice autoarei –, ceea ce, în final, dirijează și modul în care joacă actorii. (…)

Într-un spectacol care-și propune să vorbească despre multitudinea perspectivelor și necesitatea de a le face să dialogheze, într-o lume fracturată, în care nimeni nu deține o perspectivă privilegiată asupra binelui, cuplul Iulia-Ștefan apare ca cel mai greu de nuanțat cu negru și griuri (în afară, desigur, de tinerii viitori părinți) – și e de crezut că asta se întîmplă fiindcă, pînă la urmă, sînt cel mai apropiați de identitatea, mai ales politică, a autorilor spectacolului și a publicului.”

Iulia Popovici, „Regnurile” iubiților noștri dușmani. Două spectacole politice, Observator Cultural, nr. 1303 / 08.05.2026 https://www.observatorcultural.ro/articol/regnurile-iubitilor-nostri-dusmani/

„O reuniune de familie care are loc cândva în preajma Crăciunului. O casă de vacanță. (…) Părinții fetei, emigrați de ani foarte mulți în Italia, s-au întors în țară pentru sărbători. Cei ai băiatului sunt cadre medicale cu cariere solide și poziții înalte pe scara socială în România. Nașul e un hiper-energic tânăr antreprenor de mare succes, în timp ce soția sa bifează cu entuziasm o seamă dintre ocupațiile la modă care iau ochii & banii noilor îmbogățiți ai marilor orașe ale patriei. Ciocnirea lumilor, claselor, averilor, moștenirilor, educației, șanselor. Pericol iminent de explozie!

Cheia realismului imediat lasă loc, când și când, oniricului mai deloc ficțional. Vlad Udrescu e la răstimpuri fantoma lui Jean Pârvulesco, personaj deopotrivă real suprarealist, apariție meteorică în cinema-ul lui Jean-Luc Godard și apologet dezlănțuit al putinismului, o formidabilă încarnare caricaturală a unora dintre cele mai periculoase trăsături ale extremei drepte (…). Într-o triplă apariție memorabilă, Romanița Ionescu e, pe rând, fantoma Elenei Ceaușescu, a Annei Báthory și a Saftei Florăreasa (două figuri istorice și una ficțional-muzeală care ilustrează, în chip variat, percepția asupra femeilor în multiple societăți patriarhale).”

Mihai Brezeanu, Despre oameni și linkuri – Iubitul meu dușman, Liternet, mai 2026, https://agenda.liternet.ro/articol/31282/Mihai-Brezeanu/Despre-oameni-si-linkuri-Iubitul-meu-dusman.html