Caută
Close this search box.

Rămas bun, Natașa Raab!

Cu imensă durere anuntăm ca s-a stins din viață Natașa Raab, una dintre cele mai iubite actrițe ale teatrului și filmului românesc.

Pregnantă personalitate a peisajului cultural craiovean, actrița Natașa Raab a fost dăruită cu o energie debordantă, necontenind a-și manifesta preaplinul histrionic în mai multe zone de interes artistic, de la roluri de teatru, film și televiziune, până la înregistrări de albume audio, prezentări de spectacole, turnee și zeci de participări cu trupa Teatrului Naţional Craiova la marile Festivaluri de teatru ale lumii.
Înzestrată cu o frumusețe statuară, carismatică, puternică, foarte feminină și feministă, dar și umilă, călăuzită de credința nestrămutată într-un Dumnezeu care o iubește și o veghează mereu, cu o carieră artistică notabilă, Natașa Raab a fost una dintre actrițele etalon ale scenei craiovene, fiind laureată de-a lungul timpului cu numeroase premii și distincții. De la premiul UNITER pentru debut, în anul 1989, cu rolul Elena Andreevna, din spectacolul „Unchiul Vanea”, de A.P.Cehov, regia Mrcea Cornișteanu, până la ascensiunea sa din zona cinematografiei, majoritatea filmelor în care a jucat au fost apreciate la nivel internațional.
O apariție electrizantă, o înfățișare seducătoare și o prezență puternică, Natașa Raab a fost una dintre actrițele iubite de camera de filmat: i s-a încredințat rolul mamei în fimul „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (regia Adrian Sitaru, 2011, premiat la festivalul Internațional Locarno, Elveția), dar și rolul Dr. Olga Cerchez din pelicula „Poziția copilului” (regia Călin Netzer, 2013, Ursul de Aur la Berlinala din 2013). Admirând-o în rolul Elena Andreevna, Valentin Silvestru, unul dintre cei mai duri critici de teatru, scria despre Natașa Raab: „actriţă înaltă, mlădioasă, cu ţinută elegantă şi un chip gânditor, de o frumuseţe severă, o atitudine încordată şi un mers sigur (…) Actriţa a realizat fără cusur, în chip proeminent, cu fineţe extremă şi cu o nuanţă de mister, cel mai interesant caracter al spectacolului.”

Dumnezeu să o odihnească!

Ceremonia de înmormântare va avea loc miercuri, 25 octombrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova.

Alte articole