Nunta însângerată

„Game. Set. Match. Într-o lume guvernată de spectre ale unor iubiri stinse, „Focul aprinde focul! O flacără mică ucide două spice”, tot câmpul îl mistuie. Spectacolul Nunta însângerată mizează în permanență pe caractere puternice, luând publicul ca martor al unei comunități în care onoarea este centrul canonului și în care „civilizația spectacolului” devine un catalizator pentru pasiuni și lupte. „Omul cât trăiește luptă” ne transmite Federico García Lorca prin vocea Mamei Logodnicului. Peisajul andaluz tragic este resemantizat și esențializat, devenind un teren de tenis, care universalizează povestea, ajutând la creionarea unei mitologii proprii. Trecutul vine să muște din ceafa prezentului. Elementele onirice sunt mixate în permanență cu povestea de iubire. Căldura și soarele țin piept intrigii până când luna și frigul ajung să domine cosmosul acestei nunți. Vă propunem un spectacol-competiție, unde momentele de umor și cele dramatice se succed cu virtuozitatea unor lovituri de rachetă. Vă invităm să fiți parte din alaiul de nuntă, și să arbitrați din tribunele acestui teren loviturile iubirii.” (Andrei Măjeri)

Poet, prozator și dramaturg , Federico García Lorca (1898-1936) este unul dintre cei mai populari scriitori spanioli din secolul XX. Abordând probleme esențiale ale existenței, teatrul lui Lorca este emblematic pentru teatrul poetic de expresie castiliană, dezvoltându-se în jurul unor simboluri principale – sângele, cuțitul, trandafirul – plasat în spații mitice sau în spațiul realismului transcendentalizat. Una dintre celebrele piese ale dramaturgiei universale, Bodas de sangre (1933) este lucrarea care marchează momentul de plenitudine al dramaturgului Federico García Lorca. Nunta însângerată este o poveste de iubire imposibilă, reeditând la sute de ani distanţă istoria neîmplinitei iubiri din Romeo și Julieta. Regizorul Andrei Măjeri creează un spectacol vibrant, dominat de patimașa lume andaluză, cu songuri gitane și ritmuri de flamenco, în acordurile Chavelei Vargas și ale Lolei Flores. Conflictul este alimentat de trecutul zbuciumat al familiilor, dar mai ales de prezenţa covârşitoare a destinului. Devine emblematică tema universală a iubirii, drept fir călăuzitor al spectacolului, dar pregnante sunt şi teme precum trecerea timpului, ritualurile vieţii, alegerea și soarta. O tânără femeie, doi bărbaţi care o iubesc şi un destin mai puternic decât orânduielile societăţii. Patima iubirii desfiinţează barierele morale şi sociale, pârjolind viaţa lor. (Haricleea Nicolau)

Cronici:
Marea surpriză a spectacolului, faţă de montă-rile văzute cu acest text, îmi pare că se află chiar în distribuţie, unde rolul Logodnicei a fost încredinţat unei actriţe corpolente, Raluca Păun, fapt menit poate să contrapuncteze şi el imaginea tradiţională a tinerei şi atrăgătoarei mirese care declaşează patima şi moartea iubiţilor ei, lucru ce presupune şi el o percepţie mai adâncă şi subtilă conferită de regizor piesei şi intrigii sale. În acest context, putem descifra un interesant şi incitant echilibru între ecoul elementelor din teatrul antic, legate de soartă şi destin, de presentimentul morţii, sau de prezenţa personajului colectiv (cor, grupuri), pe de o parte, iar pe de altă parte, însemnele viziunii moderne asupra conflictului, a integrării filonului muzical-coregrafic în discursul scenic, a construcţiei psihologice a personajelor şi a unor relaţii legate de corporalitate şi expresivitate. Unele dintre aceste aspecte poate nu sunt străine de preocupările actuale ale regizorului-doctorand pe teme ca „teatralitatea grupurilor segregate” sau „anatomia colectivităţii şi psihologia corpului uman” (…)
Meritele privind prospeţimea şi viabilitatea montării, odată cu rafinamentul construcţiei teatral-muzical-coregrafice realizată de un director de scenă cu vădită pricepere muzicală, ţin în bună măsură şi de orchestrarea dialogului între generaţiile de interpreţi, de la cei cu o bogată experienţă profesională, ca Mirela Cioabă (Mama), Gabriele Baciu (Soacra), Anca Dinu (Vecina) şi Adrian Andone (Tatăl Logodnicei), până la cei puţin mai tineri, dar foarte talentaţi, în frunte cu excelentele actriţe Raluca Păun (Logodnica) şi Romaniţa Ionescu (nevasta lui Leonardo) urmaţi de Alex Calangiu (Leonardo), tandemul Monica Ardeleanu (Moartea) şi Ștefan Cepoi (Luna), trioul Dragoş Măceşanu, Cosmin Rădescu şi Cătălin Miculeasa (Tăietorii) sau Corina Druc, Costinela Ungureanu şi Haricleea Nicolau (Servitoarele).
Ion Parhon, „Semne de primăvară în Bănie”, Scrisul românesc, nr. 2/2017

„Nunta însângerată imaginată de Andrei Măjeri încapsulează universul iconic al lui Federico Garcia Lorca, poet, autor dramatic, regizor și este atât un exercițiu de admirație cât și de metateatralitate. (…) Montarea lui Andrei Măjeri folosește o structură a confruntărilor, a taberelor în opoziție, dar amplifică efectul prin performance-urile muzicale. (…) Ritmul stărilor tensionate își menține intensitatea până la final, în scena pereche a blestemului, moartea simbolică, retragerea Mamei e susținută de lamento-ul tragic „En un rincon del alma”, Mirela Cioabă într-un rol memorabil. (…)
Lorca, inspirat și condiționat de contextul teatral al epocii sale e creatorul unor personaje feminine exemplare și pe această linie Nunta lui Andrei Măjeri oferă performanțe feminine de excepție (Mirela Cioabă, Monica Ardeleanu, Raluca Păun și Romanița Ionescu).
Nunta însângerată e rezultatul unei lecturi detaliate, o despicare a codului teatral al lui Federico Garcia Lorca într-o viziune ce recompune dinamic și personal teatrul ca artă senzorială, cu jocuri cromatice și sonorități impetuoase, infuzii de mitologie și cultură populară spaniolă fără să altereze nucleul dramatic al fantasmelor erosului neîmplinit.
Daniela Firescu – Romanță spaniolă: la muerte, la luna și fantasmele erosului, „Ramuri”, nr. 3 / 2017

„Andrei Măjeri refuză să aibă un stil” declara despre sine tȃnărul regizor într-un interviu din 2015. Dar eu, văzȃnd imagini din spectacolul Moarte şi reîncarnare într-un cowboy, pus pe scena Naţionalului clujean anul trecut, aşteptam să văd, acum, la Nunta însȃngerată, culorile. Pentru că el mizează pe o paletă cromatică alcătuită din culori pure, bine delimitate, nu puţine şi bine armonizate (…) Această recombinare de forme elementare în culori simple m-a determinat să aleg un titlu cu trimitere la faimoasele piese de joc, aparent un apanaj al vȃrstelor fragede şi al acestui timp. (…) Andrei Măjeri reconstruieşte piesa lui Federico Garcia Lorca. O face precum fascinantele construcţii arhitecturale din Lego, universală şi perenă, cu accente şi tuşe locale. (…) Ajungȃnd la distribuţie, Andrei Măjeri are darul de a găsi un echilibru şi în implicarea scenică a tuturor celor din spectacol. Fiecare actor are parte de vizibilitate şi fiecăruia i se simte importanţa în ansamblu. (…) Spectacolul surprinde, oscilează ori contrariază pe alocuri. Dar se înscrie în sfera teatrului pentru un public larg căruia i se oferă un titlu de referinţă într-o versiune modernă, cu acces pe mai multe paliere.
Marius Dobrin – Hyper-LEGO, revista SpectActor – nr. 1/2017

„Măjeri foloseşte clişeele de interpretare a piesei, ducîndu-le în extrem, spre caricaturizare, dar le intersectează cu deconstrucţia şi reamplasarea textului într-un simbolism contemporan. De exemplu, personajele abstracte ale lui Lorca, Moartea şi Luna, sînt reprezentate prin prototipuri/stereotipuri figurative spaniole: cîntăreaţa/dansatoarea de flamenco şi toreadorul, ambii creionaţi în tuşe groase (excelente prestaţii, actoriceşti şi muzicale, au Monica Ardeleanu şi Ştefan Cepoi). (…) Andrei Măjeri lucrează concomitent în sensul şi împotriva clişeelor de interpretare (precum deconstrucţia mecanică a simbolurilor) Şi distribuirea Ralucăi Păun în rolul Logodnicei denotă intenţia regizorului de a nega stereotipurile generate de text. Actriţă plină de forţă şi nuanţe, cu un mare talent comic, Raluca Păun are o siluetă rubensiană care contrazice tiparul de senzualitate şi frumuseţe din reprezentările personajului. Logodnicul (Claudiu Mihail) iese şi el din modelul omului bun, fiind mai degrabă băiatul mamei, alintat şi cam stupid. Cel care rămîne în sfera desenului original este Leonardo (Alex Calangiu), un foarte bun „băiat rău“, impulsiv şi macho. Soţia sa (Romaniţa Ionescu), o figură ştearsă în text, capătă consistenţă în spectacol şi este transformată într-o femeie care presimte tragedia, ceea ce îi dă o stare de febrilitate.
Nunta însîngerată este un spectacol viu, savuros, plin de cîntece (prelucrări după Chavela Vargas şi Lola Flores, riguros lucrate de Katalin In­cze) şi mişcare (Flavia Giurgiu face o coregrafie amuzantă, în sensul persiflării patetismului), cu o interferenţă bine argumentată între originalul romantic şi deconstrucţia ironică. Andrei Măjeri a imaginat inteligent nu doar o formulă actuală pentru un text clasic, ci şi procesul de declişeizare a interpretării acestuia.”
(Oana Stoica – Toreadorul la fileu, Dilema veche, nr. 682, 16-22 martie 2017
http://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/toreadorul-la-fileu)

„Andrei Majeri operează o oarecare translaţie temporală (de aici ideea scenografică a Irinei Chirilă de a transfera majoritatea acţiunilor pe un teren de tenis), restrânge ponderea referinţelor poetico-folclorice, propunând în schimb măsuri de substituţie. Preponderente fiind în acest sens excelenta, cuceritoarea ilustraţie muzicală (auzim vocea Lolei Flores, auzim vocea Chavelei Vargas), dar şi momentele coregrafice, imaginate de Flavia Giurgiu. (…)
Spectacolul urmăreşte ravagiile fatalităţii, ale legilor şi stratificărilor sociale, ale moralei bazată pe răzbunare, tot atâtea reguli rămase neînvinse de avansarea în post-modernitate. Mai presus de toate, însă, contează sângele ce clocoteşte. Şi care îşi ia tainul în nebunia devastatoare a pasiunilor reînviate dintre Logodnică (Raluca Păun) şi Leonardo (Alex Calangiu), dar şi a onoarei răzbunate cu preţul vieţii de Logodnic (Claudiu Mihail). (…) Spectacolul lui Andrei Măjeri se situează voit sub zodia impurităţii. O impuritate puternic, însă totodată şi înşelător subliniată cu linii groase. Linii ce te păcălesc la o primă privire fiindcă li se cere să funcţioneze ca tot atâtea semne că regizorul şi-a propus să scoată piesa lui Federico Garcia Lorca de sub auspiciile prea categorice ale realismului, fie el şi cu tentă poetică, şi ale tragediei. Andrei Măjeri merge însă şi mai departe şi îşi propune să exploreze mai în profunzime resorturile tragediei.”
(Mircea Morariu – Premiere la Craiova, Oradea și București / 9 martie 2017 /
Adevărul.rohttp://adevarul.ro/cultura/teatru/premiere-lacraiova-oradea-bucuresti-1_58c0edda5ab6550cb8279fb4/index.html)

„O logodnică supraponderală contrazice clişeul dorinţei devoratoare încarnate de frumuseţea clasică şi e o declarată intenţie de deconstrucţie a stereotipurilor reprezentării textelor clasice. Clasică e şi piesa lui Federico García Lorca, Nunta însîngerată (scrisă în 1931), povestea tragică a pasiunii neîmblînzite şi a onoarei spălate cu sînge. Cu spectacolul de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, tânărul regizor Andrei Măjeri îşi autoimpune o temă dificilă, ieşirea din tiparul lirismului patetic şi resemantizarea simbolurilor în dramaturgia acestui clasic spaniol al secolului al XX-lea. (…) Scenografia şi costumele Irinei Chirilă plasează acţiunea pe terenul de tenis al familiei înstărite a Logodnicei, un paradis artificial, plasat în deşertul uscăciunii sufleteşti, al iubirii înă­buşite. Strictul conformism la morala burgheză e sugerat în costumele personajelor de elemente din moda anilor 1950. Folosirea fileului ca element separator între grupurile de personaje comentează cu umor reţinut pactul social al căsătoriei: negocierea alianței se face în plimbarea părinţilor logodnicilor la fileu, confruntarea mirilor are loc în jocul de tenis al replicilor schimbate peste fileu. Logodnicul (Claudiu Mihail), stîngaci şi nesigur, e un convingător anticuceritor, dominat de Logodnica capricioasă (excelentă Raluca Păun distribuită în contre-emploi). Patosul cuvintelor dintre ei e constant negat de gesturile reţinute ale celor doi logodnici, dar şi de dependenţa afişată a fiului răsfăţat faţă de mama autoritară (Mirela Cioabă). (…) Peste patosul andaluz al Nunţii însîngerate, surdina resemantizării contemporane a viziunii lui Andrei Măjeri naşte un spectacol la jumătate de drum între tragedie şi muzical, rezonant cu dubla tensiune dramaturgică a operei lui Lorca: travaliul asupra limbii culte, altoit pe exaltarea lucidă a motivelor regionale.”
(Contra clișeelor – Oana Cristea Grigorescu / Observator cultural, 7 apr. 2017
http://www.observatorcultural.ro/articol/contra-cliseelor/)