A XII-a noapte (cum doriţi sau noaptea de la spartul târgului)

Sinopsis

„Un spectacol prin care am călătorit cu bucurie şi cu enormă nostalgie, un specatcol care mi-a prilejuit, de fapt, o călătorie prin lumile, stările şi obsesiile lui Silviu Purcărete, prin timpul petrecut de el la Craiova, prin spectacolele puse în scenă acolo. Reîntîlnirea cu un mare artist, cu un prieten preţios…
Cum doriţi sau Noaptea de la spartul tîrgului de Shakespeare, o sumă de citate din atmosfera spectacolelor lui Silviu Purcărete de la Craiova, o poveste ireală despre gustul dulce-amar al iubirii. O privire întoarsă nostalgic spre trecut, un spectacol cu cei mai vechi actori, experimentaţi în limbajul lui Purcărete – Valentin Mihali, Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Constantin Cicort, Angel Rababoc, Iosefina Stoia, Ion Colan, Valeriu Dogaru – şi prezentul, adică Cerasela Iosifescu, Nicolae Poghirc, Iulia Lazăr, Romaniţa Ionescu, Mihai Arsene. Şi pianistul Ion Butnaru, muzicantul nostru de la spartul tîrgului. Şi ploaia măruntă, rece, fără de sfîrşit, cade – purificator? – peste noi toţi…”
(Marina Constantinescu, În căutarea timpului pierdut, România literară, nr 14/2004)

… un spectacol autonom, în raport cu versiunile tradiţionale, de o remarcabilă personalitate, clasic prin construcţie, eleganţă şi acompaniament muzical, modern prin caruselul „ambiguităţilor”, prin valenţele metaforice ale scenografiei şi prin jocul actorilor…
(Ion Parhon, România liberă, aprilie 2004)

Noaptea de la spartul tîrgului – prefer titlul dat de Silviu Purcărete adaptării scenice pe care a făcut-o după cunoscuta piesă a lui Shakespeare, A douăsprezecea noapte – este un spectacol seducător prin savanta şi organica alternanţă a nivelurilor de lectură, orchestrare subiectivă a temelor shakespeariene: ambiguitatea identităţii şi „corolarul ei”, ambiguitatea sexuală care dezvoltă o atracţie erotică difuză, indistinctă, exprimată excesiv şi frustrant insaţiabilă, pînă la nebunie; echivocul identităţii surpă coordonatele spaţio-temporale, liniile de separaţie devin fluide. Rămîne obsedant după spectacol imaginea scenei pe care sînt îngrămădite mobile desperecheate, dintre care se impun bibliotecile goale, lipsite de cărţi, ajunse poliţe la propriu pentru o lume kitsch populată cu pitici de grădină – sugestia eşuării este frisonantă, mai ales că tratarea se face în cheie comică; de fapt, tulbură virtuozitatea dozării umorului consistent care scaldă spectacolul de la un capăt la celălalt, cu haloul poetic, pînă la lacrimă, al montării.
(Crenguţa Manea, Arhitext Design, octombrie 2004)