Scriitorii revin la teatru

Joi, 28 ianuarie, de la ora 16,oo, în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu” va avea loc lansarea cărții de dialoguri, Urmele nevăzute care rămân (Ed. Aius, 2020). Marius Dobrin a  dialogat cu Nicolae Marinescu, directorul revistei „Mozaicul”, iar acesta s-a confesat cu plăcere. Întâlnirea a avut loc în 2014, dialogul a fost publicat inițial în revista „Prăvălia culturală” (red. șef – Cornel Mihai Ungureanu).

Prezintă Nicolae Coande.

Așadar, la 6 ani de la acel dialog, cei doi scriitori au avut ideea strângerii acestor confesiuni într-o carte în care Nicolae Marinescu, unul dintre cei mai activi intelectuali în plan cultural craiovean, își deapănă fragmente de viață, dar și proiectele care au dus la edificarea unei reviste care l-a avut drept mentor pe marele intelectual Adrian Marino. Un rol important l-a jucat criticul literar Constantin M. Popa, spirit clasicist, echilibrat, care a reușit alături de directorul revistei să imprime grupării mozaicarilor acel spirit de amenitate și căldură intelectuală fără de care faptele culturale rămân simple izbânzi statistice.

Intrarea publicului este liberă, în conformitate cu prevederile art. 53 pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

Alte articole