Două povești de amor

Sinopsis:

Spectacolul Două povești de amor este comedie excepțională, construit pe dipticul farselor într-un act Cerere în căsătorie și Ursul, scrise de A.P.Cehov. În Cerere în căsătorie, disputa absurdă dintre Ivan (Claudiu Bleonț), un bătrânel decrepit venit să o ceară în căsătorie pe vecina Natalia (Cerasela Iosifescu), devine motivul central al unei lupte a surzilor: eroii vor dragostea la schimb cu proprietatea. Se dovedește a fi și invers. Natalia este o fată bătrână, aprigă în apărarea proprietăților familiei. Respins violent, Ivan nu se lasă mai prejos, iar din acest conflict se naște ridicolul de situație, sub privirea necruțătoare a tatălui Nataliei, Stepan Stepanovici Ciubukov (Adrian Andone), care îi blagoslovește în final pe cei doi sub o icoană ortodoxă, după ce inițial își desființase viitorul ginere.

În partea a doua a spectacolului, Ursul, Elena Ivanovna Popova (Cerasela Iosifescu), o tânără văduvă îndoliată, deosebit de devotată răposatului ei soț, este surprinsă într-o zi când dă buzna în casa un creditor furios, Grigori Stepanovici Smirnov (Claudiu Bleonț), venit să recupereze o datorie și nu se lasă înduplecat sub nici o formă de farmecul sau sensibilitatea văduvei Popova și decine că nu va pleca din casă fără banii pe care răposatul ei soț îi datora.

Cronici ale spectacolului:

„Două povești de amor este spectacolul care oferă publicului șansa de a mai vedea un decor în, cum spunea Nichita, dulcele stil clasic. (…) Montarea actuală beneficiază de aportul lui Adrian Andone. Ideal ca un contrapunct la vârtejul stârnit partenerii săi. Un actor care controlează efectele din expresii de umor britanic ori marcă proprie.

Cererea în căsătorie este foarte vijelioasă (…) jocul lui Claudiu Bleonț e dus mult spre caricatură, ca o marionetă delabrată. Pețita ilustrată de Cerasela Iosifescu nu doar că e precum o tânără siciliană, imposibil de contrazis, dar își metamorfozează chipul ca să fie asortat pretendentului său în detalii caricaturale. (…)

Partea a doua îmi pare că dă măsura măiestriei actoricești a protagoniștilor. Adrian Andone își schimbă jocul, vine cu o rostire ușor peltică, cu un șchiopătat care-i impune un gest în plus, un bocănit, în fața unei trepte, are atitudinea unui valet isteț și șugubăț, care îndeplinește ce i se cere dar în ritmul care face ca lucrurile să urmeze pe o cale nuanțată. Claudiu Bleonț adaugă și dramă în perorațiile sale, dinamismul său proverbial este perfect strunit și condus. (…)

Cerasela Iosifescu, actrița care poate juca orice, oricând, se metamorfozează la rândul său. Apare și cu lacrimile doliului asumat sever, dar și cu savuroasele contraexemple sau prize la realitatea trepidantă. Când e cazul, tace și ascultă ce spune preopinentul cu aprindere. (…) Apoi Cerasela Iosifescu reia iureșul replicilor, mânuiește cu haz pistolul și punctează decisiv prin pauzele ce forțează răbdarea și speranța musafirului.

Finalul, pasional, cu toate gesturile contradictorii, cu umorul la locul său, se înscrie în eternitatea omenescului, pe care o subliniază mereu Mircea Cornișteanu în montările sale.”

Marius Dobrin, Duhul contrazicerii, revista SpectActor nr. 1 / 2024

De-a lungul unei cariere prodigioase, regizorul Mircea Cornișteanu a realizat peste 160 de spectacole pe scenele a mai mult de 25 de teatre profesioniste din țară (Nottara, Bulandra, Național, Comedie, Ion Creangă din București, Teatrele Naționale din Craiova, Cluj, Târgu Mureș, Iași, sau cele municipale din Brașov, Galați, Piatra Neamț, Oradea, Ploiești etc.) și străinătate (Polonia, Armenia, Cipru). În 1990 a primit ex-aequo primul Premiu UNITER pentru spectacolul Unchiul Vanea, produs la Teatrul Național din Craiova, în 2011 spectacolul Unde-i revolverul?, realizat la TVR, a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru TV, iar în 2010 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 2004 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler. Este societar de onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, al cărui director general a fost în perioada 2000–2016.

„A dovedit-o din plin în cel mai bun spectacol al său – şi unul dintre cele mai bune spectacole văzute vreodată de mine, şi nu doar în România –, spectacol care a contribuit în măsură decisivă la înscrierea Teatrului Naţional din Craiova în prim-planul scenelor autohtone în anii tulburi de la sfârşitul deceniului 1980-90: Unchiul Vanea de Anton Pavlovici Cehov. Un spectacol de extraordinară forţă şi frumuseţe, un spectacol din care eu, una, am înţeles pentru prima oară (după oarece vechime în meserie, totuşi) de ce sublimul autor rus şi-a numit piesele comedii…” (Alice Georgescu)