Reputatul regizor și director de festival, Tudor Giurgiu, este invitatul lunii decembrie al „Întâlnirilor SpectActor” 2022. Duminică 18 decembrie, ora 12,oo, Tudor Giurgiu va susține în foaierul Naționalului craiovean conferința „Despre filme și festivaluri – reinventare sau adaptare la era digitală?”, urmată de un dialog cu publicul prezent.
„Întâlnirile SpectActor” reprezintă un eveniment cultural de anvergură al Teatrului Național Marin Sorescu, la care au participat până în prezent peste 60 de personalități ale culturii române și internaționale.
Prezintă Nicolae Coande.
*
Născut în 1972 în Cluj-Napoca, România. Membru al Academiei Europene de Film, Tudor Giurgiu este fondatorul și președintele Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc și al evenimentului său principal, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai prestigios eveniment de film din România, considerat de Indiewire drept unul dintre „cele mai importante 50 de festivaluri de film din lume”. Tudor Giurgiu a fost unul dintre cei 24 de lideri mondiali care au participat în 2014 la prestigiosul program Eisenhower Fellowships. Inițiator al Premiilor GOPO, premii anuale pentru cele mai bune realizări în filmul local și membru al juriului la mai multe festivaluri internaționale de film (Ludwigsburg, Crossing Europe Linz, Reykjavik, Praga, Angers, Amazonas), membru al juriului internațional al Premiilor Emmy 2012. A lucrat ca prim asistent pentru regizori precum Lucian Pintilie și Radu Mihăileanu. Tudor Giurgiu a fost și Director General al Televiziunii Naționale Române (TVR) în perioada 2005-2007.
Debutul său regizoral cu filmul Love Sick a fost selectat în secțiunea Panorama a Berlinalei 2006 și a fost premiat în mai multe festivaluri internaționale). Scurtmetrajul său, Superman, Spiderman or Batman (2011), a câștigat mai multe premii la festivaluri din întreaga lume (Aspen, Valladolid etc), dar a fost declarat și cel mai bun scurtmetraj european la ediția din 2012 a Premiilor Academiei Europene de Film. Al doilea lungmetraj, Of Snails and Men, a fost distins cu Premiul Special al Juriului la Varșovia IFF, Cel mai bun film al secțiunii „Punto di Encuentro” a Valladolid IFF. „De ce eu?”, un thriller juridic neliniștitor bazat pe un caz real de corupție în România de astăzi, a avut premiera în 2015 la Berlinale Panorama și a fost premiat la Sofia, Miskolc și Tarkovsky IFF.
Cel mai recent film al său este Parking, o coproducție româno-spaniolă-cehă. Tudor Giurgiu este acum în post-producție cu Freedom, un lungmetraj inspirat din evenimente reale petrecute la Sibiu în decembrie 1989, precum și Nasty, un documentar despre cariera iconicului tenismen Ilie Năstase. Tudor Giurgiu a produs sau co-produs peste 40 de lungmetraje, precum Servants de Ivan Ostrochovsky (Berlinale 2020), Katalin Varga de Peter Strickland (Silver Bear în Berlinale 2009 și European Discovery of the Year la EFA Awards), Mission of the Human Resources Manager de Eran Riklis (Premiul Publicului la Locarno 2010), Cendres et Sang de Fanny Ardant (Cannes 2009), Cannibal de Manuel Cuenca (Toronto și San Sebastian, 2013), History of Love de Radu Mihăileanu (2016).
*
Începând cu anul 2010, Teatrul Național ‘Marin Sorescu’ a organizat „Întâlnirile SpectActor”, un eveniment major în viața culturală a Craiovei – și numai. Până în prezent au conferențiat la teatrul craiovean: Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Lucian Boia, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Dorel Vișan, Alexa Visarion, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian, Nae Caranfil, Daniel Barbu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sergiu Celac, Mădălin Voicu, Adrian Năstase, Stelian Tănase, Eugen Simion, Ioan Holender, Nicolae Panea, Emil Hurezeanu, Ioan Aurel Pop, Mircea Dumitru, Sorin Antohi, Mircea Martin, Grigore Leșe, Magda Cârneci, Vintilă Mihăilescu, Dorel Chirițescu, Al. Cistelecan, Liviu Antonesei, Constantin Chiriac, Mircea Platon, Beatrice Comănescu, Cătălin Ghiță, Ioan Stanomir, Ion Militaru, Dumitru Prunariu, Petre Guran, Marius Oprea, Bogdan Murgescu, Sorin Crișan, Cristi Puiu, Carmen Stanciu, Ioan Cristescu.