Țara lui Gufi

„Spectacolul lui Dan Tudor alege să se concentreze pe perspectiva clovnului, pe confruntarea dintre tiran şi Lulu, bufonul revoltat, care agită lucrurile, rupe ordinea. (…) Nicolae Vicol în rolul lui Gufi realizează o compoziţie excelentă, o bonomie cu accente de cruzime, ticălos şi caraghios, iar Angel Rababoc – Lulu este partener desăvârşit. Şi mai mult decât ţara orbilor este ţara prefăcuţilor, pentru a întări această impresie, cuplul Bubi (Nicolae Poghirc) – Zeno (Ştefan Cepoi) secondează apariţiile lui Gufi, ei sunt de fapt bufonii de serviciu (…) Pretextul este, ca în orice poveste, căsătoria prinţesei, dar, în acest basm modern, prinţesa refuză căsătoria, de fapt respinge tot. Iola este cel mai extravagant personaj, o păpuşă stricată, fără minte, fără emoţii, iar una dintre cele mai puternice imagini este cea în care e învăţată fără succes să râdă, sunetele stranii, forţate, faţa schimonosită de efort, căreia şi Alexandra Francu îi dă o expresivitate aparte în jocul acesta complicat al descoperirii de sine.

Episodul peţitorilor este cel mai comic, râdem de ei şi împreună cu ei, empatizăm cu încurcăturile în care se află. Firfirică, Gârneaţă şi Ţonţonel se conec­tează cu publicul, ei sunt clovni autentici, nu bufoni (…) Adrian Tudor (Ţonţonel), Răzvan Rusan (Gârneaţă), Emilian Teofil Stănică (Firfirică) joacă cu emfaza şi exagerarea necesare comediei fizice. (…)

Ţara lui Gufi, ţara orbilor, ţara diminutivelor, este un spectacol la fel de actual acum ca atunci când a fost scris – critică mascată a sistemului care nu accepta nicio critică. Şi teatrul este mai convingător când bufonul se revoltă şi râde, şi rezistă.

Daniela Firescu, Gufi Gufi şi Bufonul: rezistenţă, revoltă şi râs / Ramuri, nr. 4/2025 http://www.revistaramuri.ro/index.php?id=6348&editie=229

Piesa de teatru Țara lui Gufi a fost scrisă în timpul regimului comunist din România, o perioadă marcată de opresiune politică, cenzură și control asupra libertății de exprimare. Țara lui Gufi este o piesă de teatru care spune povestea unei lumi fantastice, populate de personaje ciudate și amuzante, în care realitatea și fantezia se împletesc într-un mod neașteptat. Piesa combină umorul cu momente de reflecție profundă, explorează teme legate de condiția umană, libertate și conformism, într-un mod metaforic. Acțiunea se desfășoară într-un univers oniric, unde personajele trăiesc într-o lume controlată de Gufi. Piesa este o reflexie asupra puterii, manipulării și pierderii identității în fața sistemelor autoritare.

„Condiția regizorului este una de interpret și a doua de creator. Țara lui Gufi imaginată de mine mi-aș dori să arate așa cum a gândit-o Matei Vișniec, să nu-și piardă sufletul și sensul scriiturii autorului, pentru că dumnealui a provocat această bucurie de a mă implica în acest proiect și apoi, la nivel de fantezie scenică, să-mi aparțină.

Țara lui Gufi este o țară în care puful de păpădie zboară și nu e văzut, unde norii sunt pe cer, dar nu pot să fie văzuți, unde luna, soarele, stelele există, însă oamenii nu se pot bucura de aceste minunății, până la un moment dat când cineva le „ridică pleoapele”.

Există o punte spirituală peste ani… în urmă cu trei decenii, la absolvirea facultății, monologul Sufleurul fricii m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de scriitorul Matei Vișniec, dar întâlnirea noastră recentă a declanșat o altă curiozitate: care este acea scriitură a lui Matei Vișniec care ar avea nevoie de mine pentru a căpăta dimensiunea spectaculară dorită de autor?! Răspunsul este chiar Țara lui Gufi, spectacolul nostru, care s-a născut din dorința copilărească de a descoperi cât mai multe situații imaginate sau provocate de excepționalul text al autorului, cu permanentă grijă pentru dimensiunea candidă, jucăușă a acestuia.

Dacă ești atras neapărat de ceea ce e rău și pui accentul greșit, poate fi pierdut tocmai umorul, carisma personajelor, condiția deosebită a limbajului cu multe jocuri de cuvinte savuroase, cu proverbe românești, din această piesă care intră într-o categorie a textelor dificil traductibile.

Întâlnirea cu actorii fantastici ai trupei Naționalului craiovean a declanșat alegerea acestui text, devenind una dintre cele mai frumoase și fericite întâmplări artistice ale parcursului meu regizoral, o bucurie nemaipomenită.”

Dan Tudor

Ţara lui Gufi – o poveste personală cu… tîlc

„În urmă cu peste 40 de ani, cînd am scris Ţara lui Gufi, românii nu întrezăreau nici o lumină la orizont iar deprimarea era generală. Pentru mine literatura însemna unicul spaţiu de libertate, iar textele subversive singura formă de rezistenţă pentru ca spălarea pe creier operată de regimul comunist să nu devină totală.

Ţara lui Gufi este singura mea piesă care rezistă cu încăpăţînare la traducere. Au existat încercări, inclusiv din partea mea, dar se pierde prea mult din savoarea invenţiilor de limbaj.

Mă bucur ca un copil bătrîn întrucît regizorul Dan Tudor „reciteşte” scenic această piesă a mea de tinereţe şi că montarea este găzduită de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Scena craioveană mi-a adus, din 1989 încoace şi alte bucurii. Pentru ea am scris, de exemplu, piesa Occident Express în contextul unui interesant program propus de Convenţia Teatrală Europeană.

Revenind la Gufi şi la povestea mea plasată într-o imaginară ţară a orbilor… Sincer să fiu, niciodată, de la căderea comunismului încoace, nu mi-a fost atît de frică precum îmi este astăzi că noi forme de orbire sunt posibile. Din acest punct de vedere ceea ce scriam în urmă cu peste patru decenii rămîne perfect valabil ca mesaj: dacă nu vom şti să deschidem ochii nu vom şti într-o bună zi cum să deschidem cuşca în care ne va închide orbirea.”

Matei Vişniec 

„Spectacolul s-a desfășurat ca un basm comic pentru adulții zilei de azi, o poveste cu umor negru și ecouri actuale pe care publicul le-a urmărit încântat. Versiunea scenică este fluidă și elegantă, captând esența metaforică a textului fără a sacrifica nici ritmul, nici bogăția lingvistică a piesei. Spectacolul frapează prin densitatea poetică și ideatică, oferind nu este doar o alegorie abstractă ci și un avertisment contemporan despre pericolele manipulării și ale pierderii libertății individuale. (…) Scenografia, creată de Lia Dogaru cu sprijinul Adelinei Galiceanu, evocă un spațiu oniric – un tărâm cenușiu unde puful de păpădie plutește nevăzut, norii atârnă neobservați, iar luna și soarele există dincolo de percepție. E o metaforă vizuală pentru „țara orbilor” imaginată de Vișniec (…) Rezultatul e o punere în scenă ludică, dar tăioasă, un balans între farsă și alegorie.

Nicolae Vicol e pilonul distribuției în rolul lui Gufi, figura enigmatică ce domină acest tărâm straniu. Prezența lui e puternică, dar evazivă și nuanțată, un păpușar a cărui influență se simte mai mult decât se vede. Vicol îl joacă reținut, cu umor și vigoare, dar și cu pauze și priviri piezișe care spun mai mult decât cuvintele – o alegere care îl ferește pe Gufi de caricatură.”

Alexandra Ares, O țară a minunilor nevăzute: „Țara lui Gufi” la Teatrul Național Craiova / Rinocerul, 10 martie 2025 https://revistarinocerul.ro/o-tara-a-minunilor-nevazute-tara-lui-gufi-la-teatrul-national-craiova/

„Acţiunea acestei parabole se petrece într-o ţară imaginară în care orbirea poporului în faţa unor realităţi inacceptabile este asumată prin frică. Spectacolul debutează cu un moment impresionant în care împăratul orbilor, Gufi, face elogiul orbirii, printr-un monolog antologic ce ridică ştacheta piesei foarte sus, având chiar o densitate shakespeariană. În această pădure de metafore, avansează, prin exhibiţionism, un mare actor, Nicolae Vicol. (…)

Lulu, însorit ca un Făt-Frumos moral şi pus faţă în faţă cu reacţiunea, cu brutalul Zmeul-Zmeilor, este o forţă a binelui ce sfidează şi învinge forţele răului, fiind interpretat cu mult farmec de Angel Rababoc, remarcându-se prin modalitatea lirică şi ştiinţifică prin care încearcă s-o extragă pe nefericita mireasă Iola, foarte bine interpretată de Alexandra Francu (…)

Fiecare scenă în parte este frapantă şi toate la un loc creează o alegorie caleidoscopică. Spectacolul conţine o imensă doză de grotesc şi de realism mascat prin care, de fapt, sunt dezvăluite şi orbirile actuale, dar şi multă comedie în scena peţitului celor trei. (…) Ţara lui Gufi ‒ un spectacol istoric, excelent jucat, regizat la patru ace, un frumos succes cu un text românesc sută la sută.”

Dinu Grigorescu, O premieră relativ absolută care i-ar fi plăcut și lui Marin Sorescu: „Țara lui Gufi” la TNC / Revista Rinocerul, 13 martie 2025 https://revistarinocerul.ro/o-premiera-relativ-absoluta-care-i-ar-fi-placut-si-lui-marin-sorescu-tara-lui-gufi-la-tnc/

„Țara lui Gufiacționează pe două mari fronturi. Primul este al alegoriei dictaturii, simplă în esență, dar ascunsă cu abilitate de Vișniec în straie de tramă de basm inițiatic. Dacă orbirea e alt cuvânt pentru prostire, atunci Țara lui Gufi e România sau SUA sau oricare alt ținut de pe mapamond unde guvernanții, nici ei prea limpezi la vedere, încurajează și profită de îndobitocirea cetățenilor. (…) E despre metafore și efortul de a le decoda. Dar tot acest efort a sporit senzația de sublim care învăluie momentul, minunat coregrafiat, când Iola, minunat jucată de Alexandra Francu, descoperă minunatele culori.”

Iulian Fira, Chiorul e tiran în țara orbilor / Teatru, 9 martie 2025

• „Într-un registru ludic pregnant, finisat în detaliu, dar fără să estompeze subtextul parabolic, a construit regizorul Dan Tudor fermecătorul spectacol cu Țara lui Gufi de Matei Vișniec la Teatrul Național din Craiova. (…) Fără îndoială, pivotul spectacolului a fost Nicolae Vicol, într-un rol memorabil. Un Gufi gureș, mulțumit de sine, gongoric, expansiv și extravertit, controlând perfect lucrurile din jur, cu o fermitate inflexibilă. În jurul său roiesc toți ceilalți, încercând să-i facă pe plac: sfetnicii ridicoli prin onctuozitate lingușitoare Bubi și Zeno (savuros prin ludic duetul Nicolae Poghirc și Ștefan Cepoi), capabili de cele mai mari năstrușnicii (…)
Țara lui Gufi este un spectacol la care se râde mult, în care parabola e simțită treptat, ca un avertisment, dar semnul e limpede: nu vă pierdeți inocența, dar fiți cu ochii deschiși! Un spectacol reușit, de anduranță, al Naționalului craiovean.”

Claudiu Groza, Cu ochii bine deschiși , revista Tribuna,
https://tribuna-magazine.com/cu-ochii-bine-deschisi/