Ediția online a Festivalului Internațional Shakespeare, care a început pe 23 aprilie, va continua până duminică, 3 mai, pe pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/shakespearefestivalcraiova.
Programul festivalului cuprinde intervenții ale artiștilor din întreaga lume, prin Sonetele shakespeariene recitate în diferite limbi, precum și o serie de spectacole din arhiva veche de 25 de ani a Festivalului Internațional Shakespeare.
În următoarele zile, Sonetele vin din Letonia, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Cehia, România, Canada, Cipru, Armenia, Ungaria, India, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, SUA și Japonia.
Miercuri, 29 aprilie, de la ora 19:00, va fi difuzat legendarul spectacol ”Hamlet” sub direcţia de scenă a lui Tompa Gábor pe scena Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova, cu Adrian Pintea într-un rol antologic. Tompa Gábor a primit pentru acest spectacol Premiul pentru regie la Gala Premiilor UNITER, stagiunea 1996-1997.
Joi, 30 aprilie, de la ora 13:00, va fi difuzat un alt spectacol unicat – „Titus Andronicus”, creat de Silviu Purcărete la Craiova, în 1992, multipremiat în acel an la FNT: Marele Premiu și Trofeul orașului București, Premiul pentru regie, Premiul pentru scenografie – Ștefania Cenean, Premiul pentru rol principal masculin – Ștefan Iordache, Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină – Ozana Oancea, Premiul special al juriului – Ilie Gheorghe. Și la Gala UNITER impresionase juriul, care a acordat patru premii pentru: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cea mai bună scenografie și Debut (Ozana Oancea). Spectacolul a fost prezentat mai întâi pe scena Teatrului „The Globe” din Tokyo (patru reprezentații în luna mai 1992), apoi a deschis Le Festival de Theâtre des Ameriques de la Montreal – Canada. Au urmat reprezentații și la prestigioase festivaluri din München – Germania, Anvers – Belgia, Melbourne – Australia, Sao Paolo – Brazilia sau la Festivalul Convenției Teatrale Europene de la Stockholm. În 1993, spectacolul a obținut Premiul Asociației criticilor de teatru din Quebec (Canada), pentru Cel mai bun spectacol străin. Spectacolul a obţinut multe alte distincții în țară și străinătate. „Titus Andronicus” a fost invitat la Festivalul de la Avignon, în 1995.
Pe lângă Ștefan Iordache și Ozana Oancea, distribuția i-a inclus pe Valeriu Dogaru, Marian Negrescu, Tudor Gheorghe, Valentin Mihali, Angel Rababoc, Ilie Gheorghe, Constantin Cicort, Valer Dellakeza, Vladimir Juravle, Mirela Cioabă, Tudorel Petrescu, Ion Colan, Leni Pințea-Homeag.
Seara de joi, 30 aprilie, îi este dedicată tot lui Silviu Purcărete. De la ora 19:00 va fi difuzat spectacolul „Measure for measure”, cu Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Sorin Leoveanu, Cerasela Iosifescu, Valentina Popa, Ana Ularu, Cătălin Băicuş, Valeriu Dogaru, Adrian Andone, Angel Rababoc, Valer Dellakeza. Pentru rolul Lucio din spectacol, Sorin Leoveanu a primit Premiul Uniter pentru Cel mai bun actor în rol secundar.
Vineri, 1 mai, de la ora 13:00, va fi difuzat recitalul lui Emil Boroghină, „Recitându-l pe Shakespeare”. Seara, de la ora 19:00, publicul poate viziona spectacolul „Measure for measure”, în regia lui Yury Butusov, o producție a Teatrului „Vakhtangov” din Moscova.
Ziua de sâmbătă, 2 mai, îi aparține, din nou, regizorului Silviu Purcărete, ale cărui spectacole „Ubu Rex cu scene din Macbeth” și „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului”, ambele producții ale Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova, vor fi prezentate de la ora 13:00, respectiv ora 19:00.
„Ubu Rex cu scene din Macbeth” a primit Premiul Criticii pentru Cel mai bun spectacol şi Premiul pentru excelenţă artistică la Festivalul International de la Edinburgh, în 1991, Marele Premiu la FNT și Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol în același an. Distribuția spectacolului este formată din: Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Angel Rababoc, Remus Mărgineanu, Tudor Gheorghe, Leni Pințea Homeag, Tamara Popescu, Mirela Cioabă.
În 2005, la Gala Premiilor UNITER „Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului” a fost declarat cel mai bun spectacol, iar Purcărete a obținut Premiul UNITER pentru cea mai bună regie. De asemenea, spectacolul a obținut Premiul special al juriului la Festivalul Shakespeare de la Gdansk. Regizorului Silviu Purcărete a fost distins la Festivalul MESS Sarajevo cu Premiul Golden Wreath (Cununa de aur), iar Ilie Gheorghe a fost recompensat cu Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin (Sir Toby). Din distribuție fac parte: Valer Dellakeza, Iulia Lazăr, Mihai Arsene, Cătălin Băicuş, Valeriu Dogaru, Ion Colan, Ilie Gheorghe, Nicolae Poghirc, Constantin Cicort, Angel Rababoc, Valentin Mihali, Cerasela Iosifescu, Romaniţa Ionescu, Iosefina Stoia / Tamara Popescu.
Festivalul Internațional Shakespeare – home edition se încheie duminică, 3 mai, la ora 19:00, cu „Sonetele lui Shakespeare”, în regia lui Robert Wilson. Montat la Berliner Ensemble în 2009, la patru sute de ani după publicarea sonetelor, spectacolul „Sonetele lui Shakespeare” face ca universul poetului să apară mai modern și mai viu ca niciodată. Cu 25 din cele 154 de sonete scrise de Shakespeare, spectacolul aduce pe scenă una dintre cele mai mari opere ale sale, care nu au fost destinate teatrului. Regia lui Wilson, amestecă, cu ironie, genurile. Personajele masculine sunt jucate de femei și cele feminine, de bărbați.
Toate spectacolele rămân disponibile pentru vizionare timp de 24h de la ora difuzării.
Festivalul Internațional Shakespeare – home edition este organizat de Teatrul Național ”Marin Sorescu”, Craiova și Fundația Shakespeare, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Casa de Producție a TVR.
Time schedule: