Lecția

„Lecția este, bineînțeles, o piesă-școală despre totalitarism, îndoctrinare, abuz, despre un fel de putere dictatorială și hipnotizantă a limbajului golit de sens. Dar în acest spectacol ne-a interesat să descoperim în ce măsură este, mai mult decât orice, vorba despre amintiri din copilărie, traume transgeneraționale, familii disfuncționale și relațiile toxice din interiorul lor. De aceea am vrut să chestionăm în ce măsură „lecția“ este un tip de traumă învățată acasă, prin mecanisme moștenite, repetate din generație în generație. Ni s-a părut foarte valoroasă lectura textului din prisma unei familii care dorește să predea unui etern copil (deja adult) o lecție absurdă, crudă și inutilă, în fiecare zi, la nesfârșit, cu speranța că de data asta lecția îi va „prinde bine”. Descoperim în piesa ionesciană un fel de violență care este subtil amestecată cu afecțiunea și asta face să fie mult mult mai greu să te revolți, să te opui, să te aperi.

Bobi Pricop

Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde trăia familia maternă. Întors în România, după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava. Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Național „Carol I” din Craiova. A debutat ca poet în anul 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. Cartea de debut este un volum de versuri, Elegii pentru ființe mici (1931, Ed. Scrisul românesc).  În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate cărți ale vremii. În românește a mai publicat Englezeşte fără profesor (piesă de teatru, 1943), iar în 1992 a apărut volumul de publicistică Război cu toată lumea. În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa Cântăreața cheală, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care au făcut din el marele dramaturg francez, alături de Samuel Beckett. Membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6).

Selecție cronici:

„Decorul butaforic, bidimensional, imaginat de scenografa Oana Micu, calchiază cărțile pentru copii cu desene mobile (…) În acest parodic decor horror crima e simbolică, victima rămâne așezată pe scaun, moartea e o convenție, o alegorie a efectelor educației asupra elevului. (…) Lecția lui Ionesco devine un desen animat în care lecția violenței e predată cu zâmbetul pe buze, situațiile (non)comunicării celor mai banale idei o iau razna, sfârșind prin desființarea elevului, iar crima are valoarea simbolică a corigenței din catalog și a pedepsei corporale. (…)

Spectacolul are durata și ritmul unei lecții. Debutează lent, aparent optimist, și se încarcă difuz de o tensiunea insuportabilă, ce culminează cu desființarea previzibilă a elevei. Gesturi mici, reținute, livrează satira situației: Raluca Păun oferă delicioase comentarii nonverbale la explicațiile absurde ale profesorului, Iulia Lazăr ține în echilibru o complicitate malefică, iar Sorin Leoveanu în gestica mută a manipulării restituie noncomunicarea structurală a sistemului. Regia se concentrează pe detaliile de joc transmise cu finețe de cei trei actori: calmul rece al violenței reprimate a profesorului; pervertirea treptată a naivității elevei în disperarea neputinței victimei prinse în capcana sistemului. Un sistem care perpetuează eșecul educațional și produce victime pe bandă rulantă, căci la poarta profesorului o nouă elevă se pregătește să sune și procesul se reia, identic de la o generație la alta.”

Oana Cristea Grigorescu, Școală, cum naiba vrei să cresc / în Scena.ro, 16 sept. 2024

https://revistascena.ro/cronica-saptamanii/scoala-cum-naiba-vrei-sa-cresc1/

• „O explozie de culoare, scena în roz, şi nu, nu este Barbie, este Lecţialui Eugčne Ionesco. Decorul proiectat de Oana Micu incită spectatorii, are un loc aparte în punerea în scenă gândită de Bobi Pricop. Este Pop-Art şi multă plasticitate, piese de mobilier bidimensional, decor de carton, o teatralitate expusă, o trecere de la anti-teatru la meta-teatru, uşa care deschide spectacolul poartă inscripţia „Homeschooling”, Ionesco. (…) Aici, cu acest exerciţiu pedagogic suntem chez Ionesco, în lumea lui, lumea într-o oglindă răsturnată, unde tensiunea dramatică se produce, este eliberată fără ajutorul intrigii. O elevă, un profesor, lecţia. Un spectacol fără intrigă, dar un spectacol în care tensiunea dramatică este integrată unui plan de acţiune care prinde publicul într-o creştere constantă, până la paroxism, dar mereu un paroxism amânat, mereu amânat ca în boleroul lui Ravel. (…)

O cutie magică este acest spectacol, ca un cufăr decorat nu cu ,,sileni” (companioni ai lui Dionysos meniţi să provoace râsul tămăduitor), ci cu roz şi monştri de carton, dar şi o lecţie de (non)sens sau, mai bine zis, exces de sens, ,,un cadou de sens”, de teatru şi teme mereu actuale, iar când râsul şi violenţa merg mână în mână, râsul încetează.”

Daniela Firescu, Pedagogie şi… teatralitate, revista Ramuri nr. 3 / 2024

• „Lecția lui Eugen Ionescu, montarea lui Bobi Pricop de la Naționalul craiovean, înveți parcă mult mai repede că râsul devine grimasă în universul insolit și lugubru al absurdului ionescian. Pentru că asupra unui comic aparent planează, încă din debutul spectacolului, inconfortabilul.

Bobi Pricop structurează tensiunea într-un mod insolit, îi permite să invadeze spațiul prin culori tari – cu ajutorul scenografiei semnate de Oana Micu ‒ și prin privirile hipnotice ale personajelor, care sticlesc pe fundalul cromaticii țipătoare. (…)

Ce face Bobi Pricop cu Lecția este o așezare in decor a ideii de violență, cu o scenografie care urlă despre oroare în timp ce mimează, blufând, desenele animate, cu girul a trei actori excepționali, care au înțeles foarte bine că în lumea absurdă a lui Ionescu personajele vorbesc cu totul, cu ochi, cu mâini, cu tot corpul, chiar și atunci când tac, ba mai ales când tac.”

Anda Simion, Lecția lui Bobi Pricop sau cum așezi violența în decor, revista Scrisul Românesc, nr.3/2024, pag. 21

„Intenţia regizorală e clară, bine ancorată în relaţiile de joc şi, mai ales, susţinută congruent pe întregul parcurs. (…) Lecţia reluată la nesfârșit de profesorul cu tendinţe criminale unei eleve ambiţioase, sub supravegherea menajerei precaute devine în spectacol calvarul reluat ritualic al educaţiei primite în căminul familial.

Suportul consistent pe care îl conferă scenografia semnată de Oana Micu începe cu spaţiul suspendat, fără ieşiri, în care părinţii îşi cresc fiica, izolaţi ca într-o celulă antifonată. (…) Raluca Păun (Eleva) combină echilibrat naivitatea şi inocenţa neofitei cu forţa defensivă a unei personalităţi puternice confruntate cu asaltul îngrădirilor formale aberante care i se impun autoritar. (…) Ludică şi carismatică, îşi găseşte resorturile de umor, auto-ironie şi reacţii comice care pigmentează fără ostentaţii relaţiile de joc şi îi definesc rafinat personajul. (…)

„Lecţia” pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova este un spectacol-eseu, plin de personalitate creativă. Binomul vizual-interpretativ condus de Bobi Pricop funcţionează performant şi descrie sugestiv o temă pe care o sondează cu profunzime, explorând teatral un mesaj extra-scenic relevant şi consistent. Ar putea fi o lecţie pentru părinţi; un manual artistic de întrebuinţare a relaţiei părinte-copil.”

Alina Epîngeac, „Lecţia” de parenting / d’E-pîn-geac,

9 dec. 2024 https://epingeac.com/2024/12/09/lectia-de-parenting/

„Pricop deturnează textul lui Ionesco de la abuz fizic/ sexual și ideea că toți elevii își „ucid” profesorii (progresul presupune contestarea prezentului) la traumele familiale, familia ca spațiu concentraționar (în alt fel decât în Canin), educația ca abuz. Decorul Oanei Micu este plin de forță aici, nu doar că spațiul este configurat ca o animație, dar este conținut într-o ramă (pare a fi o carte cu desene tridimensionale, acele creații din carton care capătă volum când se deschide cartea), în timp ce conține la rândul său o altă ramă, un teatru în miniatură, de jucărie, în care personajele funcționează la un moment dat (…) practic ne aflăm într-o construcție scenografico-regizorală meta, o matrioșcă ce desface absurdul ionescian într-o analiză a traumei transgeneraționale — ce vedem este doar un episod dintr-o serie paradigmatică ce se transmite peste generații, spații și timp.”

Oana Stoica, FNT 2025. O realitate schizoidă: memorie, istorie, abuz/ revista scena9, 2 dec. 2025 FNT 2025. O realitate schizoidă: memorie, istorie, abuz

„Cînd te întrebi cum ar mai putea fi recitită scenic Lecția lui Eugen Ionescu după trei sferturi de veac de la montarea în premieră absolută pe una dintre scenuțele de pe rive gauche-ul parizian, vin Oana Micu și Bobi Pricop și, fără să trădeze paradigma teatrului absurdului în care textul e instalat din scriitură, oferă o mostră de creativitate în acțiune. Scenografia reconstruiește în scenă o machetă tipică teatrului de hîrtie, practică populară în secolul al XIX-lea din dorința de a aduce acasă, ca divertisment, această artă efemeră în varianta ei portabilă, la scară redusă. Oana Micu o expandează și devine cadrul unde, pe canale invizibile, se mișcă siluete ce materializează imaginarul din mințile personajelor pe măsură ce antagonismul Elevă-Profesor augmentează. Atmosfera generală e apropiată de cultura pop, un ingenios dialog al timpilor dramatico-istorici ce nu alterează spiritul ionescian, doar îi adaugă nuanțe ale recentului extrem. Raluca Păun în Eleva merită laudatio, e surprinzător cum această actriță e omisă din toate clasamentele valorice ale breslei. Compensează aplauzele pe care le culege după fiecare reprezentație, aici în tandem cu Sorin Leoveanu (Profesorul) și Iulia Lazăr (Marie).”
Oltița Cîntec, Let’s Gro(o)ve la FNT 2025, revista Observator cultural, nr. 1279 / 28 oct. 2025 https://www.observatorcultural.ro/articol/lets-groove-la-fnt-2025/

„În conceptul scenografic inedit al Oanei Micu publicul este introdus într-un univers aparent ludic, dominat de culori vii și de o estetică ce amintește de copilărie, de cărțile pop-up (…) Elementele de decor care se deplasează pe șine contribuie decisiv la construirea unei ambivalențe: decorul este în același timp vesel, primitor, dar și amenințător, sugerând felul în care afecțiunea și agresivitatea pot coexista în cadrul relațiilor familiale. (…)
Sorin Leoveanu gestionează cu minuțiozitate raportul dintre comic și tragic, construind un Profesor complex, care oscilează între fragilitate și cruzime, între aparentă tandrețe și impulsuri autoritare. (…) Raluca Păun, delicioasă în expresivitatea nonverbală a reacțiilor personajului, preocupat să ofere răspunsuri cât mai corecte, sau să se manifeste adecvat (vezi scena râsului în cascadă) imprimă Elevei o vulnerabilitate autentică, transformând-o într-o victimă care nu înțelege pe deplin regulile jocului în care este prinsă. (…) Iulia Lazăr este remarcabilă în rolul Mariei, funcționând ca o permanentă prezență malefică, ca un avertisment permanent, personajul ei pare să cunoască inevitabilul deznodământ și să participe la el cu o luciditate neliniștitoare, cu o indiferență năucitoare, (…) o privire intensă, tulburătoare.”
Tamara Constantinescu, Puterea și manipularea în Homeschooling-ul absurdului – „Lecția” la Festivalul de teatru de la Piatra Neamț, 2026, Liternet / iulie 2026 https://agenda.liternet.ro/articol/31507/Tamara-Constantinescu/Puterea-si-manipularea-in-Homeschooling-ul-absurdului-Lectia-la-Festivalul-de-teatru-de-la-Piatra-Neamt-2026.html