Playground

Despre:

Muncă, relații romantice și ceva muncă în plus. Playground vorbește despre o lume populată de obiecte inutile și despre relații interumane degradate. O lume a acumulării și a excesului în care ne jucăm de-a oamenii mari.
Ce facem când simțim că nu mai putem, când avem senzația că suntem aproape de a nu mai putea suporta presiunea pe care ceilalți o pun asupra noastră?

Hai să luăm masa acolo. Ce facem? Cât ne costă? Ce mâncăm? Ne uităm la un film? Ne trebuie planuri pe termen lung. Ne trebuie planuri pe termen lung. Ne trebuie planuri pe termen lung.

**Spectacol recomandat publicului cu vârsta peste 16 ani.

Cronici

• „Identitatea personajelor este construită din piese mici, fragmente de viaţă cotidiană, fără evenimente extraordinare, colorată de ciorapii cu paiete, de extravaganţa unei cine la un restaurant de lux, de muzică, de junk food, de filme de artă sau de orice poate să alunge singurătatea. (…)

Munca într-o corporaţie aduce şi ea trăiri, tensiune, comportamente tipice, traduse în termeni specifici burnout-ului. Sindromul epuizării emoţionale e expus detaliat, ca o deshidratare mentală, „toate ideile şi toată creativitatea se scurg din tine”.

Playground, spectacolul atmosferei unei generaţii, extenuată de media, corporaţii şi dictatura societăţii de consum, negociază cu publicul, îl provoacă să iasă din spaţiul convenţional de joc (viaţă), să rămână viu şi uman.” (Daniela Firescu, Viața se întâmplă în timp ce-ți faci planuri, Ramuri, nr.1/2020 http://www.revistaramuri.ro/index.php?id=4590&editie=163&autor=de%20Daniela%20Firescu)

• „Spectacolul urmărește traseul unor cupluri moderne, punând în discuţie relaţiile interumane într-o epocă în care corporatismul a devenit cuvânt de ordine pentru mulţi tineri, în care munca este o orbită în jurul căruia individul gravitează mai cu zor decât în jurul orbitei propriilor pasiuni și nevoi emoţionale. (…) „Ce facem când simțim că nu mai putem, când avem senzația că suntem aproape de a nu mai putea suporta presiunea pe care ceilalți o pun asupra noastră?” este întrebarea adresată spectatorului în prezentarea spectacolului. Avem nevoie de stabilitate într-o lume instabilă, într-o lume înţesată de obiecte inutile, într-o lume a consumerismului, a mercantilismului, într-o lume a eficienţei. Timpul nu ne mai este prieten, cei de lângă noi sunt mai departe ca niciodată. Suntem miliarde în lumea aceasta, dar nu ne-am simţit nicicând mai singuri, căci nu ne mai regăsim nici pe noi înșine.” (Anda Simion, Playground, un eseu poetic transpus în scenă / Scrisul Românesc, Nr. 2/2020, pag. 21)