Caută
Close this search box.

Expoziția Regele Carol I. Ctitorul României Moderne la Naționalul craiovean

Un nou eveniment cultural destinat elevilor din municipiul Craiova și regiunea Oltenia se desfășoară în spațiile Teatrului Național „Marin Sorescu”: expoziția Regele Carol I. Ctitorul României Moderne.

În perioada Mai – Decembrie 2023, în foaierul Sălii Amza Pellea a Naționalului craiovean, publicul poate admira o colecție de obiecte ce au aparținut regelui Carol I, precum veselă, monede, medalii, mici obiecte de mobilier sau decorațiuni, arme, cărți și publicații. Realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea, obiectele turnate în bronz, argint sau confecționate din oțel, piele,  lemn sau alte materiale sunt puse la dispoziție, în premieră în regiunea Oltenia de către Muzeul Național Peleș din Sinaia.

Evenimentul este  parte a proiectului cultural-educațional EDUCĂM ÎMPREUNĂ lansat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova în  luna Noiembrie 2022. Încă de la debutul său,  proiectul a atras publicul de toate vârstele, cu ocazia desfășurării expozițiilor, spectacolelor și a atelierelor de desen, pictură și joc teatral dedicate elevilor din județul Dolj și a copiilor din centrele de asistență socială.

Proiectul a început la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova cu expoziția Maria a României. Regină și artistă, expoziție ce a putut fi vizitată in perioada Noiembrie –Aprilie2023.  Colecția, pusă la dispoziție de Muzeul Național Peleș Sinaia a cuprins obiecte personale ale Reginei Maria și materiale informative privind viața și activitatea Majestății Sale. Casa de Licitații HISTORIC din București a participat la acest eveniment cu  o serie de obiecte ce au aparținut Reginei Maria, precum certificatul de botez, scrisori, albume foto, cărți poștale.

Cu ocazia lansării proiectului EDUCĂM ÎMPREUNĂ, Teatrul Național “Marin Sorescu” a prezentat premiera spectacolului ALEGEREA, în regia lui Alexandru Boureanu și a Ralucăi Păun. Spectacolul are la bază piesa de teatru intr-un act scrisă, în anul 1960, în exil, la Versoix, de către Majestățile lor,  Regele Mihai I și Regina Ana.

Piesa este încărcată de semnificații și ridică probleme de natură filosofică, într-o lume prinsă în lupta dintre două ideologii opuse. Totodată, se distinge și lupta interioară a omului prins între slăbiciunile și virtuțile sale. Binele în opoziție cu Răul. Întunericul cu Lumina. Și alegerea, salvarea noastră, nu poate fi decât Iubirea.

Din echipa de creație a spectacolului mai fac parte Lia Dogaru (scenografia), A.G. Weinberger (compoziția muzicală și muzica live) și Florin Constantinescu (video design), actorii Claudiu Mihail, Marian Politic, Gabriel Marciu, Raluca Păun, copilul Vladimir Politic, cu participarea reputatului muzician A.G. Weinberger.

Spectacolul ALEGEREA s-a bucurat de admirația publicului din Sinaia cu ocazia Zilei Naționale a României. Reprezentația din 30 Noiembrie 2022 a fost urmată, la cererea publicului, de cea din 1 Decembrie 2022, Sala Maură a Castelului Peleș dovedindu-se neîncăpătoare pentru cei interesați.

Luna Februarie 2023 a marcat prezentarea spectacolului ALEGEREA la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca precum și întâlnirea publicului Naționalului craiovean cu expoziția Romeo și Julieta de la Cluj, o colecție de imagini și panouri informative ce relatează o descoperire arheologică inedită. În anul 2013, arheologii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au adus la lumină un mormânt, în care cei găsiți acolo încă se țineau de mână.  Evenimentul a atras atenția specialiștilor și a presei fiind semnalat și de prestigioasa publicație britanică The Daily Mail iar expoziția a primit numele unor personaje a căror iubire a inspirat scriitori și artiști : Romeo și Julieta.

În cadrul programului EDUCĂM ÎMPREUNĂ, în incinta Teatrului sunt deschise, spre vânzare, standuri cu cărți de teatru și istorie precum și cu obiecte de tip souvenir ce ilustrează momente istorice și personalități teatrale, dar și personaje comice din basme și povești.

Parteneri instituționali ai programului EDUCĂM ÎMPREUNĂ:  Muzeul Național Peleș Sinaia, Muzeul de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, Universitatea din Craiova (Facultatea de Științe Sociale și Facultatea de Litere)

Sponsori: Domnul Dan Simionescu, Casa Noastră, Leonidas.

Parteneri privați: Casa de Licitații HISTORIC, Clinica de Stomatologie Dr. Leahu, Craiova

Partener media: Radio România Oltenia Craiova

BILETE:

EDUCĂM ÎMPREUNĂ:

  • Vizitare expoziții muzeale itinerante: 10 lei / copil(3-16 ani): 15 lei / adult
  • Participare activități în foaier:10 lei / copil

Persoana contact :

Compartiment Educație, Tineri Creatori

Jeni Topală, impresar artistic

Telefon:  0773773990

email: jeni.topala@gmail.com

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Contact Agenția teatrală:
Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11, în clădirea teatrului
Telefon: 0251.413.677
Program: Luni – Vineri: 11:00 – 19:00;  Sâmbătă – Duminică: 12:00 – 19:00

TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA

https://tncms.ro

https://www.facebook.com/tncms.oficial

https://www.instagram.com/teatrul_national_craiova

Alte articole